Puciul din Turcia, Brexitul, atentatul de la Nice, UE și NATO, dovada rupturilor din interiorul haosului organizat
Înainte de a parcurge acest material jurnalistic, rogu-vă, citiți obligatoriu acest interviu cu Andrei Pleșu. Insist să-l parcurgeți, mai ales acea parte care cuprinde mandatul lui Pleșu (în calitatea de fost ministru de externe) în perioada guvernării Convenției Democrate din România (CDR), când președinte era Emil Constantinescu.
Dacă nu ați lecturat interviul, foarte probabil veți înțelege mai greu ceea ce va urma. Doresc să vă ofer un dram de lumină și înțelegere a contextului politic european și internațional, pentru că tot ceea ce am auzit și văzut pe radiouri și televiziuni au fost niște tâmpenii ideocratice, începând cu stupizenia ilară de aseară, a speculantului de serviciu Cozmin Gușă, care vorbea despre ”schimbarea perspectivei unghiulare” (poate că se exprima după ce o fi ”ras” vreo doua-trei carafe umplute cu cognac), până la depășitul Iliescu și foștii lui aghiotanți, Meleșcanu și Geoană. Toți vorbitorii folosesc un limbaj între ”cel de lemn” și ”diplomatic”, însă tuturor le tremură vocea. Acest tremur nu vine dintr-o implicare emoțională vizavi de evenimentele pentru care sunt băgați în seamă de mass-media, vine din teama că lumea îi va deconspira că vorbesc prostii sau mint cu direcție, pentru că părerea lor contează doar teoretic dinaintea poporului sau sunt afiliați unor structuri obscure cărora le sunt îndatorați până-n gât.
Puciul de ieri din Turcia este o mizerie pusă la cale de către o parte a serviciilor interne și externe ale Turciei, aservite intereselor NATO și americanilor. După rezultatul pozitiv al brexitului, Europa și SUA au înțeles că în Europa prinde cheag extremismul. Mesajele trimise de către statele afiliate grupului Visegrad, respectiv Ungaria, Cehia, Slovacia și Polonia, sau rezultatele obținute de partidele extremiste la ultimele alegeri din Italia sau Franța, la care se poate adăuga fără drept de apel atitudinea tot mai vocală a grupărilor politice extremiste în statele europene ”vizitate” de ISIS, se pare că au fost prea mult ignorate de către marile puteri și mai ales, de către cei care se autointitulează Noua Ordine Mondială (este un subiect mult prea vast ca să fie dezvoltat acum și aici, dar promit că o voi face curând). Ca atare, președintele turc Erdoğan, care este adeptul extremismului și al islamismului radical, a fost vizat în această tentativă de preluare a puterii statale de către o parte a armatei fidelă structurilor de tip democratic, de genul NATO. Aici trebuie să insist puțin. Armata turcă nu este subordonată președinției turce și istoria o condamnă ca parte ”inculpată” în multe lovituri de stat care au vizat președinți și guverne. Mai precis în 1960, 1971 și 1980, liderii militari adepți ai politicii fostului lider turc și fondatorul republicii Turcia, Mustafa Kemal Atatürk, au preluat temporar controlul statal până la instaurarea unor guverne interimare capabile să readucă Turcia pe făgașul unei democrații autentice. S-a încercat același lucru, însă de această dată puciul a eșuat. Motivul? Disciplina și discernământul armatei turce. Practic, acea fracțiune a armatei care s-a implicat în tentativa loviturii de stat, a vizat militar (ca forță) doar punctele strategice în care-și făceau veacul structurile fidele președintelui turc, gen Parlament, televiziune națională, clădirile administrative ale serviciilor secrete turce, șamd, iar aeroportul a fost blocat tocmai pentru a nu-i permite lui Erdoğan (aflat în concediu) să aterizeze. În fața civililor, a mulțimii ieșită în stradă la îndemnul telefonic televizat al președintelui, armata a cedat și a preferat să se predea polițiilor lui Erdoğan, decât să facă victime colaterale nevinovate în rândul acestora. Atenție, vorbim despre aceeași civili, care acum câteva luni ieșeau cu sutele de mii în stradă pentru a protesta împotriva celui pe care acum îl sprijineau, președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan. De această dată civilii de bună credință care au ieșit în stradă au fost păcăliți. Ceilalți ieșiți în stradă erau radicaliști silamici.
Trebuie făcute, obligatoriu, câteva precizări. În timpul acestei lovituri de stat, Erdoğan (care nu putea ateriza pe aeroportul Ataturk) a solicitat aterizare de urgență și azil politic unor țări cu care se presupune că ar avea o colaborare foarte bună, Germania, Anglia și chiar Iran (spun unele surse), informație care nu a fost confirmată sau infirmată până la ora scrierii articolului (mă refer strict la Iran). Țări membre NATO refuză găzduirea temporară a președintelui turc și în plus, din partea oficialilor NATO, SUA și UE , presa internațională și mai ales poporul turc, nu primeau nici o replică. Abia spre orele dimineții, după ce liderii fracțiunii militare implicată în puci au început să se predea și să fie arestați, s-au răzlețit și auzit vocile de la White House, Westminster Hall și președințiile UE și CE. CIA și MI 6 și MOSAD au acum o mare problemă, pentru că dacă se va dovedi la nivel diplomatic implicarea acestora, atunci sunt șanse foarte mari ca Turcia să accepte mai degrabă colaborarea cu partea euroasiatică și mai ales cu Rusia, chiar dacă incidentul cu avionul rusesc doborât de către aviația turcă, este departe de fi rezolvat. Cert este că la acest moment, Erdoğan va fi pe un trend ascendent de încredere în rândul populației și acest fapt îl va împinge la acțiuni extreme, care vor crea o nouă zonă de conflict în zona noastră. Să nu uităm de sprijinul pe care Erdoğan l-a acordat până nu demult grupării teroriste ISIS, pentru ca ulterior să negocieze cu UE de pe poziții de forță stoparea și găzduirea pe teritoriul Turciei a fluxului masiv de migranți dinspre Siria spre țările UE.
Acum să revenim la interviul din ziarul Adevărul, cu Andrei Pleșu, interviu pe care vi-l recomandam la începutul acestui material. Să nu credeți că s-a schimbat ceva în ultimii 20 de ani. Același haos, mai precis anarhie controlată, care domină instituțiile statului român, se regăsește și la nivelul Parlamentului European, celui Britanic sau Congresului American. Același haos și la NATO și ONU. O să-mi permit un limbaj mai dur decât de obicei și vă spun că ”rahatul” pe care ni-l livrează Parlamentul, Guvernul și Președinția României este același cu cel livrat de instituțiile democratice menționate anterior. Rahatul lor este același cu cel național, doar că al lor este livrat după regulile mercantilismului occidental și are o altă aromă, aceea de parfum franțuzesc contrafăcut.
Nu pot încheia fără să adaug. Ceea ce se întâmplă în lume, mai ales în preajma noastră, se bazează pe lipsa de reacție a oamenilor, pe lipsa de implicare și superficialitatea omului de rând. Pe principiul ”de aceea am votat și am ales oameni, ca să ne facă traiul mai bun și să ne reprezinte onest”, suntem preocupați doar de ceea ce conține farfuria pe care o punem copiilor noștri pe masă. Ne doar la un metru de metroul londonez de ceea ce se întâmplă în apropierea casei noastre, ce să mai spun despre curiozitatea vizavi de Ukraina, Turcia sau Iugoslavia. Mai are rost să menționez despre ce li se întâmplă creștinilor din Africa, cum sunt ei secerați în numele unor fanatici care interpretează în propria lor bolnăviciune, Coranul? Coranul, precum Biblia, ne vorbește și învață despre iubirea aproapelui. Dacă nu mă credeți, mergeți la moscheile din orașele voastre și cereți spre lecturare Coranul, în traduicere în limba română. Îl veți primi și imamii lor vă vor cadorisi cu drag. Să nu înțelegeți că țin partea cuiva, dar uneori simt că ultima fărămâ de echilibru se află în Dumnezeu, care este unul singur, indiferent cum se pronunță sau este strigat. Nu am văzut pe nimeni, nici un român, occidental sau proocidental, după atentatele din Turcia sau Rusia și nici după genocidurile din Kenya sau Nigeria, să-și pună la statusul paginilor proprii de pe siteurile de socializare ” Je suis Kenya!” sau ”I am Rusia!” sau ”Azi sunt un practicant creștin nigerian!” Tocmai din acest motiv doresc să insist și mă repet: ”Tot ceea ce vedeți și auziți în mass-media sunt povești, minciuni, manipulări sau mostre crâncene de indolență și neștiință.”. Informați-vă, oameni buni, din mai multe surse și învățați să înțelegeți să judecați prin propriile forțe, pentru că astfel devenim cu toții o masă compactă mai greu de mințit, manipulat și ca atare de învins.