Rădoi – Germania poate fi învinsă, dar nu cred că de multe ori într-o singură campanie de calificare

0 333

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mirel Rădoi, a declarat, joi seara, într-o conferinţă de presă susţinută la Hamburg, că Germania, adversara de vineri din preliminariile CM 2022, poate fi învinsă, însă susţine că e greu de crezut că acest lucru se poate întâmpla de multe ori într-o singură campanie de calificare.

“Pare o partidă în care jucătorii îşi găsesc singuri motivaţia, pentru că sunt foarte multe lucruri de câştigat. Dar nu vreau să credem că doar simpla noastră prezenţă în teren va facilita un rezultat bun sau o înfrângere la un scor cât mai limitat, pentru că se poate întâmpla ce s-a întâmplat cu Armenia (n.r. – Armenia a fost învinsă cu 6-0 de Germania). Germania poate fi învinsă, nu doar de România, ci şi de alte naţionale, dar e foarte greu de crezut că asta se poate întâmpla de multe ori într-o singură campanie de calificare. Noi tot cu şansa a doua plecăm. Dar se întâmplă ca atunci când întâlneşte adversari mai buni, naţionala României să facă jocuri bune, nu neapărat şi rezultate favorabile. Gândurile noastre înainte de acest meci sunt de a lua punct sau puncte”, a afirmat tehnicianul.

“Nu vreau să creadă cineva că mâine va fi un meci uşor. Germania cu selecţionerul Hansi Flick are 12 goluri marcate în trei partide, aşadar o medie de patru goluri… şi fără gol primit. Şi ca să continui pot spune că echipele care au jucat împotriva Germaniei lui Hansi Flick nu au avut până acum nici măcar un corner. Deci din punctul ăsta de vedere va fi o partidă extrem de dificilă pentru noi. Dar sperăm că atunci când vom avea mingea să încercăm să exploatăm zonele libere pe care le-am văzut la ei. Chiar dacă este o echipă foarte bună, Germania are şi ea punctele ei slabe, sunt puţine într-adevăr. Dar sper să reuşim mai mult decât au reuşit alte echipe”, a adăugat selecţionerul.

Mirel Rădoi este de părere că România poate spera la locul 1 al grupei, cel care asigură calificarea directă la Cupa Mondială din 2022, doar în cazul în care învinge, vineri, selecţionata Germaniei.

“E clar că din punct de vedere al posesiei balonului vom avea dificultăţi mâine seară, deşi mi-aş dori din tot sufletul să avem 51%… dar îmi e greu să cred asta. Suntem realişti. Sper să câştigăm mâine seară punct sau puncte, chiar dacă jocul nu va fi unul foarte spectaculos din partea noastră, pentru că asta depinde foarte mult şi de adversar. Putem spera la locul 1 al grupei doar dacă vom câştiga cu Germania, altfel este misiune imposibilă”, a explicat Rădoi.

Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte, vineri, de la ora 21:45, selecţionata Germaniei, pe Volksparkstadion din Hamburg şi în 11 octombrie, de la ora 21:45, reprezentativa Armeniei, pe Stadionul Steaua din Bucureşti, în Grupa J a preliminariilor Cupei Mondiale 2022.

Leave A Reply

Your email address will not be published.