„Vânătoarea de emoții”: Un cadru cât toată energia satului românesc

0 140

Fiecare imagine are o poveste de spus. Fie că este vorba de un moment trist sau de o întâmplare emoţionantă, povestea din spatele fotografiei completează alăturarea armonioasă a pixelilor. De fapt le dă viaţă.  

La expoziţia Chipul satului românesc au fost vernisate cincizeci de imagini sau, mai bine zis, au fost şoptite pentru eternitate cincizeci de poveşti. Despre prima dintre ele ne-a vorbit Raluca Ene, unul dintre fotoreporterii Agenţiei de ştiri Basilica.

„Este un cadru drag mie care transmite multă energie” a spus Raluca despre imortalizarea momentului când tânărul călare a traversat râul Moldoviţa.

Era prin vara anului 2015, la un atelier de fotografie cu Sorin Onișor prin fermecătoarea Bucovină care ascunde peisaje de poveste, mănăstiri rupte din Rai, dar şi chipuri de oameni înăsprite de greutatea vieţii în zona rurală.

La ţară, de multe ori, scăldatul reprezintă o distracţie principală, aşa că apa Moldoviţei a fost un loc bun pentru o „vânătoare de emoţii şi trăiri”.

„Am avut o mare bucurie să facem fotografii acolo, deoarece chipurile lor foarte expresive, transmiteau multă energie și era un moment autentic din viața lor pe timpul vacanței de vară”, şi-a amintit Raluca Ene.

„Ne-am bucurat toți să surprindem un astfel de moment foarte dinamic pe care nu avem să-l trăim în viața noastră de la oraș”, a spus Raluca încurajând vizitarea ţinutului Bucovinei, diferit la fiecare reîntâlnire.

Leave A Reply

Your email address will not be published.