Strategii de campanie pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale

0 266

Turul 2 al alegerilor prezidențiale începe cu Calibrarea acțiunii de influențare candidatului pe grupurile țintă identificate.

1. În urma centralizării voturilor în turul 1, rezultă o radiografie a momentului în ceea ce privește opțiunile de vot ale electoratului. Pe această bază se stabilesc grupurile țintă până la nivel secție de votare. Cu precădere, grupurile țintă cu atitudine neutră care s-ar preta la acțiunea de influențare a candidatului.

 

2. Tehnologia calibrării mesajului este similară tragerilor cu arma la țintă .

3. Atunci când sunt trase 100 de proiectiele într-o țintă, ele se dispun în așa- zisa elipsă a împrăștierii. Matematic, totul se poate calcula prin Legea lui Lapalace și Teoria distribuției normale a lui Gauss. S-a stabilit că elipsa are două axe, una orizontală ( CX ) și una verticală ( CY ). (Vezi în figura de mai sus) De la axa CY spre dreapta există 4 fâșii verticale în care se regăsesc 25 %, 16 %, 7 % și 2 % din proiectilele trase. De la axa CY spre stânga la fel. Pe axa CX, în sus, există 4 fâșii orizontale cu aceași repartiție. Se poate observa că în pătratul din jurul centrului elipsei ( C ) se concentrează 50 % din proiectile și eficacitatea este
maximă.

4. Esența eficacității influențării electoratului depinde de suprapunerea perfectă a elipsei de influențare pe interesele, aspirațiile grupurilor țintă identificate în prealabil. De aceea identificarea cu mare precizie a grupurilor țintă reprezintă elementul cheie al turului 2 al alegerilor prezidențiale.

5. Persoanele care prin natura profesiei lor intră în contact cu grupuri mari de persoane și prin aceasta și-ar putea exercita influență asupra lor, sunt considerate potențiali vectori de influențare. În această categorie intră politicienii, sportivii medaliați la nivel național și internațional, artiștii cunoscuți ( scriitori, actori, interpreți, vedete tv îndrăgite, etc ), profesorii universitari, de liceu, de școală, medicii de spital, sau persoanele din administrația locală sau centrală care au deținut funcții importante.

6. Până acum, echipa de campanie a candidatului Iohannis nu a dat vreun semn că are habar că ar viza vreun public țintă. De aceea, mesajul este nedefinit, făcând campanie la grămadă. În schimb echipa lui Dăncilă, a făcut câțiva pași ai acestui algoritm. Partea deficitară a campaniei lui Dăncilă, de până acum, o reprezintă absența sau inactivitatea vectorilor de influențare.

(Expert militar, Valentin Vasilescu)

Leave A Reply

Your email address will not be published.