132 de ani de la trecerea la cele veșnice a „omului deplin al culturii române“

0 42

Au trecut 132 ani de când Mihai Eminescu, „omul deplin al culturii române“ – după cum l-a numit Constantin Noica, a trecut la cele veşnice.

La vârsta de 39 ani s-a mutat la Domnul, fiind înmormântat în cimitirul Bellu din Capitală.

„Parcă cu o nefirească grabă, Eminescu fu așezat în mormânt sâmbătă. Nu ştim ce a împiedicat oficierea slujbei de înmormântare după Sfânta Liturghie slujită dimineață în biserica Sf. Gheorghe cel Nou, acolo unde a fost depus sicriul în care zăcea, „nemuritor și rece” Eminescu”, relata arhim. Mihail Daniliuc într-un articol publicat pe doxologia.ro.

Augustin Z. N. Pop, în cartea Pe urmele lui Mihai Eminescu, spune că acea zi a fost ploioasă şi mohorâtă.


Era, pesemne, manifestarea tristeţii naturii care a vărsat lacrimi

– Arhim. Mihail Daniliuc.


Mihai Eminescu, poetul naţional

Eminescu i-a impresionat pe contemporani prin inteligența, memoria, cultura la nivel european și farmecul limbajului.

George Călinescu l-a numit poetul nepereche a cărui operă învinge timpul. Şi a avut dreptate.

Ca o recunoaștere a geniului operei sale, ziua sa de naștere a fost declarată în anul 2010 Ziua Culturii Naționale.


Mihai Eminescu ne îndeamnă azi să iubim frumusețile pământului românesc, să le păstrăm, să le apărăm de distrugeri și să le cultivăm pentru ca din frumusețile naturii să primim inspirație pentru a cultiva și frumusețile sufletului.

– Patriarhul Daniel


Mihai Eminescu s-a născut în 15 ianuarie 1850 în Botoșani și a fost poet, prozator și jurnalist român, considerat de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

A publicat pentru prima dată la 16 ani, iar trei ani mai târziu a plecat la studii în Viena. În timpul vieții s-a remarcat printr-o activitate publicistică prodigioasă.

Manuscrisele sale, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședinta din 25 ianuarie 1902.

În data de 15 iunie 1889, poetul a trecut la cele veșnice în București. Două zile mai târziu, Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București.

A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Leave A Reply

Your email address will not be published.