România a învins Malta cu 3-0, în preliminariile Campionatului European Under-21

0 308

Selecţionata de tineret a României a învins formaţia similară a Maltei cu scorul de 3-0 (2-0), marţi seara, pe Centenary Stadium din Ta’ Qali, în Grupa a 8-a a preliminariilor Campionatului European de fotbal Under-21 din 2021.

Echipa antrenată de Adrian Mutu a câştigat fără probleme, prin golurile marcate de Dennis Man (6), Valentin Costache (41 – penalty) şi Darius Haruţ (83), la capătul unui meci în care a avut o posesie covârşitoare.

”Tricolorii mici” au deschis scorul rapid, prin Dennis Man (6), la capătul unui contraatac. Mihăilă a ratat două şanse bună, mai întâi nu a ajuns la centrarea lui Man (12), iar apoi şutul său a fost respins de portar (32). Malta a avut o singură mare ocazie în acest meci, dar Vlad a respins şutul lui Attard (29). Până la pauză, Costache (37) a trimis din voleu la recentrarea lui Man, dar mingea s-a dus în braţele lui Aquilina. Mihăilă a fost faultat de Zammit Lonardelli în careu şi Costache (41) a transformat penalty-ul acordat.

La reluare, Man (51) şi Costache (71) au fost imprecişi din situaţii de gol, Ciobanu a şutat în transversală (65), iar al treilea gol a fost semnat de fundaşul Haruţ (83), care a tras din 6 metri, după cornerul lui Cîmpanu. Măţan (90+3) a ratat ultima ocazie a meciului, şutul său din unghi fiind respins de portar.

În celelalte meciuri din grupa României, Danemarca a învins Irlanda de Nord cu 1-0, în deplasare, iar Ucraina a dispus cu 2-0 de Finlanda, tot în deplasare. În clasament, pe primul loc se află Danemarca, 19 puncte (7 jocuri), urmată de România, 16 p (7 j), Finlanda, 7 p (7 j), Ucraina, 7 p (6 j), Irlanda de Nord, 6 p (7 j), Malta, 1 p (6 j).

Următoarele meciuri vor avea loc pe 9 octombrie, Irlanda de Nord – Finlanda, Ucraina – România şi Malta – Danemarca. Cele nouă câştigătoare ale grupelor preliminare şi cele mai bune cinci echipe clasate pe locul al doilea se vor alătura gazdelor Ungaria şi Slovenia la turneul final. Meciurile din cele patru grupe se vor desfăşura între 24 şi 31 martie 2021. Primele două clasate din fiecare grupă se vor lupta pentru titlul european în fazele eliminatorii programate în aceleaşi două ţări, Ungaria şi Slovenia, în perioada 31 mai-6 iunie 2021.

Reacții după meci:

”Încercăm să jucăm la victorie fiecare meci și vrem să câștigăm când vom juca împotriva celor din Danemarca. Nu știu ce a adus Adrian Mutu. Are alte idei de joc, noi încercăm să le prindem din mers. Ne bucurăm că e alături de noi. Am avut multe de învățat de la Mirel Rădoi, acum a venit Mutu, care este un alt exemplu pentru noi. Încercăm să învățăm cât mai multe.

Important e că echipa a câștigat, mai puțin că am înscris eu. Nu sunt eu în măsură să zic dacă îmi crește sau nu valoarea. Am avut emoții la meciul naționalei mari cu Austria. Am dorit mult să câștige, ne bucurăm că au reușit s-o facă. Suntem alături de ei și îi felicităm.

Cel mai plăcut sentiment e când îmbraci tricoul naționalei. E cu totul altceva și trebuie să dăm tot ce avem mai bun pe teren”, a declarat Man, la Pro X, la finalul partidei din Malta.

“E meritul lor, îi felicit cu această ocazie, bravo lor! A fost un meci greu, am avut șansa de a da gol repede. Ne-au așteptat cu o linie defensivă de 5, chiar 6 uneori. Le-am spus jucătorilor să aibă răbdare. În afară de cele 3 goluri, am avut și o mulțime de situații. Un lucru care mă nemulțumește ar fi ocazia lor, singura, din prima repriză, dar este fotbal, a fost o clipă de neatenție.

Eu nu mă gândesc la niciun loc. Nu vreau să fac calcule dinainte, vreau să iau meci cu meci. Pas cu pas, meci cu meci, să luăm cât mai multe puncte. Simt că sunt atenți, simt concentrarea lor atunci când vorbesc. De aceea spuneam că victoriile astea două sunt meritul lor. Ceea ce spun la antrenament aplică pe teren la virgulă. Am fost uimit de atenția și de modul în care se antrenează.

E un sentiment minunat, băieții se simt foarte bine, apreciați. Merită, sunt băieți de caracter, fotbaliști extraordinari. M-aș bucura să fie la echipa mare, ăsta e și scopul. Pe plan personal nu prea m-aș bucura, aș vrea să-i am lângă mâine, pentru că sunt jucători de valoare.

Sperăm să ne calificăm prin intermediul sacrificiului, perseverenței, al disciplinei. Dacă vom face toate astea, fotbalul ne va răsplăti. A fost extraordinar. Felicit pe toată lumea care a fost alături de noi. Transmit suporterilor că încercăm să nu-i dezamăgim niciodată și acum trebuie să facem cinste băieților!

Man poate fi urmașul meu, da. Asta trebuie să facă el în teren, să dea goluri, să muncească în echipă. I-am schimbat poziția în teren și văd că-i priește. Mă bucur pentru el și sper să dea cât mai multe goluri.”, a declarat selecționerul naționalei de tineret, Adrian Mutu, la Pro X.

Malta – România 0-3 (0-2)
Au marcat: Dennis Man (6), Valentin Costache (41 – penalty), Darius Haruţ (83).
Ta’ Qali, Centenary Stadium
Preliminariile Campionatului European de fotbal Under-21 din 2021 – Grupa a 8-a

Au evoluate echipele:

Malta: 12. Timothy Aquilina – 5. Kurt Shaw, 2. Jean Borg (căpitan; 17. Carlo Zammit Lonardelli, 21), 4. Nicholas Pulis, 14. Alexander Satariano – 13. Zachary Grech, 21. Ayrton Attard (15. David Xuereb, 84), 6. Shaun Dimech, 10. Jan Busuttil (11. Myles Beerman, 66) – 16. Nevin Portelli ( 22. Andrei Spiteri, 46), 9. Paul Mbong. Selecţioner: Silvio Vella.
Rezerve neutilizate: 1. Andreas Vella – 3. Connor Zammit, 7. Aidan Friggieri, 8. Neil Frendo, 20. Dejan Debono.

România: 1. Andrei Vlad – 19. Darius Haruţ, 15. Andrei Chindriş, 6. Virgil Ghiţă (căpitan), 3. Raul Opruţ – 8. Carlo Casap (20. Andrei Ciobanu, 57), 14. Marius Marin, 22. Darius Olaru (5. Cătălin Itu, 82) – 10. Dennis Man (17. George Alexandru Cîmpanu, 82), 21. Valentin Costache (9. George Ganea, 73), 7. Valentin Mihăilă (13. Alexandru Măţan, 73). Selecţioner: Adrian Mutu.
Rezerve neutilizate: 23. Horaţiu Moldovan – 2. Radu Boboc, 16. Claudiu Petrila, 18. Radu Drăguşin.

Arbitru: Gergo Bogar; arbitri asistenţi: Istvan Albert, Gergo Vigh-Tarsonyi; al patrulea oficial: Csaba Pinter (toţi din Ungaria)
Cartonaşe galbene: Satariano (20), Busuttil (31), Marin (43), Pulis (70), Ganea (85).

Leave A Reply

Your email address will not be published.