Îl apreciez pe Ovidiu Ioanițoaia pentru luciditatea și bunul simț de care a dat dovadă și încă sper să mai dea, de-a lungul carierei de jurnalist. Este însă trist să văd cât de jos poate să coboare omul Ovidiu Ioanițoaia pentru a ataca și desființa actuala conducere a Federației Române de Fotbal condusă de Răzvan Burleanu. Ovidiu Ioanițoaia are în momentul de față zeci de feed-back-uri pe blogul personal care i-au dat de înțeles că a depășit măsura. Dintre aceștia nu toți pot fi acuzați că sunt postacii lui Răzvan Burleanu.
Este de notorietate prietenia pe care o are cu Gheorghe Hagi, precum și cu Gheorghe Popescu. Din nefericire, nici Popescu, nici Hagi nu sunt în măsură de a conduce Federația Română de Fotbal datorită relațiilor toxice pe care le-au dezvoltat în decursul anilor cu persoane ca frații Becali, cei care în prezent sunt la pușcărie și care au făcut la un moment dat din fotbalul românesc propria lor tarabă. Asemănători cu Ana-Maria Prodan la momentul prezent, dar la cu totul alt nivel. Acum marfa de pe taraba fotbalului românesc se dovedește a fi de proastă calitate sau expirată.
Din nefericire, nimeni nu-ți garantează faptul că dacă ești un fotbalist bun vei fi un bun antrenor sau un bun manager ca și în cazul celor doi mari fotbaliști români. Gică Popescu incapabil să-ți gestioneze propriile afaceri, iar Gică Hagi nedemonstrând până acum, decât în parte, că stăpânește la nivel de performanță meseria de antrenor. Ce a demonstrat Gică Hagi e faptul că poate să descopere și să formeze tinere talente. Dar nu și caractere, nu și atitudini. Și acest lucru nu e neaparat din vina lui. Gabi Iancu este un exemplu de analizat. Așteptăm încă în momentul de față pe cineva de la Academia de fotbal a lui Hagi care să confirme în fotbalul mare. Adică să joace titular la o echipă mare din străinătate. Unul, măcar un singur jucător!
Cineva a realizat că Gică Popescu nu este o soluție pentru conducerea fotbalului românesc și de aici a venit și decizia atât de dură a instanței de a-l condamna pe Gică Popescu la închisoare, deși acesta returnase anterior prejudiciul datorat statului. Acel lot condamnat, din care a făcut parte George Copos, Cristi Borcea, Ioan și George Becali, Gigi Becali și Mihai Stoica, s-a constituit un exemplu dur pe care justiția românească și puterea din spate, a dorit să-l aducă tuturor acelora care ar fi vrut să procedeze la fel. De apreciat sub aspectul moralității, decizia judecătorească s-ar putea să nu-și găsească justificarea sub raport pur juridic, cel puțin în cazul lui Gică Popescu, căruia i se putea da închisoare cu suspendare și cu interzicerea unor drepturi. Respectiv o perioadă de timp să nu mai poată activa în fotbal, din nici o postură. Oricum nici în cazul, fericit pentru Gică Popescu, în care acesta ar fi scăpat de pușcărie, tot n-ar fi putut candida sau ocupa funcția de președinte al Federației Române de Fotbal, mai ales că el era legat și de Mircea Sandu care și-ar fi păstrat încă influența toxică în cazul federației. Nu vorbesc de influența pe care fostul președinte Mircea Sandu ar fi putut să o aibă la UEFA, dar și acolo în momentul de față s-au schimbat multe.
În baza acestei prietenii, Ovidiu Ioanițoaia se expune unui penibil total atacându-l furibund, într-un mod repetat și aberant, pe Răzvan Burleanu, acuzându-l de toate relele din fotbalul românesc, imputându-i absolut orice, și ce trebuie și mai ales, ce nu trebuie. Critica sa (care este departe de a fi o critică constructivă) își propune să-l desfințeze, să-l aneantizeze pe Burleanu. În momentul de față domnia sa este frustrat, nu știu pe cine și mai ales pe ce: că nu mai poate avea nivelul de audiență din zilele acelea în care Procesul Etapei făcea ratinguri extrem de mari.
Domnul Ovidiu Ioanițoaia trebuie să aibă în vedere că a contribuit conștient sau nu (prin emisiunile pe care le realiza, prin circul de atunci) la dezastrul de astăzi din fotbalul românesc, invitând în cadrul de atunci personaje pitorești dintre care multe sunt acum închise sau au locuit o bună bucată de vreme în interiorul închisorilor.
Nu s-a discutat în acele emisiuni de fotbalul juvenil. Nu-mi aduc aminte de vreun lobby la adresa fotbalului, la nivel de copii și juniori, de ceea ce ar fi trebuit să facem pentru a avea un viitor, în afară de un trecut decent și un prezent derizoriu.
N-am văzut în Gazeta Sporturilor nici un articol despre cele două centre de excelență deschise de FRF decât în treacăt sau doar pentru a condamna legalitatea existenței acestora.
Personal am scris și eu despre aspectele negative din fotbalul românesc, inclusiv de accederea la putere a lui Răzvan Burleanu, fără a-l proteja deloc: România, numele tău este neputință (I), România, numele tău este neputință (II) și România condusă tot de un neamț. De data aceasta la fotbal.
Dar știu că mai există anumiți oameni în federație care se pricep la fotbal, și aici mă refer la Marcel Pușcaș și mai ales la Andrei Vochin, ultimul plecat din redacția Gazetei Sporturilor, a cărei director este încă Ovidiu Ioanițoaia.
Să împroști tot timpul cu atât de mult venin, inclusiv în fostul tău colaborator, este o atitudine care, sincer, mă depășește și nu o înțeleg.
Ce înțeleg însă, extrem de bine, este corul lamentărilor, a antrenorilor, jucătorilor, conducătorilor de cluburi și impresarilor din spate, precum și al jurnaliștilor experți în umflarea jucătorilor, care au susținut un antrenor român la conducerea naționalei. Nu se mai poate domnilor, convocarea la națională pe bază de pile, relații, pentru a ne expune marfa (jucătorii adică), în vederea comercializării acestora în străinătate. V-ați făcut atâția ani mendrele; e cazul să vă opriți! Oricum puteți încerca, dar cred că trebuie să știți să vă exprimați coerent în limba lui Johann Wolfgang von Goethe, ceea ce pe mulți dintre voi vă depășeste. Acestă abilitate o are însă consilierul președintelui Răzvan Burleanu, domnul Florin Șari, ex-consilier timp de 12 ani a lui Ioan Talpeș, fostul șef al Serviciului de Informații Externe. Uneori ador serviciile. Acesta este unul din acele momente.
În momentul de față a fost numit la națională Christoph Daum. Sper să fie într-un ceas bun! Singura soluție, într-un fotbal bântuit la greu de cârdășii greu de stins, cârdășii din care fac parte inclusiv jurnaliști.
Costin Ștucan are o analiză extrem de dură la adresa fotbalului românesc pe care v-o invit s-o citiți aici. Așa cum îi sugerează și comentariile la articolele de pe blog-ul propriu, Ovidiu Ioanițoaia se expune unui situații absolut penibile, de a-și termina cariera de jurnalist urât, extrem de urât.
Nu există nimeni în întreaga redacție a Gazetei Sporturilor care să-i spună că efectiv a luat-o razna, chiar dacă este șef; sau tocmai de aceea.
