Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos este perioada din anul bisericesc în care suntem pelerini alături de Hristos pe drumul către Golgota. Este un timp al reflecţiei duhovniceşti şi al aplecării cu acrivie asupra textelor scripturistice. Ne vom opri în rândurile următoare asupra istoriei cununii de spini a Mântuitorului Iisus Hristos, relicvă preţuită de toţi creştinii.
În Sfânta Evanghelie aflăm că „ostaşii, împletind cunună din spini, I‑au pus‑o pe cap şi L‑au îmbrăcat cu o mantie purpurie” (Ioan 19, 2), iar după acest moment soldații romani „veneau către El şi ziceau: „Bucură‑te, regele iudeilor!” (Ioan 19, 3).
Pornind de la această relatare legată de Sfintele Pătimiri ale Domnului Iisus Hristos, ne vom opri în rândurile următoare asupra istoriei cununii de spini a Mântuitorului Iisus Hristos. După mențiunile din Sfânta Evanghelie, nu se cunoaște un document scris cu privire la cununa de spini până la sfârșitul secolului al IV‑lea, când este menţionată existenţa ei în Ţara Sfântă.
Paulin, Episcop de Nola în provincia Campania (353‑431), menționează pentru prima dată cununa de spini într‑o scrisoare din 409, printre relicvele care sunt scoase la Ierusalim spre închinare. El vorbește de „instrumentele PătimiriiÎ ca fiind mărturia cea mai prețioasă „a trecerii terestre a lui Hristos”: „Să vizităm locurile unde Iisus Hristos a trăit, unde a suferit, unde a Înviat și de unde a urcat la ceruri, […] ieslea nașterii, râul botezului, grădina în care s‑a rugat, palatul în care a fost condamnat, […] spinii cu care a fost încoronat (spina coronati), lemnul pe care a fost răstignit, piatra mormântului, […] mărturii sensibile (viva documenta) a adevărului vechilor evenimente (veterem veritatem)”.
Credincioșii puteau să vadă cununa de spini în Biserica Muntele Sionului din Ierusalim în anii 530‑560 și chiar în anul 570, cum o atestă „Itinerariile” pelerinilor din epocă.
În prima jumătate a secolului VI, Cassiodor († 580), om de stat, istoric, jurist și exeget, descriind Ierusalimul epocii sale într‑un comentariu la Psalmul 86, menționează cununa de spini printre relicvele care aduc sfințenie acestui pământ: „Aici putem vedea coroana de spini (spinea corona) care a fost pusă pe capul Stăpânului și Salvatorului nostru pentru a fi distruși toți spinii lumii”.
În aceeași perioadă, Grigore de Tours († 595), referitor la cununa de spini păstrată în orașul Ierusalim, relatează istoria conform căreia spinii cununii își regăsesc zilnic verdeața originală și sunt mereu proaspeți.
După invazia perșilor, care cuceresc Ierusalimul în 614, împăratul bizantin Heraclius, după ce eliberează Ţara Sfântă, pentru protecţie ia o parte din sfintele relicve şi le duce în capitala imperiului, la Constantinopol. Nu se știe anul exact al transferului cununii de spini a Mântuitorului. Se vorbește despre anii 635 (pentru a o scăpa în fața amenințării arabe asupra Ierusalimului), 870/912, 975, 1049 şi 1063. Se știe, în plus, că donația spinilor cununii de către împărații bizantini nu presupune neapărat că ea însăși era prezentă în Bizanţ, având în vedere că spinii, detașați din Cununa din Ierusalim, fuseseră deja oferiți împăraților bizantini. În 1092, împăratul bizantin Alexis Comnenul citează cununa printre relicvele păstrate în Constantinopol, în timp ce un secol mai devreme, într‑o scrisoare analogică din anul 975, predecesorul său (în 969) pe tronul imperial, Ioan Tsimiskes, nu o menționează printre numeroasele relicve pe care le‑a adus din Țara Sfântă – ceea ce sugerează plasarea „datei transferului Sfintei cununi de la Ierusalim la Bizanț între 975 și 1092”.
Un element istoric care ne face să aflăm data probabilă a aducerii cununii este fragmentul trimis în anul 913, de către împăratul Constantin al VII‑lea, provenit din cununa prezentată deja în Bizanț. Un alt eveniment istoric care poate fixa data aducerii cununii la Constantinopol este restaurarea Sfântului Mormânt în anul 1046. Acel moment a oferit ocazia de a pune la adăpost relicve în Constantinopol. Indiferent despre ce date ar fi vorba, la sfârșitul secolului al X‑lea, cununa era în Bizanț. A fost depusă cu celelalte relicve în capela palatină a Farului, numită îa Fecioarei”, unde an după an pelerinii le cinstesc și le descriu în relatările lor. După cucerirea Constantinopolului de către Latini în urma celei de a patra cruciade, în 1204, împărații latini asigură paza cununei de spini pentru puțini ani. În 1238, Bizanțul era condus de tânărul împărat latin Balduin de Courtenay. Aflat în mari dificultăți financiare, el decide să lase cununa de spini drept garanție bancherilor venețieni pentru a obține credite financiare. Atunci Ludovic al IX-lea, regele Franței, intervine, îi despăgubește pe venețieni cu suma exorbitantă de 135.000 de livre (Sfânta Capelă din Paris construită pentru a adăposti cununa de spini a costat 60.000 de livre).
În data de 10 august 1239, regele Franţei și arhiepiscopul provinciei Sens primesc prețioasa relicvă din mâinile emisarilor împăratului latin al Constantinopolului. A doua zi, relicva a fost dusă la mănăstirea care se afla aproape de Saint‑Pierre‑le‑Vif, și de acolo a fost condusă în procesiune de către regele Ludovic și fratele său Robert d’Artois, în picioarele goale și îmbrăcați într‑o simplă tunică, pană la catedrala din Sens. A doua zi cortegiul reia marșul către Paris cu două opriri, la Montereau și la Melun.
Regele construieşte un spațiu monumental pentru noua relicvă, o capelă care prin dimensiunea, frumusețea și vizibilitatea sa să fie ca un far care să vegheze asupra întregului oraș şi care, prin structura sa, poate aminti ce comoară se afla în Palatul Regal. Această capelă a luat numele de îSainte‑Chapelle (Sfânta Capelă)”.
La sfârșitul lunii septembrie 1239, în toată durata construcției Sfintei Capele, relicva este dusă în mănăstirea regală din Saint‑Denis și va reveni aici abia în anul 1248, după ce lucrările vor fi terminate.
După construirea Sfintei Capele, Ludovic al IX‑lea instituie o celebrare liturgică anuală care vizează să facă din cununa de spini un atribut al monarhiei franceze. Celebrarea este fixată la 11 august, ziua sosirii sale la catedrala din Sens.
Abia după Revoluția Franceză (1789), relicva, care timp de secole fusese apanajul monarhiei franceze, devine proprietatea Bisericii Romano‑Catolice.
Ca urmare a tensiunilor revoluţionare din Paris, Ludovic al XVI‑lea transferă, în data de 12 martie 1791, relicvele de la Sainte‑Chapelle la mănăstirea din Saint‑Denis. Dar, la sfârșitul anului 1793, Saint‑Denis este jefuită, iar în data de 25 aprilie 1794 cununa este încredințată Comisiei artelor, care o depune, ca și vestigiu istoric, la Cabinetul Medaliilor din Biblioteca Națională din Paris.
La 10 august 1806 a fost încredințată canonicilor Catedralei Notre Dame din Paris, iar apoi pusă sub paza oficială a Cavalerilor Sfântului Mormânt.
Cei care merg în zilele noastre la Paris pot cinsti Cununa de spini în Catedrala Notre Dame în fiecare primă vineri din lună, la ora 15:00, iar în Postul Mare în fiecare vineri la ora 15:00, iar în Vinerea Mare de la ora 10:00 la ora 17:00.
Preot Ciprian Apetrei
(Sursa principală a informațiilor prezentate o constituie lucrarea cu titlul: La Couronne dâépines. Cathédrale Notre‑Dame de Paris, 2014)
