Sfântul Cuvios Dimitrie zis „cel nou” sau „Basarabov”, Ocrotitorul Bucureştilor, pomenit de Biserica Ortodoxă Română la 27 octombrie, a trăit în secolul al XIII-lea, în timpul „imperiului” de la Târnovo, întemeiat de români şi de bulgari sub conducerea fraţilor Petru şi Asan.
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou s-a născut aproape de oraşul Ruse, într-un sat locuit de vlahi, Basarabov, pe valea râului Lomul, din părinţi ortodocşi şi iubitori de Hristos. Părinţii lui erau oameni săraci, care nu l-au putut da la învăţătură, ani în şir a dus la păscut vitele şi oile ţăranilor din sat.
Atmosfera de viaţă autentic creştină din familie, ca şi învăţăturile pe care le auzea la biserică l-au făcut să fie blând şi milostiv cu toţi semenii săi. Postea şi se ruga mereu, se îngrijea mult de cei săraci, cărora le împărţea o parte din hrana pe care o primea de la consătenii săi pentru paza vitelor.
Cunoscând pe unii călugări din mănăstirile din apropiere, a aflat de viaţa îmbunătăţită pe care o duceau aceştia. Pe măsură ce creştea, s-a trezit în el dorul după viaţa monahală, deşi practicase şi până atunci, poate fără ca să-şi dea seama, cele trei „virtuţi” cerute oricărui călugăr: sfinţenia vieţii (fecioria), smerenia (ascultarea) şi sărăcia. Astfel, s-a călugărit într-o mănăstire din apropiere şi s-a aşezat într-o peşteră, săpată în stâncă, pe malul râului Lom. Acolo a petrecut ani în şir în post aspru, înfrânare şi rugăciune, izolat cu totul de lume şi chiar de ceilalţi monahi. Nu se ştie câţi ani a trăit în această peşteră şi nici cum îşi agonisea cele necesare traiului, după cum nu se ştie nici data trecerii sale la cele veşnice. Se spune că pe când şi-a simţit sfârşitul aproape, a venit pe malul Lomului şi s-a aşezat între două lespezi de piatră ca într-un sicriu. Şi astfel şi-a încredinţat sufletul lui Dumnezeu, fiind înconjurat în chip nevăzut doar de sfinţii îngeri.
Pe bună dreptate, una din cântările bisericeşti din ziua prăznuirii sale îi înfăţişează viaţa prin aceste cuvinte: „Ca un înger pe pământ viaţa ta ai săvârşit, în post şi rugăciune ziua şi noaptea petrecând, ca să înfrângi pornirea ispitelor cu care te-ai luptat, ca un ostaş adevărat al lui Dumnezeu, a cărui voie ai împlinit din tinereţe şi toate întunecimile le-ai socotit. Pentru aceasta şi noi cu credinţă te lăudăm şi te slăvim” (Podobia la Utrenie).
Mulţi ani nimeni n-a ştiut de trecerea la cele veşnice a Sfântului Cuvios Dimitrie. Moaştele Sfântului au fost scoase la lumină în chip minunat, prin lucrare dumnezeiască. După ce vestea descoperirii s-a aflat atât în sudul Dunării, cât şi în nord, numeroşi credincioşi de pe ambele maluri se îndreptau spre satul Basarabov pentru a se închina cinstitelor moaşte şi a cere Sfântului Dimitrie ajutor şi mijlocire în faţa Părintelui ceresc. Se împlineau astfel cuvintele Sfântului Apostol Pavel care scria corintenilor că: „Dumnezeu a ales pe cei nebăgaţi în seamă ai lumii acesteia ca să biruiască pe cei tari, a ales pe cei de jos ca să ruşineze pe cei trufaşi” (I Corinteni 1, 27-28)’.
Tradiţia spune că unul din domnii Ţării Româneşti a ridicat în satul Basarabov o biserică nouă, în care au fost aşezate moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, spre a fi cinstite de credincioşii care se îndreptau mereu spre satul în care văzuse lumina zilei. Moaştele noului sfânt al lui Hristos au rămas acolo aproape cinci secole.
Între anii 1768-1774 în timpul războiului ruso-turc, purtat în sudul Dunării, dar şi pe pământ românesc, generalul rus Petru Saltacov, ajuns cu oştile sale în satul Basarabov, a dispus ridicarea sfintelor moaşte şi trimiterea lor în Rusia. Ajungând cortegiul cu racla în Bucureşti, un negustor bogat cu numele Hagi Dimitrie, un macedoromân, împreună cu mitropolitul Grigorie II al Ţării Româneşti au rugat pe generalul rus să lase cinstitele moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou poporului român şi Mitropoliei ţării, ca o mângâiere pentru multele pagube materiale şi suferinţe îndurate de români în cursul acelui război, mai ales că era „valah” de neam. Cererea a fost ascultată şi moaştele au fost aşezate cu mare cinste în Catedrala mitropolitană din Bucureşti în iulie 1774. Mâna dreaptă a Sfântului a fost trimisă, totuşi, la Kiev.
În felul acesta, Sfântul Dimitrie cel nou sau Basarabov a devenit ocrotitorul Bucureştilor şi al întregii Ţări Româneşti.
Sfântul Cuvios Dimitrie a fost proclamat oficial Ocrotitorul oraşului Bucureşti de către mitropolitul Filaret al II-lea (1792-1793), iar din anul 1955, cultul său a fost generalizat în toată ţara.
Din 1774, de când sfintele sale moaşte se află în Catedrala de pe Dealul Patriarhiei, pelerini de pretutindeni vin şi i se închină. Dacă în timpul unei zile obişnuite trec prin faţa raclei câteva sute de persoane, în pelerinajul organizat cu ocazia prăznuirii sale, sfintele sale moaştele sunt venerate de sute de mii de pelerini.
Pelerinajele închinate Sfântului Dimitrie cel Nou depăşesc cinstirea acordată în mod obişnuit moaştelor sfinţilor, iar bucureştenii îl cinstesc şi ca ocrotitor al lor.
În trecut, la vreme de seceta, la cererea credincioşilor se scoteau sfintele moaşte ale cuviosului, se făcea un popas de o zi-două în fiecare sat, se săvârşea Sfântul Maslu, sărutau cu toţii sfânta raclă, se rostea predica, mâncau cu toţii pe iarbă şi porneau în procesiune spre satele vecine. În fruntea procesiunii mergea un tânăr purtând Sfânta Cruce. Apoi, doi tineri purtau drapelul naţional, lat cât şoseaua. În urmă, bătrânii purtau prapuri, cruci şi steaguri, urmaţi de sfintele moaşte; iar masa credincioşilor, în sunetul clopotelor, purta în mâini lumânări aprinse, busuioc şi flori.
După terminarea slujbei de ploaie, alteori în timpul ei, cu voia lui Dumnezeu, venea ploaie puternica şi adăpa brazdele pământului lovit de secetă pentru păcatele noastre.
Sfinte Preacuvioase Părinte Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
