Doar 3 stadioane din cele 4 propuse vor fi gata până la startul CE 2020
Fostul internațional român Gică Popescu, acum consilier personal al premierului Viorica Dăncilă a vorbit astăzi, public, despre situația celor 4 stadioane care urmează să intre într-un amplu proces de modernizare înainte de startul unei noi ediții a Campionatului European de Fotbal.
Astfel, din proiectele Companiei Naționale de Investiții, în acest moment se pare că vor fi finalizate cu success doar 3 stadioane, Rapid, Arcul de Triumf și Ghencea.
„Personal, sunt foarte încrezător că acest eveniment se va organiza la Bucureşti pentru că ţara noastră a trecut printr-o astfel de experienţă în 2012 când a găzduit finala Europa League. Iar având această experienţă, cred că organizarea EURO 2020 nu va fi altceva decât o repetare de patru ori a acelei finale din 2012. Bineînţeles că sunt lucruri care trebuie făcute mai bine decât s-au făcut atunci. De două luni de când mă ocup de acest proiect am avut timp să mă uit pe acesta. Am avut multe discuţii cu cei de la CNI legate de durata de construire a acestor stadioane. Din planificările care s-au făcut, se pare că în martie 2020 vor fi gata trei stadioane. Deci echipele participante la EURO 2020 se vor putea antrena pe cele trei stadioane, Rapid, Arcul de Triumf şi Steaua”, a spus Popescu.
Chiar dacă mai sunt destul de multe lucruri de pus la punct, Gică Popescu este optimist însă că Bucureştiul va rămâne unul dintre oraşele care vor găzdui EURO 2020.
„În luna ianuarie am acceptat coordonarea proiectului privind organizarea EURO 2020. Ulterior am avut o discuţie cu noul premier, doamna Dăncilă, care mi-a spus că doreşte să colaborăm. Mi-a spus că doreşte ca împreună cu doamna ministru Ioana Bran şi cu managerul de proiect de la FRF să coordonez proiectul acesta. Săptămâna trecută am avut o întâlnire în cadrul comitetului interministerial pentru că am dorit să vedem stadiul actual al proiectul. Văzând că erau foarte multe persoane în acest comitet care nu ştiau care le sunt atribuţiunile am solicitat ca până pe 13 martie să ni se prezinte o situaţie exactă a lucrurilor făcute şi a celor care urmează să fie făcute, iar fiecare instituţie în parte să îşi organizeze propria foaie de parcurs. Iar apoi pe acestea le vom introduce într-o foaie de parcurs generală pentru ca la fiecare întâlnire să avem la ce să ne raportăm. Dorim de asemenea să formăm o agendă de lucru de care să ne ţinem în perioada următoare. După ce vom avea această evaluare a proiectului vom face o nouă conferinţă de presă cu Federaţia Română de Fotbal, care este managerul de proiect, şi vă vom informa asupra a ceea ce vom face”, a precizat fostul internaţional.
Întrebat de ce până acum nu s-a făcut nimic de la primirea organizării EURO 2020, Gheorghe Popescu a răspuns: „Important e să ne raportăm la situaţia actuală. Că puteam să facem lucrurile din 2014 sau 2015, sunt de acord, dar situaţia actuală ne va fi prezentată de instituţiile din comitetul interministerial şi de acolo va trebui să pornim. Va trebui ca lucrurile care nu au fost făcute să le grăbim, iar la data când începe monitorizarea UEFA, din august, să ne facem temele”.
Altfel, vicepremierul Paul Stănescu a admis pentru prima oară că este posibil ca stadionul Dinamo să nu fie finalizat până la începerea EURO 2020. El a precizat că variante de rezervă sunt arenele din Ploieşti, Giurgiu, Voluntari şi Mogoşoaia.
Astfel, având în vedere că organizarea EURO 2020 la București reprezintă o mare oportunitate de a ridica nivelul infrastructurii în general și a infrastructurii sportive în particular, cele 4 arene vor fi modernizate şi transformate în stadioane de fotbal de categoria a IV-a, conform Regulamentului UEFA privind infrastructura stadionului.
Concret, stadionul Steaua va avea o capacitate totală de 30.500 de locuri pentru spectatori, o suprafaţă desfăşurată de 70.000 mp, 4 vestiare, spații de cazare pentru sportivi (24 de camere), 1.070 mp de spațiu de expunere (muzeu), 980 mp de spaţii comerciale, restaurant pitch-view / bar sky view. Durata de realizare a obiectivului este de 25 de luni, iar valoarea totală a investiţiei este de 301,77 de milioane de lei, finanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice și Ministerului Apărării Naționale.
În ceea ce priveşte Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf”, acesta va avea o capacitate totală de 8.100 de locuri pentru spectatori şi o suprafaţă desfăşurată de 17.126 mp. Practic, la acest stadion se va consolida și reabilita clădirea existentă pentru vestiare, se va reface sala de antrenament, se vor construi spații de cazare și cantonament pentru sportivi, se vor amenaja spațiile urbane exterioare, precum și o parcare subterană (pentru 170 de autoturisme), vor fi construite un centru de îngrijire pentru sportivi şi gradene acoperite pentru public şi se va moderniza suprafața de joc. Durata de realizare a obiectivului este de 23 de luni, iar valoarea totală a investiţiei este de 126,41 de milioane de lei, finanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice și Ministerului Tineretului și Sportului.
Stadionul Rapid va avea o capacitate de 14.000 de locuri. A fost predat studiul de fezabilitate și urmează avizarea acestuia în CTE CNI, CTE MDRAP si consiliul interministerial. Ulterior emiterii hotărârii de guvern, CNI va publica în SEAP anunţul de intenţie privind procedura de achiziţie a contractului având ca obiect proiectarea şi execuţia lucrărilor de realizare a obiectivului de investiţii Stadion Rapid (dată estimată 09.03.2018). După expirarea anunţului de intenţie CNI va demara procedura efectivă de achiziţie. Valoarea estimata in studiul de prefezabilitate este de 119.753.200 lei