(VIDEO) FCSB (Steaua) l-a transferat pe atacantul Claudiu Keşeru

0 355

FCSB (Steaua) a anunţat transferul atacantului Claudiu Keşeru, cel care a mai evoluat la gruparea roş-albastră în perioada ianuarie 2014 – februarie 2015.

“FCSB anunţă revenirea lui Claudiu Keşeru, care va îmbrăca din nou tricoul roş-albastru, începând de astăzi. Atacantul în vârstă de 34 de ani, care a înscris 28 de goluri şi a reuşit 9 pase de gol în cele 48 de partide jucate pentru FCSB în 2014, a semnat contractul şi se va antrena miercuri sub comanda lui Edward Iordănescu. Clubul nostru îi urează bun venit şi să aibă parte de cât mai multe succese în tricoul roş-albastru”, anunţă FCSB (Steaua) pe contul oficial de Facebook.

Claudiu Keşeru şi-a reziliat, vineri, contractul cu Ludogoreţ Razgrad, după şase ani în care a îmbrăcat tricoul campioanei Bulgariei.

În cariera sa, atacantul român a mai evoluat la formaţiile FC Bihor, FC Nantes, FC Libourne, Tours FC, SCO Angers, SC Bastia şi Al Gharafa SC.

Leave A Reply

Your email address will not be published.