Când este dezlegare la pește în Postul Nașterii Domnului 2024

0 431

Postul Nașterii Domnului sau al Crăciunului reprezintă una dintre cele patru perioade de post general din cursul anului.

Postul, conform Liturgicii generale a Pr. Ene Braniște, face parte din mijloacele de cultivare și desăvârșire a sufletului, fiind inseparabil de alte virtuți și acte creștine, ca rugăciunea, căința, smerenia și milostenia.

La începuturile creștinismului, postul era practicat ca un act de pietate personală, nefiind reglementat în vreun fel. Cu timpul, Biserica a formulat reguli și îndrumări, reglementând timpul, durată și felul postirii.

Postul a fost împărțit în mai multe feluri sau grade: integral (abținerea de la orice fel de mâncare și băutură); aspru (se îngăduie consumarea anumitor alimente precum hrană uscată, fructe sau semințe); comun (în care este oprită consumarea alimentelor de origine animală) ușor sau dezlegare (în care este permisă consumarea peștelui, a uleiului și a vinului în perioadele de post).

Postul Crăciunului

Postul Crăciunului, având 40 de zile, este al doilea ca durată după cel al Paștelui și totodată mai ușor de parcurs datorită zilelor când Biserica a rânduit delegare la pește sau la ulei și vin. În postul de anul acesta se face dezlegare la pește, ulei și vin în 15 dintre cele 40 de zile de post.

Zilele în care este dezlegare la pește:

  • Intrarea în Biserică a Maicii Domnului – 21 noiembrie
  • Sf. Cuv. Antonie de la Iezerul Vâlcii – 23 noiembrie
  • Sf. Sfințiți Clement, episcopul Romei și Petru, episcopul Alexandriei – 24 noiembrie
  • Odovania praznicului Intrării în biserică a Maicii Domnului, Sf. M. Mc. Ecaterina – 25 noiembrie
  • Sf. Ap. Andrei cel întâi chemat, ocrotitorul României – 30 noiembrie
  • Sf. Proroc Naum – 1 decembrie
  • Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica și Căldărușani – 3 decembrie
  • Sf. Cuv. Sava cel sfințit – 5 decembrie
  • Sf. Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei – 6 decembrie
  • Sf. Mc. Filofteia de la Curtea de Argeș – 7 decembrie
  • Sf. Cuv. Patapie – 8 decembrie
  • Zămislirea Sf. Fecioare Maria de către Sf. Ana – 9 decembrie
  • Sf. Ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei – 12 decembrie
  • Sf. Mc. Tirs, Calinic, Filimon și Apolonie – 14 decembrie
  • Sf. Sfințit Mc. Elefterie, episcopul Iliriei – 15 decembrie

În zilele în care este dezlegare la pește se pot consuma și fructe de mare. De menționat că în aceste zile pot fi consumate alimentele la care se face dezlegare, însă această practică nu trebuie considerată obligatorie.

 

Leave A Reply

Your email address will not be published.