CFR și Steaua au încheiat la egalitate după un meci cu decizii eronate de arbitraj

0 424

Steaua a remizat, scor 1-1, pe terenul liderului CFR Cluj, după o partidă în care brigada de arbitri condusă de Ovidiu Hațeganu a comis două greșeli în defavoarea roș-albaștrilor și una în defavoarea gazdelor.

Elevii lui Dan Petrescu au deschis scorul în minutul 44 prin Urko Vera, care l-a învins pe Niță cu o lovitură de cap, într-o fază în care arbitru nu a dictat ofsaid la Vinicius. Tot Vera deschisese scorul în minutul 8, însă reușita a fost anulată după ce în prealabil arbitrul fluierase un fault în atac al lui Nouvier. Constantin Budescu a egalat cu o execuție superbă în minutul 64 după cu un contraatac care a durat 13 secunde. Steaua putea primi o lovitură de la 11 metri în minutul 69 când Nouvier l-a faultat clar în careu pe Romario Benzar.

Steaua nu se va putea baza în Derby-ul cu Dinamo pe Mihai Pintilii suspendat pentru cumul de cartonașe galbene. După acest rezultat, CFR se menține în fruntea clasamentului, având un avantaj de 4 puncte față de Steaua, Astra și Craiova.

Bilanțul meciurilor dintre cele două echipe la Cluj-Napoca este echilibrat, cu 8 victorii de fiecare parte și 9 egaluri. Steaua are avantaj la palmaresul general, cu 21 victorii, 16 egaluri și 11 eșecuri. Steaua e neînvinsă de patru meciuri de CFR Cluj (o victorie și trei goluri). Ultimul succes al clujenilor datează din 22 septembrie 2016, în deplasare. Steaua n-a mai câștigat la Cluj din 2014.

Reacții după meci:

„Am fost jignit de un oficial de la CFR şi am avut o reacţie. Era şi el nervos, eu comentam de arbitraj şi a reacţionat şi el. Am dominat jocul în repriza a doua şi am reuşit să egalăm. Cred că puteam să întoarcem rezultatul. E important că am avut reacţie după golul primit. Noi am lucrat fazele fixe, dar se întâmplă la fotbal să greşeşti. Şi te costă. CFR Cluj marchează doar din faze fixe. De ce ne întrebaţi doar pe noi de ce nu marcăm mai mult? CFR e echipa de pe primul loc, de ce nu vă uitaţi şi la ei? Atât am putut să facem noi. Puteam să mai marcăm, dar n-au vrut alţii. Domnul Haţegan mi-a spus că n-a văzut acea fază de penalty. Din ce ştiu eu, arbitrii sunt puşi acolo să vadă astfel de lucruri”, a declarat Dică la Telekom Sport.

E frustrant, pentru că am avut un gol valabil, iar ei ar fi trebuit să primească două cartonaşe roşii în acest meci. Presiunea pe care au pus-o şi-a făcut efectul, arbitrajul a fost total pro Steaua. Nu e normal ce au făcut înainte de meci, dar au reuşit să câştige arbitrul. Înainte de meci aş fi fost mulţumit cu egalul sau victoria, dar când conduci cu 1-0 şi iei gol pe o greşeală gravă… am făcut ceva azi la antrenament şi seara altceva. Nu ţin minte vreun şut al lor pe poartă, Arlauskis nu ştiu dacă a avut ce apăra. Jucam până la Crăciun şi nu luam gol dacă nu făceam acea greşeală„, a declarat Dan Petescu la Digi Sport.

CFR CLUJ – FC STEAUA 1-1 (1-0)

Stadion ”Dr. Constantin Rădulescu” — Cluj-Napoca ; Spectatori 18.000

Au marcat: Vera 44/ Budescu 64

CFR Cluj: Arlauskis – Manea, Vinicius, Muresan, Camora – Culio, Hoban – Nistor (L. Rus 88′), C. Deac (Balde 90+1′), Nouvier – Vera (Omrani 65′).

Antrenor: Dan Petrescu.

FC Steaua București: Niță – R. Benzar, Planic, Balasa, J. Morais – Nedelcu, Pintilii – Golofca (D. Man 46′), Budescu, Fl. Tănase (F. Coman 74′) – Denis Alibec (Gnohere 84).

Antrenor: Nicolae Dică.

Cartonașe galbene: Camora 55′, C. Deac 78’/Pintilii 13′, Balasa 33′, Alibec 41′.

Arbitri: Ovidiu Hațegan (centru); Valentin Avram și Sebastian Gheorghe (asistenți); rezervă: Iulian Dima.

Observatori: Cristian Nica (CCA) și Cristian Vasc (LPF).

Leave A Reply

Your email address will not be published.