Finala Cupei României: Astra – Viitorul, ora 20:00

0 228

Cupa României, competiția surprizelor, competiția spectacol! Ediția cu numărul 81 a ajuns la final. Astra și FC Viitorul luptă pentru trofeu pe stadionul „Ilie Oană”, începând cu ora 20:00.

Este prima finală de Cupă după 3 ani în care se întâlnesc două campioane (Astra – 2016, Viitorul – 2017), primele câștigătoare ale Ligii 1 după introducerea sistemului play-off/play-out.

Ținta: a doua Cupă!

Astra viează la al doilea trofeu Cupa României după cel obținut în 2014 și la doi ani distanță de finala pierdută cu Voluntari, tot la Ploiești.

Cu 9 stranieri în lot și după un sezon de Liga 1 cu urcușuri și scăderi, dar finalizat în play-off, echipa giurgiuveană se află înaintea unui meci prin care își poate îmbogăți vitrina cu trofee.

Parcursul până în finală a fost extrem de spectaculos și a debutat cu Gigi Mulțescu pe bancă: 5-1 la Luceafărul Oradea (L2) și 4-3 la Universitatea Cluj (L2), ultimul succes după prelungiri și după ce gazdele conduceau, în minutul 9, cu 3-0! Cu Enache pe bancă, trupa a continuat marșul eliminând cluburi de Liga 1: 2-1 cu Dunărea Călărași, 3-1 și 2-2 cu campioana CFR Cluj.

O medie de 2,6 goluri marcate pe meci, așadar toate premisele pentru încă o prestație care să aducă spectacolul pe teren și în tribune! Interesant este însă, în același timp, că Astra a și primit gol în toate partidele disputate până acum în Cupă, indiferent de eșalonul adversarului.

Vor o premieră, la aniversare

De partea cealaltă, Viitorul își dorește un nou trofeu, la doi ani după cucerirea titlului de campioană, chiar în anul în care aniversează 10 ani de la înființarea clubului.

Dobrogenii au ratat o Supercupă a României în 2017, cu FC Voluntari, dar acum par mai deciși ca niciodată să plece cu trofeul. Cu un lot foarte tânăr (media de vârstă de 23,1 ani), compus din internaționali U21 și jucători din circuitul “tricolorilor” mari, alături de 5 stranieri, Gheorghe Hagi speră la a doua Cupă din palmaresul său de antrenor, după cea cucerită în 2005 cu Galatasaray, în Turcia.

Interesant este că puștii lui Hagi au ajuns în această fază a competiției eliminând doar echipe de prim eșalon. Parcursul a început prin 3-0 la Concordia Chiajna și un succes la penalty-uri, după 2-2, la Poli Iași. Victoria cu 3-2 la FC Hermannstadt plus două succese clare cu Universitatea Craiova, 2-1 și 2-0, au prelungit drumul de vis al Viitorului.

Leave A Reply

Your email address will not be published.