Imaginea de sine, închisoarea pe care ne-o făurim singuri

0 85

 

Narcisismul a devenit problemă acută în ziua de astăzi. Facebook-ul, „cartea imaginii”, a devenit un instrument de consolidare a acestei atitudini.

Narcis, personaj mitologic, a fost un bărbat chipeș care a ajuns să se îndrăgostească de propria-i imagine reflectată, văzându-și chipul în apa unui izvor. Tânărul s-a îndrăgostit de acea imagine, murind de durere, fiindcă nu ajungea la aparența fizică din apă, care nu  era altceva decât  reflexia  propriului chip.

Imaginea proprie ajunge în prezent să devină un pat al lui Procust pe care noi îl făurim deopotrivă pentru noi și în egală măsură pentru alții, în funcție de interesele sau schemele noastre mentale prestabilite.

Ce nu înțelegem noi este că imaginea nu suntem noi înșine, ci doar o reflexie a noastră construită prin intermediul diverselor filtre psihice interpuse. Această imagine nu are nimic de-a face cu eul nostru real.

Procust (în elină Prokrustes: Προκρούστης) este un personaj din mitologia greacă. Acesta ademenea călătorii și le oferea ospitalitatea casei sale. Odată ajunși în casă, Procust îi obliga să se culce pe un pat de aramă. Atunci când călătorul era mai scurt decât patul, Procust îi întindea corpul, trăgându-l de mâini și de picioare, până ce-l lungea la dimensiunea  patului. Dacă oaspetele era mai lung decât patul, Procust îi tăia capul ori picioarele. Evident, orice situație se solda cu moartea călătorului ghinionist.

Eroul Tezeu a pus capăt vieții și practicilor sadice ale lui Procust, supunându-l acelorași tratamente pe care le rezervase el „oaspeților” săi.

Metaforic, „Patul lui Procust” a devenit simbolul practicilor abuzive de încadrare a oamenilor, a gândirii și simțămintelor lor, în anumite tipare prestabilite.

Simbolic, Procust este o reflexie a unui mic dictator care se regăsește în fiecare dintre noi prin intermediul căruia ne terorizăm pe noi și în egală măsură pe cei din jurul nostru.

Astfel ajungem să devenim temnicierii propriei noastre imaginii. Ce se dovedește tragic și paradoxal în același timp este faptul că, în cușcă ne găsim noi înșine, în timp ce cheile se află tot la noi. Avem o bardă cu care hăcuim bucăți din noi pentru a încăpea profilului corporal, psiho-mental, vestimentar și comportamental pe care tot noi ni l-am configurat în prealabil.

Culmea este că imaginea căreia dorim să ne conformăm, nu este dată de noi înșine, ci ne este inoculată inconștient de trand-urile și fashion-urile care ne sunt livrate într-un flux continuu de către societatea în care trăim.

Putem să ne reamintim în acest fel standardele de frumusețe feminine care sunt propovăduite de către diverse companii și care au dus la cazuri de anorexie și bulimie soldate în marea majoritate cu morți tragice. În același timp observăm cu toții abundența de operații estetice care transformă femeile în stranii entități siliconate .

Imaginea de bărbat de succes este asociată de cele mai multe ori cu o mașină, de regulă un jeep . Și, astfel, bărbații se străduiesc care mai de care să se conformeze prototipului ilustrat anterior achiziționându-și o astfel de mașină. Imaginea se întreține cu bani, uneori nu puțini.

Există indivizi care s-au dus să lucreze în străinătate și și-au cumpărat un BMW, deși ei stau în chirie, iar investiția într-o locuință ar fi fost, probabil, mult mai utilă.

Există bărbați care își terorizează consoartele pentru a purta un anume fel de rochie și de a se comporta într-un anumit fel în societate sau în familie. Și, reciproc, există femei care toacă mărunt bărbații în ideea ca aceștia să se conformeze standardului lor vestimentar și modului de comportament în public.

Astfel, nu este suficient că ne introducem pe noi într-un iad, ci, simultan, facem un efort constat, demn de o cauză mai bună de a-i introduce și pe ceilalți în temnița, respectiv iadul corespunzător proiecțiilor noastre mentale.

Dacă cineva este mai  slab de înger și ajunge să fie contestat pe facebook, atacat fiind în imaginea pe care și-a făurit-o despre el însuși, acela poate cădea în depresie și este posibil să dea curs unor tendințe suicidare. Această atitudine se constată mai ales la adolescenții care dispun de un psihic vulnerabil. Deci,  unora nu le este suficient imaginea pe care și-au construit-o despre sine, ci, mai mult, au nevoie de o permanentă confirmare în direcția susținerii propriei imagini.

În tentativa noastră de a-i face pe cei din apropierea noastră să se conformeze imaginii preconcepute a noastre despre ei și despre noi deopotrivă, vrem să-i   îngrădim și pe aceștia în demersul nostru aberant  de a subordona mediul extern. În fiecare dintre noi se ascunde un spirit autoritarist care își propune să modeleze și să controleze într-un mod egotic realitatea exterioară. Fără nici un succes, de altfel, în afara consolidării propriei nefericiri și, bineînțeles, într-o contribuție pe măsură la nefericirea altora.

Pot doar să-mi imaginez ce chin permanent îl constituie conformarea comportamentului propriu astfel încât să corespundă unei  imagini, construită în prealabil. Și, simultan, chinul proiectat asupra celorlalți care constă în etichetarea oamenilor, silindu-i să se încadreze în profile dinainte pregătite.

Astfel, în afara faptului că dăm dovadă de un masochism claustrant, ajungem să fim pe deasupra și sadici de-a dreptul.

Eu spun că realitatea socială și financiară, în România de astăzi, este suficient de stresantă încât să ne supună constrângerilor și, prin urmare, ar fi de dorit să adoptăm o atitudine compasivă și auto-compasivă în detrimentul unei stări de impunere dictatorială a unor reguli rigide care de cele mai multe ori violentează natura intrinsecă, a noastră și a celorlalți deopotrivă.

Încercând în permanență să ne conformăm unei imagini prestabilite ajungem să trăim o viață artificială cu „gust de plastic”.

Dacă devenim conștienți de această tendință a noastră de „kontrol freek” și devenim mai relaxați, nu vom influența neaparat realitatea exterioară, dar, în mod sigur, ne vom simți mai liniștiți în interior și simultan nu vom mai genera un stres inutil în afara noastră. Putem să devenim, prin urmare, propriul nostru Tezeu pentru a ne reteza din rădăcină tendințele sado-masochisto-narcisiste.

Astfel, în loc să ne tot străduim să dăm bine, mai curând ar deveni util să fim bine cu noi înșine și cu cei din jurul nostru.

Leave A Reply

Your email address will not be published.