Să pornim din toate forțele vii ale tineretului românesc o uriașă operă morală de regenerare a acestui neam

0 425

Pentru idealul de la 1871, Eminescu a fost urmărit de serviciile austro-ungare și marginalizat spre finalul vieții sale, Ciprian Porumbescu a suferit în închisoare, fapt care i-a și grăbit moartea. Făuritor al Marii Uniri, Iuliu Maniu, a riscat să fie exmatriculat și să își compromită cariera și viitorul, iar colegii săi studenți care au participat în Mișcarea Memorandistă au suferit în închisorile austro-ungare.

Tinerimea studențească din perioada interbelică și cea de după cel de-al Doilea Război Mondial, a suferit, de asemenea chinuri, bătăi, torturi, unii până la 23 de ani în închisorile comuniste și alții chiar moartea, alături de profesorii lor pentru că au îndrăznit să mărturisească și în așa-zisă libertate, dar și în perioade de grele încercări, credința lor creștină în Hristos și Neam. Iată, astăzi, unii dintre români îi consideră pe aceștia sfinți ai închisorilor comuniste, iar unii dintre acești oameni, înaintași de-ai noștri chiar au fost propuși recent spre canonizare.

În 1992, după ce studenții au mers pe jos de la Chișinău la București ducând pe urmeri Crucea Basarabiei în Drumul Crucii, părintele profesor Dumitru Stăniloae le-a cerut acelor tineri să fie deasupra celor din interbelic – noi astăzi ne plângem că nu ne ridicăm la nivelul lui Eminescu sau al lui Slavici, însă el le-a cerut să fie deasupra acelora care care și-au dat viața pentru Hristos și pentru Neam. Acest îndemn trebuie să ne cutremure și să ne facă să realizăm ce sarcină mare are de fapt generația noastră de dus.

Pentru că dacă celor din 1871 le-a revenit ca misiune doar realizarea României Mari, a unității de neam și punerea temeliei unei generații de intelectuali de elită care să conducă și să rânduiască instiuțiile neamului și ale statului, acum avem mult mai multe de înfăptuit.

Astăzi nu este doar pomenirea Sfinților Martiri Brâncoveni, ci și o zi în care ne aducem aminte de creștinii persecutați, care, pe diferite regimuri tiranice au pedepse demne de actele martirice, dar și în așa-zise regimuri democratice care îi marginalizează, îi dau afară din școli și universități, de la locul de muncă și-i scot la marginea societății eliminându-i sistematic din viața publică pe toți cei care nu se aliniază la noul zeu al zilei, adică corectitudinea politică și cultura anulării.

Nu mai facem această manifestație în Imperiul Austro-Ungar ca să ne temem și să nu spunem lucrurilor pe nume. Astăzi suntem în țara noastră, dar care, din păcate, nu este cu totul încă și nu ne aparține, din nou.

Aici, între noi, ne este ușor să ne mărturisim unii altora credința noastră, dar când vom pleca de aici, de la Putna, vom avea fiecare dintre noi curajul ca pentru idealurile noastre să fim luați în râs, să fim batjocoriți, să fim marginalizați, să ne compromitem cariera și un viitor loc bun de muncă, căldicel? Sau să ne batem pentru ele cu riscul să trecem prin aceleași suplicii prin care au trecut și înaintașii noștri, chiar și până la moarte? Ei bine, abia atunci când vom risca toate aceste lucruri vom fi în continuitatea unui ideal, pe urmele celor de la 1871.

Nu este nicio mare lucrare în această lume care să se fi născut fără jertfă și suferință.

Iar noi, suntem chemați astăzi la Sfânta Mănăstire Putna, la mormântul Sfântului Ștefan Voievod, sub steagul Sfântului Gheorghe să pornim din toate forțele vii ale tineretului românesc o uriașă operă morală de regenerare a acestui neam și să ne asumăm să ridicăm din sânurile noastre o generație nouă – neașteptată în istoria noastră – care să întroneze din nou cinstea, respectul și demnitatea în Țara Românească și în viața fiecărui român, care să fie capabilă să preia frâiele țării și să apere punctele cardinale ale civilizației noastre europene, întemeiată pe filosofia greco-romană, pe creștinism și pe dreptul strămoșilor noștri, în care libertatea este de la Dumnezeu și este o stare naturală a omului, iar nu vreo îngăduință din partea vreunei stăpâniri vremelnice.

Căci chiar și în vremuri de cenzură, când aveai voie să vorbești numai cu voie de la stăpânire, sau în vremuri de mari prigoană, înaintașii noștri, chiar închiși și bătuți fiind pentru convingerile lor, erau mai liberi decât mulți dintre noi, cei de astăzi.

Să ne luăm fiecare libertatea și demnitatea înapoi, ca să putem să ne luăm cu adevărat țara înapoi.

Istoria este scrisă de cei curajoși, care scot sabia ca să separe grâul de neghină, oile de capre, și care nu au frica că vor muri de sabie, că chiar Hristos a spus că nu a venit să aducă pace, ci sabie.

Să ne războim, așadar, cu lenea, confortul și comodidatea din noi, cu ignoranța și cu neștiința, căci, vorba lui Eminescu, mulți lucrează, dar puțini gândesc.

Îi așteptăm pe toți cei care doresc că contribuie în mod concret la înfăptuirea idealului național alături de noi și la apărarea civilizației noastre, în toamnă, la Iași, unde vom organiza un Congres Studențesc, cum am mai și organizat, de altfel în trecut, asemenea congreselor de odinioară.

Ne dorim ca și atunci să ne bucurăm în calitate de tineri români de patronajul Bisericii noastre Ortodoxe Române și de cel al Academiei Române, și totodată ne dorim ca această sfântă zi să fie temelia unui nou început, în care tineretul acestei țări să nu mai dea speranțe deșarte, ci să treacă la fapte, căci cuvintele lui Eminescu de acum 150 de ani sunt valabile și astăzi: „acela care vrea să facă ceva nu discută, ci lucrează”.

La treabă cu noi! Trăiască Studențimea Română!

(Silvian Man)

Leave A Reply

Your email address will not be published.