Ungaria critică România pentru periclitarea siguranţei energetice din regiune
Chestiunea aprovizionării cu energie este una care ţine de securitate în Europa Centrală, motiv pentru care a venit timpul să punem capăt discursurilor duplicitare şi să spunem răspicat că în domeniul aprovizionării energetice din centrul Europei vor exista progrese, doar dacă infrastuctura va fi realizată din resurse americane sau unionale, a declarat miercuri prin telefon pentru agenţia ungară de presă MTI, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior.
Szijjártó discută la Washington cu responsabilul american pentru energie, fiind a treia oară în decurs de o lună şi jumătate când şeful diplomaţiei ungare se întâlneşte cu un membru al Administraţiei de la Casa Albă. Pe lângă acestea, Szijjártó a avut o întrevedere cu ministrul israelian al energiei, va avea o prezentare la Conferiţa World Gas şi va discuta cu liderii celui mai mare concern energetic internaţional.
Ministrul a sublinat: marii actori ai politicii mondiale vorbesc adeseori despre siguranţa energetică din Europa Centrală, despre necesitatea renunţării la dependenţa unilaterală, dar lipsesc acele mari investiţii concrete ce pot fi realizate din resurse europene sau americane, care ar face cu adevărat posibilă securitatea alimentării cu energie în Europa.
Péter Szijjártó a declarat: până când SUA sau UE nu oferă sprijin pentru un mare proiect de infrastuctură energetică în Europa Centrală “rămâne un vis” ca gazele naturale americane sau din oricare altă parte a lumii să joace un rol în alimentarea energetică în Europa Centrală. De aceea este important să punem capăt perioadei discursurilor duplicitare şi a dublei măsuri, iar chestiunea resurselor de energie din Europa Centrală să nu fie privită de către marii actori politici ai lumii ca miza unor jocuri geopolitice, a afirmat ministrul ungar al Afacerilor Externe.
Acesta consideră că este necesară creşterea presiunii internaţionale pe acele ţări din regiune care, cu încălcarea acordurilor bilaterale şi europene, nu asigură folosirea bidirecţională a conductelor şi interconectoarelor de gaze naturale. Astfel de ţări sunt România şi Croaţia, a adăugat ministrul ungar.
Ministrul de externe susţine şi importanţa păstrării presiunii internaţionale pentru ca România să înceapă exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră începând cu 2022. Totodată, această presiune trebuie menţinută şi pentru ca terminalele LNG să fie în sfârşit construite în zona Europei Centrale.
Péter Szijjártó a catalogat drept un semn extrem de încurajator faptul că Israelul şi Egiptul au descoperit noi zăcăminte serioase de gaze naturale în propriul spaţiu maritim, ceea ce oferă posibilitatea ca în 2024 aceste zăcăminte israeliene să fie luate în considerare ca resurse pentru Europa Centrală. Şeful diplomaţiei ungare a conchis: Israelul este deschis spre ideea de a exporta o parte a gazelor naturale exploatate din aceste noi zăcăminte spre
Europa Centrală.