GCS: Opt judeţe şi municipiul Bucureşti, în zona roşie

0 337

Municipiul Bucureşti a înregistrat o creştere a ratei de infectare cu SARS-CoV-2, care a ajuns la 4,57 la mia de locuitori, a anunţat, joi, Grupul de Comunicare Strategică.

În scenariul roşu se mai află judeţele Timiş, cu o incidenţă de 5,90 cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori, Ilfov – 5,79, Braşov – 4,42, Cluj – 3,97, Hunedoara – 3,46, Constanţa – 3,36, Alba – 3,21, Sălaj – 3,05.

Alte 20 judeţe se regăsesc în zona galbenă (incidenţă între 1,5 şi 3 la mie), printre ele fiind Arad – 2,60, Vâlcea – 2,55, Giurgiu – 2,53, Sibiu – 2,48.

De asemenea, 13 judeţe se află în zona verde (sub 1,5 cazuri la mia de locuitori), cele mai mici rate de infectare cu SARS-CoV-2 înregistrându-se în Harghita – 0,94, Buzău – 1,02, Suceava – 1,04.

Conform GCS, zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de infecţie cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare sunt Bucureşti – 1.005 şi judeţele Timiş – 447, Ilfov – 416, Iaşi – 314, Braşov – 284, Cluj – 281, Constanţa – 271.

Cele mai puţine cazuri noi s-au înregistrat în judeţele Tulcea – 25, Caraş-Severin – 34, Vrancea, Călăraşi şi Harghita – câte 36.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.174 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

Leave A Reply

Your email address will not be published.