Uneori uităm de ce ne plac lucrurile simple, pentru că am murit în interior și de aceea disprețuim ceea ce altădată ne făcea fericiți. Spre exemplu jocul de fotbal în calitate de suporter. E bucuria de a savura un dribling, un angajament total, de a trăi chiar dacă prin transfer o emoție sinceră. Odată cu vârsta devenim imuni la ceea ne plăcea. Devenim chibiți experți, despicăm firul în patru, ne dăm mari specialiști, chiar dacă avem sau nu competențe în domeniu.
Vă lansez o invitație pentru ultimul meci din grupa în care evoluează echipa noastră. La meciul României cu Albania să savurăm jocul, plăcerea și bucuria lui. Să ne uităm cu ochi de copil, acel copil pe care îl păstrăm în noi și foarte rar îi permitem să iasă la iveală. Vă asigur că este cea mai bună versiune a noastră. Să ne susținem echipa indiferent cine va intra în teren. Să ne punem inima la bătaie fără să ne intereseze cine va câștiga. Să trăim cu intensitate clipa prezentă. Să fim trup și suflet alături de jucătorii noștri pentru a-i susține pe cei care se reprezintă și ne reprezintă. Să nu incriminăm, să nu judecăm, să nu înjurăm. Să le fim alături doar și să-i încurajăm. Măcar pentru 90 de minute.
Eu, cel puțin, așa voi face.
