Cuviosul Chiriac era de neam din Corint; tată era Ioan, presbiterul sfintei soborniceştii Biserici, iar mamă, Evdochia; s-a născut pe timpul împărăţiei lui Teodosie cel mic, cam pe la sfârşitul împărăţiei lui. Era rudă cu Petru, episcopul Corintului, de care, în tinereţe, a fost pus citeţ la aceeaşi sobornicească Biserică, în Corint.
Şi se îndeletnicea cu osârdie cu citirea dumnezeieştilor cărţi de dimineaţa până seara şi de seara până dimineaţa tot la citire şedea; şi tot citind el aşa, a ajuns în nedumerire şi a început a se minuna cum din început Dumnezeu a rânduit pe toate cele folositoare spre mântuirea omului! Cum, în tot neamul omenesc, pe cei ce I-au plăcut Lui, de multă cinste I-a învrednicit, luminaţi şi preaînălţaţi i-a făcut!
Că pe Avel, pentru jertfă, l-a prea înălţat; pe Enoh, fiindcă bine i-a plăcut Lui, cu mutarea în rai l-a cinstit; pentru dreptate pe Noe, scânteia neamului omenesc, l-a păzit întreg şi nevătămat în apele potopului; pe Avraam pentru credinţa lui cea tare, l-a arătat tată a multe neamuri, dreptcredincioasa preoţie a lui Melhisedec a arătat-o a fi bine primită; pe Iosif, pentru curăţie l-a mărit, pe Iov, pildă de răbdare, l-a dat lumii; pe Moise, puitor de lege l-a făcut, pe Isus al lui Navi, l-a pus soarelui şi lunei înfrînător, pe David l-a arătat prooroc, împărat şi strămoş al înfricoşatei taine; văpaia cuptorului Babilonului a schimbat-o tinerilor în rouă. Dar mai mult se minuna gândind de cea fără de sămânţă şi nespusă zămislire şi naştere, cum Fecioară a fost maică, pururea fecioară!
Cum Dumnezeu, fiind Cuvântul, om S-a făcut neschimbat şi a prădat prin cruce iadul şi, pe şarpele cel înşelător călcându-l, pe Adam iar l-a băgat în rai! Acestea şi altele mai multe purtându-le în mintea sa fericitul Chiriac şi vieţile multor sfinţi citindu-le, ardea cu duhul. Şi i s-a deschis inima lui în frica lui Dumnezeu, pentru că a dorit ca să râvnească celor ce au vieţuit cu bună plăcere şi gândea să meargă la sfânta cetate a Ierusalimului şi acolo, lepă-dîndu-se de cele din viaţă, unui Dumnezeu să-I slujească.
Iar acestea gândindu-le, a intrat în biserică într-o Duminică şi a auzit în Sfânta Evanghelie citindu-se aceste cuvinte ale lui Hristos: „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8,34). Deci, a înţeles că pentru dîn-sul este ceea ce se grăieşte şi îndată a ieşit din biserică nespunând la nimeni nimic.
Evanghelia Zilei
În vremea aceea a stat Iisus la loc şes, unde erau mulţi dintre ucenicii Săi şi mulţime multă de popor din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe lângă marea Tirului şi al Sidonului, care veniseră să-L asculte şi să se tămăduiască de neputinţele lor. Şi cei bântuţi de duhuri necurate se vindecau, şi tot poporul căuta să se atingă de Dânsul, căci ieşea din Dânsul o putere, care vindeca pe toţi. Atunci El, ridicându-şi ochii spre ucenicii Săi, le-a zis: fericiţi sunteţi voi, cei săraci, căci a voastră este împărăţia lui Dumnezeu. Fericiţi sunteţi voi, care flămânziţi acum, căci vă veţi sătura. Fericiţi sunteţi cei care plângeţi acum, căci veţi râde. Fericiţi veţi fi când vă vor urî pe voi oamenii, şi când vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori, şi vor lepăda numele voastre ca un rău din pricina Fiului Omului. Bucuraţi-vă în ziua aceea şi săltaţi, căci iată, plata voastră multă este în ceruri.
