Teroristu’ cu tirul la plimbare pe promenadă

0 492

Motto: Someone unleash hell and put us in cage, for the greater good,  they say.

Carnagiul de la Nisa, în care un tir condus de Mohamed Lahouaiej-Bouhlel, care era cunoscut de autorităţi pentru activităţi infracţionale, însă nu ca radicalizat, a confirmat vineri 15 iulie procurorul Parisului, François Molins, care conduce Parchetul antiterorist francez,  a produs 84 de morți și 202 de răniți, 52 în stare gravă.

Logic, după campionatul european de fotbal, care era evenimentul care ar fi beneficiat de o mediatizatizare intensă și de o prezență umană pe măsură? Care ar fi putut să fie umătoarea țintă și data probabilă la care ar urma să se desfășoare potențialul atac?

Evident, răspunsul este simplu, este 14 iulie 2016, ziua în care se aniversează Ziua Națională a Franței. În plus, adăugăm aici aglomerarea urbană care constituia o țintă dorită, precum și impactul mediatic datorat prezenței turiștilor străini în zona orașului Nisa, aceștia reprezentând extensia speculabilă în vederea generării unui impact mediatic extrem în țările de proveniență a cetățenilor veniți din afara Franței.

Deci, ar fi trebuit să existe anumite zone care să beneficieze de atenția focusată din partea serviciilor de securitate. Nisa ar fi trebuit să se regăsească printre ele. Și s-a regăsit. Operațiunea de asigurare a securității aflată în plină desfășurare pe întreg teritoriul Franței se numește  „SENTINELLE”

Trecând peste emotivitatea inerentă determinată de victimele de la Nisa, există anumite întrebări care sunt necesar a fi puse, în cazul acestui atentat.

Un martor ocular la evenimentele de la Nisa, Alexandru Zaharia a declarat că de la aeroport și până în oraș erau instituite mai multe filtre de securitate funcționale. Prin urmare a existat în mod firesc un angrenaj de securitate operațional, cel puțin din zona aeroportului și până în centrul  orașului.

Cum a devenit posibil, totuși, ca un tir cu un șofer de origine arabă ce avea în cabină un pistol funcțional, arme vechi și grenade false, să pătrundă într-o zonă de promenadă prevăzută cu camere de supraveghere, să parcurgă o distanță mai mare decât doi km, să ucidă 84 de oameni și să rănească 150, fără ca nimeni să îl oprească? În condițiile în care era vorba de o zonă în care pe anumite porțiuni este interzis accesul autovehiculelor, fiind dedicate exclusiv accesului pietonal.

Așa cum de la aeroport și până în oraș erau instituite mai multe filtre de securitate funcționale, într-un mod absolut straniu, un tir de 20 de tone a putut pătrunde în zona de promenadă spunând că transportă înghețată. Deci, repet, un tir de 7,5 tone are acces într-o zonă de promenadă, într-un moment când aceasta era hiperpopulată, spunând polițiștilor că transportă înghețată. Șoferul tirului, cetățean francez, arab de origine (tunisian), a fost crezut pe cuvânt, barierele s-au dat la o parte și astfel tirul intră în zonă fără să forțeze în nici un fel pătrunderea și fără să-i fie verificată încărcătura.

În opinia mea este profund improbabil ca permiterea accesului în zona să constituie doar o simplă eroare de securitate. E ca și cum ai permite accesul unui elefant într-o magazin de porțelanuri pe motiv că livrează șervețele.

Au existat sau trebuiau să existe agenți sub acoperire în civil, înarmați, care puteau să oprească acest tir chiar și după intrarea „accidentală” a acestuia în zona de promenadă. De ce nu au reușit să oprescă tirul în prima fază?

Ce au făcut polițiștii, jandarmii și agenții sub acoperire și de ce nu a fost capabil nimeni să opească tirul înainte ca acesta să provoace toate acele victime? Evenimente petrecute în condițiile în care, așa cum am precizat anterior, au existat filtre active pe distanța dintre aeroport și orașul Nisa. Toate acestea au fost funcționale și au făcut parte dintr-un sistem de securitate eficient. Prin urmare turiștii au benficiat de asigurarea impecabilă a securității până când au ajuns în oraș, unde au putut fi măcelăriți în liniște.

Un angrenaj de securitate care a funcționat perfect de-a lungul „circului” pe care l-a constituit campionatului european de fotbal așa cum puteți citi aici ”De ce nu a avut loc nici un atentat terorist la acest campionat european de fotbal?”, a dat rateuri ulterior. Exact la momentul potrivit.

„Teroristul” Mohamed Lahouaiej-Bouhlel își lasă actele de identificare la vedere, acte din care i se poate determina imediat identitatea. Ca și la Paris, ca și în cazul actelor găsite la New-York în moloz. Toți teroriștii, mai ales cei sinucigași, poartă actele la ei. O fi vreun fetiș dar până acum văd că este lait motivul tuturor teroriștilor. Ca să fie recunoscuți și identificați ulterior. În așa fel încât să nu mai existe nici un dubiu.

Propun de-acum înainte ca fiecare terorist să poarte o legitimație de serviciu în care să se adeverească apartenența la ISIS (ISIL sau DAESH), acronime care desemneză unul și același Stat Islamic, pentru a nu mai plana nici o incertitudine în ceea ce privește apartenența la acest grup (stat) terorist.

Latența cu care a fost pseudo-revendicat atentatul din Nisa este hilară.

Asocierea cu ISIS a unui psihopat alcoolic, Mohamed Lahouaiej-Bouhlel, labil psihic, care nu putea ține Ramadanul, ne scutește de orice alte comentarii.

Cineva vrea cu orice preț să ne convingă că ISIS se află în spatele acestui masacru din Nisa, chiar dacă cu întârziere și noi trebuie să aprobăm.

Este vorba de jocuri criminale realizate în vederea instituirii unui control total dispunând de mediatizare maximă, de care nu sunt străine o facțiune, grupare din cazul serviciilor, poliției și jandarmeriei franceze cu o coordonare la vârf. Citind articolul  America însângerată veți înțelege care sunt mecanismele care se ascund în spatele evenimentelor vizibile.

Întrebarea pe care și-o pune orice om care dispune de un minim bun simț: cum poate fi cineva atât de cinic ca să permită manifestarea deliberată a unui astfel de carnagiu? Și, de ce?

Este vorba de inducerea la nivel de masă a unei stări de frică, teamă și, grefat pe un  asemenea fond psiho-mental labil va deveni ușor să determini oameni să aprobe, într-un mod  paradoxal, înăsprirea legilor și prin aceasta restrângerea drepturilor individuale.  E ca și cum am accepta să fim închiși în cuști pentru a fi protejați de agresiunile din afară. Astfel vom putea fi cu toții controlați mai bine. Totul se va face spre așa zis binele nostru, prin consimțământul nostru și cu aprobarea noastră tacită. Când cineva pretinde că vrea să te protejeze restrângându-ți drepturile, de ce nu ai accepta ?

Starea de necesitate se va prelungi în Franța încă trei luni, timp în care se va adopta legislația de rigoare menționată anterior, asemănătoare și pe alocuri identică cu Patriot Act care a fost adoptat în SUA după atentatele din 2011. Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt. Verificați și veți constata acest lucru.

Acest tip de legislație va fi adoptată și de țara noastră. Tot își dorea SRI-ul să nu se mai dea cartele telefonice la liber.

Țarcul s-a delimitat. Legile se vor institui. Animalele vor fi marcate.

Someone unleash hell  and put us in cage, for the greater good,  they say.

Nu există întâmplare, nu există hazard, există doar o premeditare cinică pe care putem s-o identificăm recurgând la o minimă inteligență.

Haosul pe care îl percepem este în fapt generat. El nu este decât rezultatul unor manevre de culise, îndelung gândite și atent transpuse în practică.

Unii ne cred retardați mental, incapabili să realizăm și cea mai elementară analiză.

Poate că suntem.

Dar nu toți și nu tot timpul.

Citește și

Puciul din Turcia, Brexitul, atentatul de la Nice, UE și NATO, dovada rupturilor din interiorul haosului organizat

Leave A Reply

Your email address will not be published.