Bătălia pentru resurse și bani naște monștri!!! MILIARDARII DIN SPATELE CORTINEI (lll) – VEOLIA ENVIRONNEMENT

0 1.104

Am scris în episoadele trecute despre acționarii unor companii uriașe care gestionează resursele lumii. La nivel global gasim aceleasi  nume importante care fac jocurile de zeci de ani. Cei prezentati in tabelul de mai jos detin procente mai mici sau mai mari in actionariatele tuturor firmelor de calibru. Algoritmul deslusit in lucrarea MASTER OF CHESS – THE COMPLETE GUIDE TO FINANCIAL MARKET LEADERSHIP FOR ANYONE conduce la concluzia ca, de exemplu, Pepsi si Coca Cola au acelasi administrator în spate, diferă doar cantitatea de zahăr din compoziția celor două celebre băuturi.

Pentru a-și ascunde identitatea, personajele nevazute din spatele cortinei acționează prin intermediul unor structuri complexe. Aceste structuri pot include societăți off-shore, fonduri de investiții, trusturi sau alte entități intermediare.

Informațiile privind deținerile instituționale sunt depuse, oficial, în formularul 13-F la Comisia pentru Valori Mobiliare și Burse.

Instituțiile majore sunt definite ca firme sau persoane fizice care exercită discreție in cazul investițiilor, cu cifra de afaceri care depășește 100 de milioane de dolari. Instituțiile majore includ societăți financiare, bănci, companii de asigurări, administratori de fonduri mutuale, administratori de portofoliu, fonduri de pensii. Raportul depus de acestia se limitează la titluri de capital,  titluri comune și echivalente, la obligațiuni convertibile preferate și la obligațiuni convertibile. Raportul nu include venit fix, bunuri imobiliare sau echivalente de numerar.

Rapoartele sunt depuse în termen de 45 de zile de la încheierea trimestrului calendaristic, marea majoritate a actualizărilor având loc în apropiere de cea de-a 45-a zi a trimestrului.

În analiza acționarilor majoritari ai VEOLIA ENVIRONNEMENT vom regăsi, printre altele, fonduri mutuale controlate abil de societăți aparținând trustului financiar ca BLACK ROCK, JP MORGAN, FIDELITY INVESTMENTS, etc.

LISTA TRUST FINANCIAR

  • GOLDMAN SACHS GROUP
  • CITI GROUP
  • WELLS FARGO
  • BANK OF AMERICA
  • MORGAN STANLEY
  • JP MORGAN CHASE
  • ALLIANZ
  • WASHINGTON MUTUAL
  • LLOYDS BANKING GROUP
  • STATE STREET GLOBAL SSGA FUNDS MANAGEMENT
  • BLACK ROCK
  • VANGUARD GROUP
  • HSBC
  • BANK OF NEW YORK MELLON
  • STANDARD & POOR AEROSPACE AND DEFENCE ( S&P – SPDR )
  • FIDELITY INVESTMENTS
  • AMUNDI SSET MANAGEMENT
  • PRUDENTIAL FINANCIAL
  • FRANKLIN TEMPLETON
  • NORTHERN TRUST GLOBAL / INVESTMENTS
  • WELLINGTON MANAGEMENT
  • DIMENTIONAL FUND ADVISOR ( DFA)
  • JANUS CAPITAL
  • MILLENIUM MANAGEMENT
  • i SHARE RUSSEL
  • DODGE & COX
  • GEODE CAPITAL MANAGEMENT
  • SPDR S&P ETF TRUST
  • GUVERNEMENT PENSION FUND-GLOBAL
  • CAPITAL RESERCH AND MANAGEMENT
  • OAKMARK INTERNATIONAL FUND
  • HEARTLAND ADVISORS
  • CHARLES SCHWAB
  • INVESCO
  • FIRST TRUST ADVISORS
  • ROWE PRICE
  • SUSQUEHANNA
  • PARAMETRIC
  • CITADEL ADVISORS
  • LOOMIS SAYLES
  • PUTNAM
  • BARCLAYS
  • AMERICAN MUTUAL FUNDS
  • INVESTMENTS OF AMERICA
  • CLEARBRIDJE INVESTMENTS
  • AMERIPRISE
  • MACQUARIE GROUP
  • BRIDGE BUILDER
  • AMERICAN FUNDS GLOBAL
  • UBS
  • BANK OF MONTREAL
  • BERKSHIRE HATHAWAY INC.

Rolul unui acționar într-o companie constă în a deține părți sau acțiuni ale acesteia și a contribui la direcționarea și dezvoltarea acesteia. Iată câteva aspecte importante legate de rolul acționarilor:

Lucrarea MASTER OF CHESS – THE COMPLETE GUIDE TO FINANCIAL MARKET LEADERSHIP FOR ANYONE a analizat pe parcursul multor ani modul în care este construită piața financiară mondială. Continuăm să trecem în revistă numele unor acționari, astazi, Veolia Environnement.

Veolia Environnement este o companie franceză activă în patru domenii: apă, energie, transport și managementul deșeurilor. Veolia este cel mai mare distribuitor de apă din lume listat la bursă. În anul 2007, compania a obținut un profit de 928 milioane de euro, și venituri totale de 32,6 miliarde de euro.

(Top 4 fonduri mutuale incluse în masa de acționari majoriatari VEOEY / Veolia Environnement S.A. – ADR)

Fondurile mutuale listate mai jos, după cum veți observa, sunt acționarii unor firme importante, firme, care, la rândul lor, dețin părți sociale în structura vasta a firmei – mamă, după urmatorul model:

La fel, în același mod, “suveică”, se comportă și acționarii VEOLIA.

Fondurile mutuale listate mai sus, dupa cum veti observa, incalca in mod repetat, o LEGE ANTIMONOPOL, denumita, in Romania, a CONCURENTEI, ( LEGE nr. 21 din 10 aprilie 1996 A CONCURENŢEI – REPUBLICARE*)

Art. 10 PRECIZEAZA ca:

NU constituie operaţiuni de concentrare economică situaţiile în care:

  1. c) controlul, potrivit prevederilor art. 9 alin. (1) lit. b), este dobândit de o întreprindere al cărei obiect unic de activitate este de a achiziţiona participaţii la alte întreprinderi, de a gestiona şi valorifica respectivele participaţii, fără a se implica direct sau indirect în gestionarea întreprinderilor în cauză, aceasta fără a aduce însă atingere drepturilor pe care întreprinderea le deţine în calitate de acţionar, cu condiţia ca drepturile de vot legate de participaţii le deţinute să fie exercitate, în special în ceea ce priveşte numirea membrilor organelor de conducere şi supraveghere ale întreprinderilor la care deţine participaţiile, doar pentru a menţine valoarea integrală a investiţiilor în cauză şi nu pentru a determina, direct sau indirect, comportamentul concurenţial al acelor întreprinderi;

Realitatea este însă, că, prin așa-zisele mandate de vot, actionarii nevăzuti își asigură numărul necesar de portofolii, portofolii care, ajunse la 40-41% din sufragii, decid soarta Consiliului de Administratie, deci soarta companiei în cauză. Revenim în episoadele viitoare cu alte detalii și alți acționari ai uriașelor companii de pe mapamond.

Leave A Reply

Your email address will not be published.