Reuşite şi nereuşite la summit-ul NATO

0 109

S-a încheiat Summit-ul NATO de la Varșovia, iar la finele acestui eveniment părerile sunt extrem de împărțite în mediul românesc. Cele mai ample discuții au avut loc pe seama brigadei de comandă pe care România vrea să o înființeze și s-a mai abordat și problematica țărilor baltice. Pe scurt, în țările baltice vor fi detașate trupe NATO, iar la noi va fi instituită doar respectiva brigadă. Cei mai mari critici ai reușitelor României la acest eveniment se axează pe faptul că nu s-au obținut trupe NATO pe teritoriul nostru, dar părerea mea este că s-a reușit puțin mai mult decât atât. Cum? Ca să ajungem să ne răspundem la întrebarea această, trebuie să analizăm situațiile care au dus la deciziile acestea.

Un prim argument al criticilor este că țările baltice au obținut trupe sub egida NATO pe teritoriul lor, în timp ce noi nu am reușit. Spuneam în articolele precedente pe teme adiacente, că un reprezentant NATO a declarat că dacă țările baltice ar fi atacate de către Rusia, alianța nu poate reacționa în timp util. Declarația a fost făcută acum mai bine de o lună, așadar, decizia și planurile de viitor erau destul de clare în ceea ce privește soarta celor trei state din zona Mării Baltice. Mai este de adăugat faptul că agresivitatea politicilor lui Putin s-a manifestat mult mai intens în acea parte a Europei. Luăm că exemplu numai șicanele militare executate de armata rusă (mai ales de către aviație). O regulă internațională spune că dacă pe teritoriul tău intră un avion străin fără permisiunea de a-ți survola spațiul aerian, tu trebuie să trimiți cu un avion în plus față de numărul avioanelor care-și survolează spațiul aerian, pentru a-l doborî sau escorta în afara spațiului tău. Se întâmplă foarte des ca avioanele rușilor să violeze spațiul aerian al țărilor baltice (aproximativ o dată pe săptămâna), iar acestea sunt nevoite să ridice de la sol avioanele de luptă. Că să zbori cu un avion (pe lângă orele de antrenament), se cheltuie o sumă consistentă pentru combustibil și mentenanță, sume care pentru statele mici precum cele baltice, sunt cheltuieli care le încarcă foarte mult bugetul.

Finalmente, ce s-a obținut la Varșovia? Nu foarte multe, dar cele rezolvate ridică o sprânceană. După declarațiile celor doi șefi de stat, ai României și Poloniei, ne putem da seama că cele două ţări au preluat conducerea subsistemului estic al NATO. Un sistem este un complex de țări care au în comun valori culturale și istorice, sunt aliați sau au tratate de neagresiune, iar economia lor este strâns legată. Un subsistem este o componentă a unui sistem. Nu este prima dată când țara noastră este la conducerea unor astfel de ostilități, trebuie să nu uităm că pe când făceam parte din Pactul de la Varșovia, eram liderul subsistemului baltic. Este de la sine înțeles ce avantaje aduce o astfel de poziție, dar și ce îndatoriri și riscuri. Din declarațiile celor doi șefi de stat a reieșit cât se poate de clar că România și Polonia vor aveam comanda NATO pe flancul estic.

De asemenea, pe teritoriul nostru trebuie să ajungă câteva mii de soldați americani și câteva mii de soldați polonezi. Un al doilea argument al criticilor este că prin această inițiativă am pus o țintă mare pe noi, iar trupele care urmează să fie detașate pe teritoriile noastre sunt mai net inferioare numeric efectivelor militare rusești. Este foarte corect că sunt mai puţine şi nu ar face faţă, dar situaţia s-a schimbat puţin după acest summit. Acțiunile defensive care urmează a fi întreprinse sunt sub steagul NATO, nu cel al României sau cel al Poloniei. Așadar, cel puțin în plan teoretic, dacă asupra respectivelor trupe NATO intervine o agresiune, NATO nu are de ales și este obligată să reacționeze. Să nu uităm un lucru, Crimeea nu era protejată de NATO, ci de Ucraina, iar Putin își permite o astfel de agresiune fără prea multe lucruri de cântărit. O eventuală agresiune asupra unor state NATO, se soldează cu mai mult decât sancțiuni economice internaționale și izolarea diplomatică.

Ceea ce nu s-a observat foarte clar la acest Summit, datorită semnalelor subtile, a fost faptul că acest parteneriat cu Polonia este foarte posibil să depășească granițele militarului și să răzbată în cele ale economicului, în ceea ce privește Uniunea Europeană. Cele două țări ar mai putea strânge încă un grup de țări U.E., mai mici, într-o coaliție de negociere mai puternică în ceea ce privește politicile uniunii. Este foarte clar că țările puternice din Europa, pot face mai mult pentru cele mai slabe din punct de vedere economic, decât fac acum. Semnalele sunt bune, o „revoltă” a celor slabi se conturează, sper doar să se contureze și în acțiuni.

Așadar, ce am obținut? După cum spuneam: nu multe, dar și „puținul pe care l-am adus acasă” este precum un boboc de floare care trebuie udat și îngrijit. Un plan clar de securitate și pe termen lung. Ceva ce lipsește desăvârșit în țara noastră: planurile bine gândite pe termen lung. Lăsând de-o parte latura militară, mă uit la viitorul parteneriat strategic ce se conturează cu Polonia, iar acest lucru nu poate să fie decât de bine. Sunt de părere că cel mai bine este să te asociezi cu state apropiate calibrului tău pentru că astfel vei putea negocia și decide pe picior de egalitate, iar astfel toate taberele au numai de câștigat.

Leave A Reply

Your email address will not be published.