Remiză în derby-ul campionatului iar play-off-ul se anunță incendiar

0 396

Steaua şi CFR Cluj au terminat la egalitate, 1-1 (0-1), sâmbătă seara, pe Arena Naţională din Capitală, într-un meci din etapa a 24-a a Ligii I de fotbal.

Oaspeții au deschis scorul în min. 33, prin fundaşul brazilian Paulo Vinicius, în urma unei faze confuze: portarul Andrei Vlad a ieşit greşit la o centrare înaltă, Damjan Djokovic a lovit mingea cu capul, iar apoi a atins-o şi cu mâna, George Ţucudean a reluat balonul spre poartă, iar mingea a lovit bara transversală din Valerică Găman, după care Vinicius a trimis în plasă. De remarcat că la aceiași fază Mureșan (CFR) la împins grosolan pe fundașul stelist Mocilovic împiedicându-l pe acesta să blocheze atacul clujenilor.

Steaua a egalat în min. 76, din penalty, prin Constantin Budescu, după ce Andrei Mureşan l-a faultat clar în careu pe Florin Tănase.

CFR se putea desprinde în min. 47, când Bogdan Planic a greşit o minge în propriul careu, dar Djokovic şi Ţucudean nu au reuşit să profite.

Steaua a avut oportunităţi bune de gol în min. 45, când Florinel Coman a tras în plasa laterală după o pivotare în careu, şi în min. 53, când Florin Tănase nu a ajuns la mingea centrată de Budescu în faţa porţii.

Steaua venea după patru victorii consecutive în campionat în timp ce oaspeții de la CFR au obţinut un singur punct în ultimele două deplasări. Și în tur scorul a fost tot 1-1.

Reacții după meci:

„Am făcut aceeaşi greseală pe care am făcut-o şi în meciul tur la gol. Cei de la CFR nu ne-au surprins cu absolut nimic, ştiam că sunt buni la fazele fixe. Am suferit în prima repriză când ei au făcut un pressing mai avansat. În a doua repriză am făcut o partidă bună, am dominat şi în final am marcat. Aveam nevoie de un atacant de careu. Tănase şi-a făcut treaba cât a putut de bine pe acea poziţie. Sunt mulţumit de randamentul lui. Avem mare încredere în Vlad, are calităţi foarte bune, un copil de viitor. Nu doar portarii tineri greşesc câteodată, ci şi cei experimentaţi. Până la meciul cu Dinamo avem meciul cu Lazio, la el ne gândim acum” – a spus Nicolae Dică la Telekom Sport.

„Am luat un punct. Voiam trei, dar atât s-a putut. CFR n-a avut ocazii foarte clare. Am făcut o primă repriză mai slabă. Fazele fixe reprezintă punctul lor forte, iar noi suferim la acest capitol. În play-off se vor juca însă zece finale. Cu Lazio sperăm să vină cât mai multă lume la stadion. Nu putem da vina pe Vlad astăzi. E un copil, trebuie să-i oferim încredere. Nu vreau să comentez arbitrajul” – a spus Mihai Pintilii la Telekom Sport.

„În această seară ne-a fost mai greu pentru că am jucat fără Gnohere şi Alibec. Sunt doi atacanţi de careu, doi marcatori de care avem mare nevoie.  E bine că nu am pierdut şi este bine că am revenit în repriza a doua. Era bine dacă marcam şi golul 2. Ăsta a fost rezultatul şi până la urmă este un rezultat bun.  Este greu să joci contra lui Dan Petrescu. Are o echipă foarte bună şi o să ne batem până în ultima etapă, atât cu ei cât şi cu celelalte echipe din play off”, a spus Constantin Budescu la Digi Sport.

„Am primit gol prea uşor de la acelaşi jucător care obţine penalty la Steaua (n.r. Florin Tănase). Cred că cei de la Steaua nu ar trebui să vorbească prea mult despre penaltyuri pentru că ei obţin mai multe ca noi. Nu ştiu cum putea să înscrie Steaua astăzi dacă nu era acel penalty. Nu am mai văzut de mult un aşa arbitraj, la pauză stătea de gât cu jucătorii Stelei”, a declarat Dan Petrescu.

”Cred că am avut ocaziile mai clare şi cred că acel 11 pe care l-a primit Steaua nu cred că a fost.
Crezi că arbitrajul a decis meciul? Cred că da, dar este tardiv. Lăsăm pe alţii să decidă pe cine trebuie să tragă la răspundere. Noi ne vedem de treaba noastră”, a declarat Ovidiu Hoban.

Steaua – CFR Cluj 1-1 (0-1)

Arena Naţională – Bucureşti; Spectatori 11.784

Au marcat: Constantin Budescu (76 – penalty), respectiv Paulo Vinicius (33).

Arbitru: Marcel Bîrsan; arbitri asistenţi: Valentin Avram, Mircea Mihail Grigoriu (toţi din Bucureşti); arbitru de rezervă: Iulian Călin (Ştefăneşti/Argeş)

Observatori: Aron Huzu (Sibiu) – CCA, Mihai Stancu (Bucureşti) – LPF

Leave A Reply

Your email address will not be published.