Alexandru Băluţă – Nu a existat niciun echilibru între oferta FCSB/Steaua şi a Universităţii Craiova

0 465

Mijlocaşul Alexandru Băluţă a declarat, luni, în conferinţa de presă în care a fost prezentat oficial la FCSB/Steaua că nu a existat niciun fel de echilibru între ofertele primite de la noua sa echipă şi Universitatea Craiova, şi că a ales ceea ce a fost mai bun pentru el.

„Începe un nou capitol pentru mine, sunt pregătit să ajut FCSB /Steaua pe toate fronturile. Ştiu că este o provocare foarte mare pentru mine şi asta mă motivează foarte tare. Îmi doresc din tot sufletul ca anul acesta să luăm titlul mult dorit şi să ne calificăm în grupele Conference League. Pentru mine este foarte important ce am ales în momentul ăsta. S-au spus multe lucruri neadevărate, a fost o lipsă de respect faţă de mine şi ce am făcut pentru Craiova.

Amintirile şi emoţiile pe care le-am simţit acolo nu poate să mi le ia nimeni. Asta a fost decizia mea, am ales ce a fost mai bine pentru mine şi familia mea. Pentru mine, familia este mai presus de orice. Vreau să clarific lucrurile, nu au existat oferte egale. Nu a existat niciun echilibru între oferta de aici şi cea de la Craiova, nici din punct de vedere financiar, nici din punct de vedere al efortului. Mai ales că am fost căpitanul Craiovei. Am simţit că sunt dorit mai mult aici, oamenii au fost serioşi cu mine încă de la început, mi-au dat timp să mă gândesc foarte bine, pentru că nu era o decizie uşoară pentru mine.

Nu au pus presiune pe mine, şi-au dorit foarte mult să vin aici. Sunt împăcat cu ceea ce am ales, dar nu a existat niciodată un echilibru între oferte, este o diferenţă foarte mare. Nu îmi place să vorbesc despre sume. Atitudinea Craiovei nu a fost atât de serioasă pe cât mă aşteptam. M-am simţit puţin subestimat ca fotbalist şi persoană. Nu am fost luat în serios. Da, am simţit că nu am mai fost dorit acolo”, a spus Băluţă.

Noul jucător al FCSB/Steaua a vorbit şi despre adicţia pentru jocuri de noroc pe care a avut-o în trecut şi la care au făcut referire oficiali ai grupării oltene.

„A fost dezamăgitor tot ceea ce s-a spus despre mine, pentru că ştiu cine sunt în momentul ăsta, cât m-am schimbat în ultimii ani. Am o familie, doi copii şi ştiu cât am tras ca să reuşesc. Eu respect în continuare suporterii Craiovei, dar pentru mine acum cel mai important este să dau tot ce am mai bun la FCSB, să dovedesc că merit să joc şi să dau cel mai bun randament. Toţi am făcut greşeli în viaţă, suntem oameni şi nu suntem perfecţi. Pentru mine este un subiect închis, am depăşit acele momente. Pentru mine e important prezentul, nu trecutul”, a mai spus Băluţă, care a precizat că a semnat un contract pe trei ani cu FCSB / Steaua.

Managerul clubului FCSB/Steaua, Mihai Stoica a afirmat că Băluţă este un fotbalist dorit de mult timp de formaţia bucureşteană.

„Este un fotbalist pe care de foarte mult timp am dorit să îl transferăm. Am fost pregătiţi şi cu banii, dar nu a fost să fie atunci. Alexandru Băluţă este începând de astăzi jucătorul nostru şi sperăm să îşi aducă aportul la ceea ce îşi doresc din toată inima suporterii noştri, un nou titlu după o perioadă foarte multă lungă de abstinenţă”, a declarat oficialul roș-albaștrilor, Mihai Stoica.

Alexandru Băluţă. în vârstă de 29 de ani, a semnat cu FCSB din postura de jucător liber, după ce a reziliat contractul cu Akademia Puskas din Ungaria. El a mai evoluat de-a lungul carierei pentru Chindia Târgovişte, Viitorul, Universitatea Craiova, Slavia Praga şi Slovan Liberec.

Leave A Reply

Your email address will not be published.