Real Madrid triumfă la Kiev şi intră în istoria fotbalului

0 139

Real Madrid a reuşit să cucerească pentru a treia oară consecutiv trofeul Ligii Campionilor după ce a câştigat finala de la Kiev disputată în faţa englezilor de la Liverpool. Galezul Bale a fost omul meciului, reuşind să înscrie două goluri decisive deşi a început partida ca rezervă.

Zidane s-a ţinut de cuvânt şi a început finala cu acelaşi prim “unsprezece” cu care începea şi finala de anul trecut. Liverpool a început mai curajos finala în timp ce Real a preferat să se apere organizat şi să speculeze erorile în compartimentul defensiv al adversarului. Liverpool a suferit o pierdere importantă în minutul 31 când vedeta echipei, Salah s-a accidentat după un duel cu Ramos şi a fost nevoit să părăsească terenul. După numai 5 minute, Carvajal a fost nevoit să abandoneze fiind accidentat după un duel cu Milner.

După cele două accidentări, Realul a accelerat ritmul de joc şi a avut ocazii importante de gol. Benzema a reuşit să înscrie în minutul 43 dar golul a fost anulat pentru ofsaid, apoi Nacho a reluat de puţin balonul pe laângă poartă iar Benyema a înschis seria ocaziilor madrilene din prima repriză şutând mingea puţin pe lângă poartă în chiar ultimul minut de joc.

Repriza a doua a început cu o ratare imensă a Realului când Isco a trimis din poziţie favorabilă balonul în transversala porţii. În minutul 51, Benzema a deschis scorul după o gafă monumentală a protarului Loris Karius, jucătorul Realului punând “latul” la o repunere cu mâna a acestuia. Liverpool părea că revine în joc după ce a reuşit egalarea prin Mane în minutul 55.

Zidane a făcut o mişcare inspirată şi l-a introdus în joc pe Garteh Bale. Galezul avea să înscrie printr-o foarfecă superbă golul de 2-1 în minutul 64. După o bară a englezilor prin Mane, în minutul 70, Realul a dat lovitura pe final, în minutul 83 când acelaşi Bale a şutat mingea, cu efect, de la 30 metri, Karius scăpând mingea în poartă.

Real Madrid a cucerit primele cinci trofee în cea mai importantă competiţie intercluburi de pe continent (1956-1960), iar Ajax (1971, 1972, 1973) şi Bayern Munchen (1974, 1975, 1976) au reuşit triple consecutive în Cupa Campionilor Europei, dar madrilenii sunt prima echipă care ia de trei ori la rând trofeul Ligii Campionilor.

Madrilenii au acum 13 trofee în palmaresul lor (1956, 1957, 1958, 1959, 1960, 1966, 1998, 2000, 2002, 2014, 2016, 2017, 2018), câştigând ultimele şapte finale jucate. Real este a doua echipă care joacă trei finale consecutive în Champions League, după Juventus, între 1996 şi 1998.

Liverpool are cinci trofee în competiţie, 1977, 1978, 1981, 1984 şi 2005, însă niciun jucător din actualul lot al lui Jurgen Klopp nu a mai jucat în vreo finală de Champions League.

Real Madrid o va întâlni pe Atletico Madrid, câştigătoarea Europa League, în Supercupa Europei, în data de 15 august, pe Lillekula Arena din Tallinn.

Reacţii după meci:

”Cum am mai spus, nu eu sunt important în această seară. Fac 51 de ani luna viitoare. Am pierdut meciuri, am câştigat meciuri. Ştiu cum să gestionez aceste lucruri, dar ce nu poţi gestiona e noaptea de după meci. Toţi ne simţim foarte, foarte prost şi drumul spre casă nu va fi cea mai frumoasă excursie”, a declarat Jurgen Klopp – manager FC Liverpool.

Este mai greu de digerat eşecul având în vedere felul în care aţi luat golurile în a doua repriză? ”Cred că până la primul gol nu a fost vreun pericol şi… Da, este greu să accepţi această înfrângere”, a spus Virgil Van Dijk – Liverpool.

”Acesta este Real Madrid. Nu mai avem cuvinte. Trei finale consecutive. Suntem aici pentru a trăi aceste… asta este adevărata viaţă. Trebuie să profităm de moment. Scriu istorie şi trăim pentru aceste momente. Nu pot să-ţi spun ce simţim. Este foarte frumos, foarte frumos, într-adevăr. (n.r. că a fost meciul vieţii pentru Bale) Da, pentru toţi, dar mai ales pentru ceea ce a făcut el, ca şi Cristiano, la Torino”, a declarat Zidane.

”Este un sport de echipă, am fost foarte dezamăgit că n-am fost titular, am simţit că merit. Cel mai bun lucru pe care-l puteam face este să intru şi să fie cu impact. Şi am făcut-o. Da, ar trebui să fie cel mai frumos gol pe care l-am marcat. Sunt doar fericit că am câştigat. Când am intrat, mi-am pus amprenta”, a declarat Gareth Bale.

Cristiano Ronaldo a devenit primul jucător care a câștigat Liga Campionilor UEFA de cinci ori după ce Real Madrid a învins în Liverpool cu 3-1 în Kiev. Sezonul trecut s-a alăturat grupului format de Andrés Iniesta și Clarence Seedorf, devenind al treilea jucător care a câștigat Liga Campionilor UEFA de patru ori de la începutul competiției în 1992/93. Acum, atacantul portughez de 33 de ani are cinci medalii câștigătoare ale Ligii Campionilor UEFA, după ce și-a început colecția cu Manchester United în 2008.

Ronaldo’s UEFA Champions League
2007-2008 (Manchester United)
2013-2014 (Real Madrid)
2015-2016 (Real Madrid)
2016-2017 (Real Madrid)
2017-2018 (Real Madrid)

Iniesta and Seedorf had been the only players on a par with Ronaldo, the Dutchman also being the sole man to have played in final victories with three different clubs.

Watch five great Iniesta goals

Iniesta’s UEFA Champions League
2005-2006 (Barcelona)
2008-2009 (Barcelona)
2010 – 2011 (Barcelona)
2014-2015 (Barcelona)

Seedorf’s UEFA Champions League
1994-1995 (Ajax)

Finala Ligii Campionilor, Kiev 2018

Real Madrid – Liverpool 3-1 (0-0)
Au marcat: Karim Benzema (51), Gareth Bale (64, 83), respectiv Sadio Mane (55).
Kiev, Stadionul Olimpic: 61.561 spectatori

Au evoluat echipele:

Real Madrid: 1. Keylor Navas – 2. Dani Carvajal (6. Nacho, 36), 5. Raphael Varane, 4. Sergio Ramos (căpitan), 12. Marcelo – 10. Luka Modric, 14. Casemiro, 8. Toni Kroos – 22. Isco (11. Gareth Bale, 61) – 9. Karim Benzema (20. Marco Asensio, 89), 7. Cristiano Ronaldo. Antrenor: Zinedine Zidane.
Rezerve neutilizate: 13. Kiko Casilla – 15. Theo Hernandez, 17. Lucas Vazquez, 23. Mateo Kovacic.

Liverpool: 1. Loris Karius – 66. Trent Alexander-Arnold, 6. Dejan Lovren, 4. Virgil Van Dijk, 26. Andy Robertson – 7. James Milner (23. Emre Can, 83), 14. Jordan Henderson (căpitan), 5. Georginio Wijnaldum – 11. Mohamed Salah (20. Adam Lallana, 31), 9. Roberto Firmino, 19. Sadio Mane. Antrenor: Jurgen Klopp.
Rezerve neutilizate: 22. Simon Mignolet – 2. Nathaniel Clyne, 17. Ragnar Klavan, 18. Alberto Moreno, 29. Dominic Solanke.

Arbitru: Milorad Mazic; arbitri asistenţi: Milovan Ristic, Dalibor Djurdjevic; arbitri adiţionali: Nenad Djokic, Danilo Grujic (toţi din Serbia); arbitru de rezervă: Clément Turpin (Franţa)

Leave A Reply

Your email address will not be published.