(VIDEO) Cel mai mare avion din lume a aterizat joi pe aeroportul Henri Coandă

0 338

Cel mai mare avion comercial din lume, Antonov AN-225 Mriya, a aterizat în premieră joi pe Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti, notează Regia Autonomă ROMATSA.

Aeronava a venit din Linz, Austria, şi va opera două zboruri de marfă pe ruta Bucureşti – Riad (Arabia Saudită), potrivit sursei citate. Decolarea este prevăzută pentru 8 octombrie dimineaţa.

Aeronava de transport de marfă Antonov AN-225 Mriya (“Visul” sau “Inspiraţia” în limba ucraineană, cu nume de cod NATO “Cazacul”) este conceput de compania Antonov din RSS Ucraineană, în anii ’80, fiind destinat iniţial transportării rachetelor sovietice civile Buran din programul spaţial sovietic.

În prezent, singurul avion Antonov AN-225 Mriya construit este utilizat pentru transporturi civile, având cea mai mare greutate la decolare, de 640 de tone, dintre care 250 de tone încărcătură maximă, şi cea mai mare lăţime a aripilor, de 88,4 metri.

Conform operatorului avionului, compania ucraineană Antonov Airlines, aeronava posedă o macara internă care poate ridica 30 de tone.

Primul zbor al aeronavei a avut loc în decembrie 1988, iar durata de viaţă a fost extinsă până cel puţin în 2033.

Leave A Reply

Your email address will not be published.