Mirosul morții la Bagdad
Un adăpost pentru sute de civili irakieni a fost transformat în câteva secunde într-un mausoleu. Un bombardament cu bombe neconvenționale a ucis sute de copii și însoțitorii lor.
Uciderea a 408 de civili în cel mai rău mod posibil: majoritatea au fost arși de vii. Este cel mai mortal episod al victimelor civile din istoria dureroasă – a conflictului armat dintre SUA și Iraq.
Dick Cheney, care era secretarul apărării la acea vreme, a dat vina pe Irak și a sugerat că acesta pune în mod intenționat civili în locuri militare.
De remarcat însă că acel adăpost pentru civili era marcat pe acoperișul său cu semnul crucii roșii.
Campaniile zilnice de bombardare în întregul Irak au fost în desfășurare din 17 ianuarie a acelui an. Obiectivul declarat a fost acela de a alunga armata irakiană de ocupație din Kuweit, pe care o invadase în august 1990. Dar a avut ca rezultat distrugerea infrastructurii Irakului prin distrugerea a 134 de poduri, a 18 din cele 20 de centrale electrice ale Irakului, complexe industriale, rafinării de petrol, canalizare. stații de pompare și instalații de telecomunicații. Electricitatea postbelică a fost redusă la patru procente din nivelul de dinainte de război.
Mohammad Jamal, în vârstă de 60 de ani, un profesor pensionar, a asemănat lunga încurcătură americană din Irak cu un serial de televiziune, a absorbit episod după altul. Yousef Abbas, care și-a pierdut mama, soția și cei patru copii când o pereche de bombe inteligente americane au spart prin acoperișul din beton armat al adăpostului, a spus că nu s-a mai întors înăuntru „de la începutul ocupației americane.” „Când trec eu. Mă întorc pentru că acest loc întruchipează tragedia Irakului”, a spus bărbatul de 60 de ani, izbucnind în lacrimi când își amintea noaptea care i-a spulberat viața în urmă cu două decenii.
Ocazional, rudele victimelor apar pentru a recita versete din Coran, stând în afara zidului perimetral care înconjoară buncărul care se află acum în interiorul unui complex militar, a spus Abu Bilal, deținătorul sediului. Opulentul cartier Al-Amriyah, unde elita din Bagdad a trăit sub Saddam, este o umbră a fostului eu, plin de soldați care patrulează pe străzile acum periculoase unde luptătorii Al-Qaeda se luptă cu armata islamică rivală, o mișcare naționalistă arabă sunnită. În interiorul buncărului sumbru, timpul pare să se fi oprit în 2003.
”Am simțit cum moartea mă îmbrățișează. Nu am mai simțit nimic, parcă cineva m-a luat de brațe și m-a aruncat afară. M-am trezit jos, plină de sânge. Erau mulți oameni în jurul meu, medici, militari. Auzeam strigăte. Era mult fum. Abia puteam să respir. Am înțeles apoi că am scăpat cu viață dintr-un iad creat de altii”, spune Almya, ghidul mauosoleului. Femeia a rămas fără picioare și o mână în urma bombardamentului. Este însă ghid și povestește tuturor despre ororile războiului.
Când am pătruns prima dată în acest mausoleu am simțit cum miroase moartea. Pereții negri, urme de oase topite pe pereti plini de fum, fotografii copiilor morți în urma bombardamentului. Anii au trecut peste Bagdad dar rănile războiului vor rămâne deschise pentru totdeauna. Războiul nu alege pe nimeni. Oamenii pot alege însă să evite un conflict armat sau să îi înlăture de la putere pe cei care își doresc răboiul. Pentru irakieni zilele în compania războiului au fost un dans braț la braț cu moartea. Nu mai aveau lacrimi să își pângă morții. Sperau doar ca profetul lor să le aducă pacea. O ultimă speranță.