Petrolul Ploieşti – Farul Constanţa şi Viitorul Pandurii – FC Rapid, în prima etapă a Ligii a II-a
Petrolul Ploieşti, una dintre participantele la play-off-ul de promovare din sezonul recent încheiat, va întâlni formaţia Farul Constanţa, în timp ce Viitorul Pandurii va înfrunta FC Rapid în prima etapă a ediţiei 2020-2021 a Ligii a II-a, conform tragerii la sorţi care a avut loc, luni, la sediul Federaţiei Române de Fotbal.
În sezonul 2020-2021 al Ligii a II-a vor evolua 21 de echipe. Comitetul Executiv al FRF a validat în şedinţa din 18 august noul format competiţional al Ligii a II-a. Astfel, în ediţia 2020-2021, echipele participante vor juca fiecare cu fiecare o singură dată în sezonul regulat, urmând ca apoi să fie repartizate, pe baza clasamentului, în cea de-a doua fază a competiţiei, play-off sau play-out.
La fel ca în ediţia recent încheiată, primele 6 clasate îşi vor disputa locurile de promovare într-un play-off. De această dată, partidele se vor juca tur-retur, rezultând astfel încă 10 meciuri pentru fiecare formaţie. La finalul play-off-ului, primele două clasate vor promova direct în Liga I, în timp ce ocupantele locurilor 3 şi 4 vor disputa un meci de baraj cu locurile 8 şi 7 din play-out-ul Ligii I.
Echipele din play-out-ul ediţiei 2020-2021 a Ligii a II-a vor fi împărţite în două grupe, A şi B. Grupa A din play-out va avea 7 echipe, în timp ce grupa B va avea 8 echipe, urmând a se disputa câte un singur joc între participante. Din grupa A vor retrograda în Liga a III-a locurile 6 şi 7, din grupa B vor retrograda locurile 6, 7 şi 8. Cele două formaţii de pe locul 5 în cele două grupe vor juca un baraj pentru menţinerea în Liga a II-a.
Dacă se retrag echipe în timpul sezonului regular, numărul de retrogradate se va micşora corespunzător, însă împărţirea în cele două grupe se va face în acelaşi mod, luând în considerare locurile echipelor retrase ca fiind ultimele.
În ceea ce priveşte regulile de vârstă în Liga a II-a, din sezonul 2020-2021 echipele sunt oblígate să folosească efectiv pe toată durata jocurilor din campionat un jucător Under 19 şi unul Under 21, format la nivel naţional, eligibil pentru echipele naţionale ale României.
Program complet Liga 2, sezonul 2020-2021:
Etapa 1
- Viitorul Pandurii – Rapid București
- Slatina – Dunărea Călărași
- Comuna Recea – Csikszereda
- FC U Craiova 1948 – Ripensia
- CSM Reșița stă
- Petrolul Ploiești – Farul
- Aerostar Bacău – U Cluj
- ASU Poli Timișoara – CS Mioveni
- Gloria Buzău – Chiajna
- Unirea Slobozia – Turris
- Metaloglobus – Pandurii
Etapa 2
- Rapid – Pandurii
- Turris – Metaloglobus
- Chiajna – Unirea Slobozia
- CS Mioveni – Gloria Buzău
- U Cluj – ASU Poli Timișoara
- Farul – Aerostar Bacău
- CSM Reșița – Petrolul Ploiești
- Ripensia stă
- Csikszereda – FC U Craiova 1948
- Dunărea Călărași – Comuna Recea
- Viitorul – Slatina
Etapa 3
- Slatina – Rapid
- Comuna Recea – Viitorul Pandurii
- FC U Craiova 1948 – Dunărea Călărași
- Csikszereda stă
- Petrolul – Ripensia
- Aerostar Bacău – CSM Reșița
- ASU Poli Timișoara – Farul
- Gloria Buzău – U Cluj
- Unirea Slobozia – CS Mioveni
- Metaloglobus – Chiajna
- Pandurii – Turris
Etapa 4
- Rapid – Turris
- Chiajna – Pandurii
- CS Mioveni – Metaloglobus
- U Cluj – Unirea Slobozia
- Farul – Gloria Buzău
- CSM Reșița – ASU Poli Timișoara
- Ripensia – Aerostar Bacău
- Csikszereda – Petrolul Ploiești
- Viitorul Pandurii – FC U Craiova 1948
- Slatina – Comuna Recea
- Dunărea Călărași stă
Etapa 5
- Comuna Recea – Rapid
- FC U Craiova 1948 – Slatina
- Petrolul Ploiești – Dunărea Călărași
- Aerostar Bacău – Csikszereda
- ASU Poli Timișoara – Ripensia
- Gloria Buzău – CSM Reșița
- Unirea Slobozia – Farul
- Metaloglobus – U Cluj
- Pandurii – CS Mioveni
- Turris – Chiajna
- Viitorul Pandurii stă
Etapa 6
- Rapid – Chiajna
- CS Mioveni – Turris
- U Cluj – Pandurii
- Farul – Metaloglobus
- CSM Reșița – Unirea Slobozia
- Ripensia – Gloria Buzău
- Csikszereda – ASU Poli Timișoara
- Dunărea Călărași – Aerostar Bacău
- Viitorul Pandurii – Petrolul Ploiești
- Comuna Recea – FC U Craiova 1948
- Slatina stă
Etapa 7
- FC U Craiova 1948 – Rapid
- Petrolul Ploiești – CSM Slatina
- Aerostar Bacău – Viitorul Pandurii
- ASU Poli Timișoara – Dunărea Călărași
- Gloria Buzău – Csikszereda
- Unirea Slobozia – Ripensia
- Metaloglobus – CSM Reșița
- Pandurii – Farul
- Turris – U Cluj
- Chiajna – CS Mioveni
- Comuna Recea stă
Etapa 8
- Rapid – CS Mioveni
- U Cluj -Chiajna
- Farul – Turris Turnu Măgurele
- CSM Reșița – Pandurii
- Ripensia – Metaloglobus
- Csikszereda – Unirea Slobozia
- Dunărea Călărași – Gloria Buzău
- Viitorul Pandurii – ASU Poli Timișoara
- Slatina – Aerostar Bacău
- Comuna Recea – Petrolul Ploiești
- FC U Craiova 1948 stă
Etapa 9
- Petrolul – FC U Craiova 1948
- Aerostar Bacău – Comuna Recea
- ASU Poli Timișoara – Slatina
- Gloria Buzău – Viitorul Pandurii
- Unirea Slobozia – Dunărea Călărași
- Metaloglobus – Csikszereda
- Pandurii Târgu Jiu – Ripensia
- Turris – CSM Reșița
- Chiajna – Farul
- CS Mioveni – U Cluj
- Rapid stă
Etapa 10
- Rapid – U Cluj
- Farul – CS Mioveni
- CSM Reșița – Chiajna
- Ripensia – Turris
- Csikszereda – Pandurii
- Dunărea Călărași – Metaloglobus
- Viitorul Pandurii – Unirea Slobozia
- Slatina – Gloria Buzău
- Comuna Recea – ASU Poli Timișoara
- FC U Craiova 1948 – Aerostar Bacău
- Petrolul stă
Etapa 11:
- Petrolul Ploiești – Rapid
- ASU Poli Timișoara – FC U Craiova 1948
- Gloria Buzău – Comuna Recea
- Unirea Slobozia – Slatina
- Metaloglobus – Viitorul Pandurii
- Pandurii – Dunărea Călărași
- Turris – Csikszereda
- Chiajna – Ripensia
- U Cluj – Farul
- Aerostar Bacău stă
Etapa 12
- Rapid – Farul
- CSM Reșița – U Cluj
- Ripensia – Mioveni
- Csikszereda – Chiajna
- Dunărea Călărași – Turris
- Viitorul Pandurii – Pandurii
- Slatina – Metaloglobus
- Comuna Recea – Unirea Slobozia
- FC U Craiova 1948 – Gloria Buzău
- Petrolul Ploiești – Aerostar Bacău
- ASU Poli Timișoara stă
Etapa 13
- Aerostar Bacău – Rapid
- ASU Poli Timișoara – Petrolul Ploiești
- Unirea Slobozia – FCU Craiova 1948
- Metaloglobus – Comuna Recea
- Pandurii – Slatina
- Turris – Viitorul Pandurii
- Chiajna – Dunărea Călărași
- Mioveni – Csikszereda
- U Cluj – Ripensia
- Farul – CSM Reșița
- Gloria Buzău stă
Etapa 14
- Rapid – CSM Reșița
- Ripensia – Farul
- Csikszereda – U Cluj
- Dunărea Călărași – Mioveni
- Viitorul Pandurii – Chiajna
- Slatina – Turris
- Comuna Recea – Pandurii
- FC U Craiova 1948 – Metaloglobus
- Petrolul Ploiești – Gloria Buzău
- Aerostar Bacău – ASU Poli Timișoara
- Unirea Slobozia stă
Etapa 15:
- ASU Poli Timișoara – Rapid
- Gloria Buzău – Aerostar Bacău
- Unirea Slobozia – Petrolul Ploiești
- Pandurii – FC U Craiova 1948
- Turris – Comuna Recea
- Chiajna – Slatina
- Mioveni – Viitorul Pandurii
- U Cluj – Dunărea Călărași
- Farul – Csikszereda
- CSM Reșița – Ripensia
- Metaloglobus stă
Etapa 16:
- Rapid – Ripensia
- Csikszereda – CSM Reșița
- Dunărea Călărași – Farul
- Viitorul Pandurii – U Cluj
- Slatina – Mioveni
- Comuna Recea – Chiajna
- FC U Craiova 1948 – Turris
- Petrolul Ploiești – Metaloglobus
- Aerostar Bacău – Unirea Slobozia
- ASU Poli Timișoara – Gloria Buzău
- Pandurii stă
Etapa 17
- Gloria Buzău – Rapid
- Unirea Slobozia – ASU Poli Timișoara
- Metaloglobus – Aerostar Bacău
- Pandurii – Petrolul Ploiești
- Chiajna – FC U Craiova 1948
- Mioveni – Comuna Recea
- U Cluj – Slatina
- Farul – Viitorul Pandurii
- Ripensia – Csikszereda
- Turris stă
Etapa 18:
- Rapid – Csikszereda
- Dunărea Călărași – Ripensia
- Viitorul Pandurii – CSM Reșița
- Slatina – Farul
- Comuna Recea – U Cluj
- FC U Craiova 1948 – Mioveni
- Petrolul Ploiești – Turris
- Aerostar Bacău – Pandurii
- Gloria Buzău – Unirea Slobozia
- Chiajna stă
Etapa 19
- Unirea Slobozia – Rapid
- Metaloglobus – Gloria Buzău
- Pandurii – ASU Poli Timișoara
- Turris – Aerostar Bacău
- Chiajna – Petrolul Ploiești
- U Cluj – FC U Craiova 1948
- Farul – Comuna Recea
- CSM Reșița – Slatina
- Ripensia – Viitorul Pandurii
- Csikszereda – Dunărea Călărași
- Mioveni stă
Etapa 20:
- Rapid – Dunărea Călăraș
- i Viitorul Pandurii – Csikszereda
- Slatina – Ripensia
- Comuna Recea – CSM Reșița
- FC U Craiova 1948 – Farul
- Petrolul Ploiești – Mioveni
- Aerostar Bacău – Chiajna
- ASU Poli Timișoara – Turris
- Gloria Buzău – Pandurii
- Unirea Slobozia – Metaloglobus
- U Cluj stă
Etapa 21:
- Metaloglobus – Rapid
- Pandurii – Unirea Slobozia
- Turris – Gloria Buzău
- Chiajna – ASU Poli Timișoara
- Mioveni – Aerostar Bacău
- U Cluj – Petrolul Ploiești
- CSM Reșița – FC U Craiova 1948
- Ripensia – Comuna Recea
- Csikszereda – Slatina
- Dunărea Călărași – Viitorul Pandurii
- Farul stă
(Alexandra Grigorescu)