Am fost cândva arbitru…

0 321

…Demonstrând că se poate arbitra fără ca fluierașul să ia un leu peste barem, un bilet de tren gratis, să accepte alte “atenții” etc.! O asemenea atitudine a însemnat un adevărat Cutremur la Diviziile C și B!… Când, la un duel pentru salvarea de la retrogradarea din “B”, dintre Vaslui și Oltul Sf.Gheorghe, in dimineața meciului l-am refuzat pe prim-secretarul de partid al Județului gazdelor să servim împreună “micul dejun” (Sic!), când la acea partidă, în pauză, la 0-0 (scor final, gazdele rrau retrogradate), mi-au fost scoși tușierii din cabină (unul, Theodor Ionescu, de nota 10, celălalt, venit cu o zi mai devreme, “ocnă” mare, meta-Găzdaru de se vedea din satelit, de i-am zis în timpul jocului că-l trimit la gară, dacă mai inchide ochii pe față și-mi pune tribunele în cap!), și a intrat un misit vasluian care mi-a pus la picioare a geantă doldora de bani, de l-am înjuat ca un birjar și l-am dat afară, urlând, gata să fac atac cerebral!

…Mi-am făcut o cruce și l-am rugat pe Bunul Dumnezeu să mă ajute să duc meciul până la capăt, fără să dereglez cu un degețel Balanța Dreptății! Și, injurat cala ușa cortului, meciul s-a încheiat cum a început: 0-0!

… Șansa mea a fost regretatul Vasile Ianul, mare jucător și arbitru, prezent la meci, având o rudă prin Consilul Județean de sport al gazdelor! În fața a vreo sută de furioși, Vasile m-a felicitat cu glas tare să se audă bine:”Bravo, Mircea, ai arbitrat perfect!”… După care s-a întors spre rebeli și i-a demobilizat scurt:”Băi, băieți, n-aveți echipă! Ăsta-i adevărul! Ce să facă arbitru, să înscrie el, să inventeze penalty-uri, cum v-au învățat câțiva geambași-pungași?!”…

…Vasile Ianul m-a condus la gară, iar a doua zi, cu dimineața in cap, am ajuns în biroul șefului Arbitrilor

Români, Francis Kolloși. I-am relatat pățania mea pe drumul de costișe ce duce la Vaslui, m-a privit tăcut, după care, parcă șoptit, să nu audă nimeni: “Dom’ MMI, un sincet bravo! Dendata asta ai scăpat!… Data viitoare s-ar putea, însă, să-ți însceneze ceva!”… I-am mulțumit mult lui Nea Fery, m-am așezat la biroul lui, i-am cerut o filă, am scris ceva, și i-am spus apăsat “Nu mai există nicio data viitoare, nea Fery!”, întinzându-i hârtia! Îmi semnasem Demisia din breasla arbitrilor români!

Mircea M.Ionescu

Leave A Reply

Your email address will not be published.