31 octombrie, Sfântul Apostol Apelie
Cei o sută de mii de mucenici din Tbilisi, Georgia; Sfântul Apostol Stahie; Sfântul Apostol Amplie; Sfântul Apostol Urban; Sfântul Apostol Aristobul; Sfântul Apostol Narcis; Sfântul Mucenic Epimah;
Evanghelia Zilei
În vremea aceea, văzând Iisus mulţimile, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi părăsite ca niște oi care n-au păstor. Atunci a zis ucenicilor Lui: Secerişul e mult, dar lucrătorii sunt puţini. Rugați, deci, pe Domnul secerişului ca să scoată lucrători la secerişul Său. Şi, chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată afară şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă. Iar numele celor doisprezece apostoli sunt acestea: întâi Simon, cel numit Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacov al lui Zevedeu şi Ioan, fratele lui; Filip şi Bartolomeu, Toma şi Matei vameşul, Iacov al lui Alfeu şi Levi, ce se zice Tadeu; Simon Cananeul şi Iuda Iscarioteanul, cel care L-a vândut. Pe aceştia doisprezece i-a trimis Iisus, poruncindu-le şi zicând: În calea păgânilor să nu mergeţi şi în vreo cetate de samarineni să nu intraţi; ci, mai degrabă, mergeţi către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Și, mergând, propovăduiţi, zicând: S-a apropiat Împărăţia cerurilor! Tămăduiţi pe cei bolnavi, curăţiţi pe cei leproşi, înviaţi pe cei morţi, pe diavoli scoateţi-i; în dar aţi luat, în dar să daţi.