Curajul femeilor în România

0 101

Acest articol se constituie într-un elogiu manifest la adresa acelor femei din România de astăzi, care rostesc clar și răspicat adevărul, același adevăr care este eludat cu dezinvoltură de bărbați.

Unii ar crede că atitudinea este caracteristică, sau ar trebui să fie definitorie, pentru bărbați. Constat că în România actuală, unele femei manifestă curaj și fac dezvăluiri pe care bărbații le ascund. Aceștia din urmă, cei care lucrează în același domeniu cu femeile mai sus menționate, tac. Sau fac declarații prin care își doresc să mușamalizeze lucrurile. Medicul anestezist Carmen Roiu de la Spitalul de Arși din București, medicul care a ajuns în condiția să ofere informații în calitate de sursă sub protecția anonimatului și ulterior direct, și-a asumat o declarație publică, deși a fost avertizată de jurnaliști în legătură cu riscul la care se expune. Ea a semnalat că vizavi de expunerea pacienților aflați în spitale, la diferite tipuri de infecții, nu s-a schimbă nimic pe fond, ci doar se încearcă o cosmetizare la nivel de fațadă, cu efect zero, acțiune derizorie la care participă manageri și oficiali din Ministerul Sănătății. Se pare că unele femei au capacitatea de a se sustrage mediului conformist în care se scăldăm cu toții și expun frust și direct aspecte legate de sănătate, care ne privesc în ultimă instanță pe toți. Bărbații mai puțin. Se spune că bărbații sunt mai echilibrați. De asemenea, constat că bărbații sunt echilibrați în a-și menține statutul profesional și imaginea imaculate, precum și prerogativele financiare intacte, când sub nasul lor se petrec porcării inimaginabile, la care achesează în calitate de colaboraționiști nedeclarați dar impliciți. Cazul dezinfectanților din spitale se încadrează în tiparul ultimilor 25 de ani, timp în care nu am prea văzut bărbați manageri de spitale, miniștri ai sănătăți sau simpli medici care să iasă la interval și să spună lucrurilor pe nume. Fără a avea o cifră oficială din partea autorităților, putem aprecia că foarte probabil zeci de mii de pacienți au decedat de pe urma infecțiilor nosocomiale nedeclarate și alte zeci de mii au avut parte de sechele care i-au afectat pe viață. În locul măsurilor ferme care ar trebui adoptate de guvern și ministerul de resort în regim de urgență, respectiv cel al Sănătății, se așteaptă ca impactul media să treacă și lucrurile să continue ca și până acum, în același fel și fără modificări structurale substanțiale. Adică să moară în continuare oameni și acest sistem să fie perpetuat la nesfârșit cu o dezinvoltură sinucigașă.

În sprijinul afirmaților anterioare să luăm ca argument, sportul. Echipele feminine de scrimă (spadă) și handbal, prin echipa națională și cele de club, au obținut performanțe la competițiile internaționale și există premise că vor obține noi performanțe, mai ales că ne așteaptă olimpiada de la Rio. La tenisul de masă și de câmp feminin stăm excelent, având sportive situate în prima parte a clasamentului mondial. În schimb, echipele naționale masculine se descurcă mai greu cu performanța. Rugbyștii (participanți la ultima ediție a Cupei Mondiale) și echipa națională de fotbal (participantă la europeanul de fotbal) se integrează în peisajul submediocrității care definește, din nefericire, în momentul de față, sportul masculin. Echipa națională de polo, cea care a obținut în ultimii ani performanțe care depășeau cu mult nivelul infrastructurii, respectiv lipsa de bazine, a clacat și ea, necalificându-se la olimpiadă. Despre dopingul descoperit la federația de caiac canoe și despre suspendarea în bloc a sportivilor la olimpiada de la Rio nu mai este nimic de zis. Una dintre puținele echipe capabile să facă performanță este echipa masculină de sabie, care prin componența acesteia, cu șansă, poate să ne aducă o medalie sau mai multe la Olimpiada de la Rio. Ca atare, sportul românesc masculin la nivel individual și de echipă, se află într-un mare vid care nu se simte că s-ar putea umple cu cineva în lipsa existenței unei strategii sportive coerente.

Există o legătură dintre prestația masculină din sport și aceeași prestație masculină din alte sfere de activitate? Nu se poate răspunde cu certitudine la această întrebare înainte de a face un test sociologic relevant la care să ne răspundă în exclusivitate reprezentantele sexului frumos.

Ce nu înțeleg eu este următorul lucru: sănătatea nu este o prioritate națională. Sportul nu este o prioritate națională, deși prin sport s-ar putea obține de fapt o sănătate mai bună. Învățământul nu este o prioritate națională. Cultura nu este o prioritate națională.

Apărarea este singura care se constituie declarativ ca fiind prioritate națională. Adică să luăm avioane F 16 second-hand de la portughezi și să dăm o căruță de bani israelienilor pentru a la moderniza. Păi nu mai bine luam avioane noi din start. Cineva m-ar putea trage de mânecă și mi-ar putea spune că nu înțeleg eu cum stă treaba de fapt. Ba da, știu exact, dar aștept ca cineva să se sesizeze și să stabilească un trend pozitiv de țară pentru România.

Sincer îmi este indiferent cine va urni lucrurile în  direcția pozitivă. Dincolo de un politic derizoriu și impotent, aș vrea să constat acțiuni concrete.

La viitoarele alegeri prezidențiale, mi-aș dori să am posibilitatea să aleg o femeie și aceasta să conducă România. Nu are cum să fie, este imposibil să fie mai rău decât prestația actualului președinte, posesor ilegal de identitate masculină.

Leave A Reply

Your email address will not be published.