Sâmbătă noapte trecem la ora de iarnă!

0 16

România va trece în noaptea de 27 spre 28 octombrie la ora de iarnă când ora 04:00 devine ora 03:00, duminică fiind cea mai lungă zi din an.

Ora de vară şi ora de iarnă au fost introduse pentru prima oară în ţara noastră în 22 mai şi 2 octombrie 1932. Germanii au fost primii care au adoptat acest sistem încă din 1916 (între 30 aprilie şi 1 octombrie), fiind urmaţi de britanici (între 21 mai şi 16 octombrie). Ulterior, au introdus ora de vară şi Belgia, Denemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania.

În 19 martie 1918 a fost introdusă şi în Statele Unite ale Americii, dar în 1919 s-a renunţat la acest sistem. Ora de vară este în prezent implementată în peste 70 de ţări, dar perioada variază de la un stat la altul.

Comisia Europeană a propus recent, în mod oficial, renunţarea la trecerea de la ora de vară la ora de iarnă. Potrivit propunerii Comisiei, fiecare stat membru ar trebui să comunice, până în aprilie 2019, dacă intenționează să aplice în mod permanent ora de vară, respectiv pe cea de iarnă.

Ultima trecere obligatorie la ora de vară ar avea loc duminică, 31 martie 2019.

Leave A Reply

Your email address will not be published.