Am mai făcut 3 pași spre Euro 2020!

0 187

România s-a impus cu 3-0 la Torshavn, după o partidă în care a luptat și a presat, reușind să spargă apărarea nordicilor în a doua repriză. Am dobândit punctele necesare, dar și moralul pentru bătălia specială cu Norvegia, de marți. Florinel Coman a debutat, Alex Mitriță a înscris primul gol la națională!

Doar 2.700 de fani umplu arena Torsvollur, și aceștia abia în ultimele 15 minute dinaintea meciului. Feroezii sunt suporteri cu chip de viking, mândrie de insular și politețe cuceritoare de copil. Stadionul are capacitate 3.600 de scaune și e, în fapt, o tribună și o peluză. Cealaltă tribună e în șantier, cealaltă peluză înseamnă… o sală de gimnastică.

Sunt și aproape 200 de români, comasați în sectorul rezervat, veniți din țară, alături de cei răspândiți printre gazde, cei mai mulți stabiliți aici și în zona nordică a Europei.

Zbatere și centrări, dar fără gol

Primul sfert de oră înseamnă posesie peste 60% pentru tricolori, formula super ofensivă a lui Contra împinge feroezii în jumătatea lor, dar nu avem ocazii clare. Andone pasează în loc să șuteze din careu, Pușcaș încearcă preluarea în locul unei execuții “din prima”.

Andone are prima ocazie mare în minutul 16, îl lobează pe portarul Nielsen după o respingere greșită a acestuia, dar mingea trece pe lângă poartă. Peste 5 minute, Pușcaș e lansat foarte inspirat de Stanciu, scoate cu câlcâiul înapoi spre Hagi, dar șutul lui Ianis e parat de goalkeeper.

Accidentarea căpitanului

Centrăm mult, cu precădere din dreapta, dar apărarea compactă a întregii echipe adverse ne dă mari bătăi de cap. Patinăm prea mult pe suprafața artificială, crește și presiunea timpului, iar o centrare a adversarilor și o reluare cu capul, scoasă de Tătărușanu în minutul 32, ne dă emoții.

Are să fie singura ocazie a gazdelor în prima repriză, în care șutăm 13 ori spre poartă, fără să marcăm. Și în care, pe final, Chiricheș se prăbușește. Nu mai poate continua. Intră Rus. Și intrăm la cabine fără surâs. 0-0 pe tabelă, griji pe bancă.

“Lumină” de la Stanciu, instinct de la George, tehnică de la Mitriță!

Începem repriza a doua cu o viteză în plus, dar se răresc șansele noastre de gol. Abia în minutul 64, lovitura de cap a lui Pușcaș pune ceva probleme. Intră Keșeru în locul lui Andone, Mitriță în locul lui Coman, și ne stabilim aproape total în jumătatea oaspeților.

O pasă luminoasă a lui Stanciu îl trimite în sprint pe Pușcaș, George șutează cu instinctul său special, gata! Avem 1-0, răsuflăm puțin și continuăm lupta! Nu ne retragem, iar un-doi-ul dintre Mitriță și Keșeru îi desface pe feroezi în propriul careu. Alex rămâne cu un fundaș în față la 11 metri, își face mingea din dribling pe dreptul și șutează pe jos. E 2-0 în minutul 83! Primul gol pentru oltean la echipa națională!

Iar la ultima fază, același Mitriță îi oferă o pasă excelentă lui Keșeru, acesta se întoarce cu fața la poartă și stabilește scorul final.

Învingem, mergem mai departe, 3 puncte adică 3 pași în față pe drumul nostru spre Euro 2020. Ne așteaptă zeci de mii de copii care să încurajeze tricolorii cu Norvegia!

Reacții după meci:

“Sunt fericit pentru victoria echipei, aveam nevoie de cele trei puncte. Sunt fericit pentru gol şi pasa de gol. Au fost multe discuţii fără rost. După meciul cu Suedia a fost o abordare greşită a mea. Nu contează câţi kilometri parcurg, contează să-mi fac treaba cât mai bine pe teren. Toată lumea îşi doreşte să joace la EURO, pentru asta luptăm. M-am gândit tot timpul că voi fi convocat. Nu a fost un conflict cu domnul Contra, a fost o abordare greşită a mea. Visam să ajung unde sunt acum atunci când eram copil. E am un motto: ‘Trebuie să visezi ca să ajungi unde trebuie’!”, a spus Alexandru Mitriţă pentru ProTV.

“Sunt trei puncte meritate, am dominat tot meciul. Avem probleme în a crea ceva în faţa unei echipe care se baricadează în apărare. Şi Florin Andone a avut o ocazie mare şi putea să marcheze. Ce dacă au avut ei cea mai mare ocazie a primei reprize? Felicit baieţii pentru că nu a fost un meci uşor. Am încercat să-i fac să fie lucizi, le-am spus la pauză că sigur vor cădea din punct de vedere fizic. Le-am spus să fie calmi şi asta au făcut. Probabil că Chiricheş are ruptură şi vor trebui să vină doi jucători în cantonament. Probabil, cei care au mai fost: Cristea de la FCSB şi Burcă de la CFR. Keşeru are probabil o contractură. Sper să câştigăm cu Norvegia şi Suedia. Dacă se pregătesc cum s-au pregptit spptpmâna asta, putem câştiga”, a declarat selecționerul Cosmin Contra pentru ProTV

Feroe – România 0-3 (0-0)
Au marcat: George Puşcaş (74), Alexandru Mitriţă (83), Claudiu Keşeru (90+4).
Torshavn, Stadionul Torsvollur
Preliminariile EURO 2020 – Grupa F

Au evoluat echipele:

Feroe: 1. Gunnar Nielsen – 5. Heini Vatnsdal, 4. Atli Gregersen (căpitan), 13. Rogvi Baldvinsson (16. Eli Nielsen, 78) – 9. Gilli Rolantsson, 8. Brandur Hendriksson (15. Andreas Eriksen, 71), 6. Hallur Hansson, 3. Viljormur Davidsen – 10. Solvi Vatnhamar, 11. Klamint Olsen (14. Joan Edmundsson, 75), 20. Joannes Bjartalid. Selecţioner: Lars Olsen.

Rezerve neutilizate: 12. Teitur Gestsson – 23. Kristian Joensen, 2. Magnus Egilsson, 7. Kaj Bartalsstovu, 17. Arni Frederiksberg, 18. Adrian Justinussen, 19. Ari Jonsson, 21. Joannes Danielsen, 22. Patrik Johannesen.

România: 12. Ciprian Tătăruşanu – 2. Romario Benzar, 5. Ionuţ Nedelcearu, 6. Vlad Chiricheş (căpitan; 4. Adrian Rus, 38), 11. Nicuşor Bancu – 10. Ianis Hagi, 15. Paul Anton, 8. Nicolae Stanciu, 7. Florinel Coman (20. Alexandru Mitriţă, 69) – 9. George Puşcaş, 23. Florin Andone (13. Claudiu Keşeru, 65). Selecţioner: Cosmin Contra.

Rezerve neutilizate: 1. Ionuţ Radu, 16. Florin Niţă – 3. Alin Toşca, 14. Vasile Mogoş, 17. Ciprian Deac, 18. Răzvan Marin, 19. Mihai Bordeianu, 21. Dan Nistor, 22. Alexandru Cicâldău.

Arbitru: Aliar Agaev; arbitri asistenţi: Zeinal Zeinalov, Akif Amirali; al patrulea oficial: Rahim Hasanov (toţi din Azerbaidjan)

Delegat UEFA: Richard Havrilla (Slovacia), observator UEFA pentru arbitri: Stephen Lodge (Anglia)
Cartonaşe galbene: Nedelcearu (18), Hendriksson (45), Hansson (47), Rolantsson (71), Anton (76), Bancu (80), Eli Nielsen (82).

Leave A Reply

Your email address will not be published.