Am văzut atei care se supără că în aceste zile oamenii își spun Hristos a înviat. Ei vorbesc de pe un ton superior despre capacitatea lor de a nu crede, deși necredința nu poate fi interpretată ca virtute.
Nimic nu este mai ușor decît a nu crede. A nu crede este cea mai ușoară poziție intelectuală. Nu ai nimic de demonstrat și poți respinge orice. Nu faci nici un efort, nici măcar de imaginație.
Eu cred că toate marile invenții au fost făcute de oameni care au crezut. Cineva a crezut că omul poate să zboare, deși este evident că omul nu zboară – și a inventat aparatul de zbor. Altcineva a crezut că omul se poate adînci la fundul mării și a inventat submarinul. Acum oamenii știu că se poate inventa orice și au făcut din știință o chestiune mistică, ceva nelimitat în expansiunea sa – dar aceasta este o credință. Totuși credința oamenilor în miracolele tehnicii este inferioară credinței într-un Dumnezeu viu și iubitor.
Pentru a crede în Dumnezeu nu este destul să judeci folosul lucrurilor, ci trebuie să vezi ordinea spirituală a lumii, să operezi cu noțiuni dincolo de timp și de materie, dar, mai presus de asta, să vezi ființa Iubirii. A vedea toate acestea, pentru unii, se numește credință, pentru alții – ordine superioară. Iată de ce necredința nu este o virtute, ci este poziția intelectuală cu cele mai puține deschideri spre cunoaștere.
Oricine caută găsește și celui ce bate i se deschide.
Hristos a înviat!
(Ieromonah Savatie Baștavoi)
