FC Voluntari i-a transferat pe slovenul Kocic şi pe grecul Papazoglou

0 247

FC Voluntari  a anunţat transferurile fundaşului sloven Milan Kocic şi atacantului grec Athanasios Papazoglou. Milan Kocic a semnat, miercuri, pe doi ani cu gruparea ilfoveană. Fundaşul sloven de 29 de ani şi-a început cariera la Gorica şi a mai evoluat de-a lungul carierei la Triestina, TSV Hartberg, Rudar Velenje, NK Aluminiij, Bohemians Praga şi Panionios.

Athanasios Papazoglou, un atacant grec în vârstă de 31 de ani, a jucat în sezonul trecut la Dinamo, marcând 4 goluri în 14 partide. A început fotbalul profesionist la Aris Salonic şi a mai evoluat de-a lungul carierei, la PAOK Salonic, Asteras Tripoli, Olympiakos, Atromitos, Kortriijk, FC Roda Kerkrade, Aalesund şi Hapoel Haifa.

FC Voluntari a debutat în ediţia 2019/2020 a Ligii I cu o remiză pe teren propriu, 0-0 cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. În etapa a doua, echipa antrenată de Cristiano Bergodi va juca în deplasare cu FC Botoşani, sâmbătă, de la ora 18:00.

Leave A Reply

Your email address will not be published.