Zece copii din Pleaşa au biciclete noi

0 232

Zece copii din satul prahovean Pleaşa, aflaţi într-o situaţie financiară precară, au primit miercuri biciclete noi în urma unei campanii organizate de parohia din localitate şi parohia „Sfinţii Voievozi” din Ploieşti.

„Acțiunea a fost un răspuns al lui Dumnezeu la rugăciunile celor mici şi ale părinților lor care nu și-ar fi permis să le cumpere o bicicletă copiilor”, a afirmat pr. Marius Gheorghe, parohia Pleaşa.

Bicicletele au fost oferite de părintele diacon Silviu Neacșu de la parohia ploieşteană, în prezența părintelui protopop Adrian Matei, Protoieria Ploiești Nord.

„Copiii sunt îngeri ai lui Dumnezeu pe pământ, fiecare dintre ei are o poveste, o tristețe. Bucuria pe care am adus-o pe chipurile lor nădăjduim să se păstreze cât mai mult și sperăm să-i motiveze la acest început de an școlar”, a declarat diac. Silviu Neacșu.

Astfel de acţiuni filantropice sunt des întâlnite în parohia Pleaşa. Şaptezeci de copii din localitate au primit duminică ghiozdane cu rechizite cu prilejul noului an şcolar.

„Nădăjduim ca acest ajutor sa fie un imbold pentru a-i încuraja pe cei mici sa iubească școală, iar părinții beneficiarilor sa vadă ca nu sunt singuri, că Biserica este alături de ei”, a declarat pr. paroh Marius Gheorghe.

Acțiunea a fost organizata de Parohia Pleașa cu sprijinul unor sponsori, atât din localitate, cât și din Ploiești. Duminică 8 septembrie, în parohia Pleașa va avea loc o Campanie de donare de sânge. Acţiunea de recoltare se va desfăşura între orele 8:00-12:00 la Căminul Cultural din localitate.

Leave A Reply

Your email address will not be published.