Democraţia şi de ce se va impune până la urmă

0 107

Că să fiu mult mai precis, trebuie să precizez că sistemele democratice o să primeze în faţa altor sisteme. Spun acest lucru din mai multe puncte de vedere, dar astăzi o să mă axez pe câteva, cele mai evidente. Desigur, un sistem democratic nu înseamnă cea mai bună soluţie, dar este cea mai bună pe care o putem pune în aplicare (şi nici măcar nu o facem corect în toate părţile). Aşa-zisele democraţii din Turcia sau Rusia o să se prăbuşească fără ca o singură bombă să fie îndreptată spre ele, ca să nu mai amintesc de Coreea de Nord, al cărui sistem o să se prăbuşească din interior datorită suspiciunii şi a fricii; este cunoscut faptul că dezertorii din armata lor au spus despre tentative ale armatei de a schimba regimul, dese în ultimii ani, din păcate toate oprite sângeros.

În primul rând, sistemele care se bazează pe un partid sau un lider – care împreună cu grupul lui conduce toate ostilitățile, nu sunt la fel de antrenate în ringul politicii şi al diplomaţiei precum sunt cele unde puterea se roteşte. Este foarte simplu atunci când în interiorul ţării tale tu îţi trimiţi oponenţii la puşcărie, nimeni nu o să îţi mai pună cuvântul la îndoială, cel puţin o vreme, dar aceasta este varianta simplă. Nu se duce nici o luptă, lăsând de-o parte moralitatea acţiunii, acea acţiune nu te-a învăţat mare lucru pentru că atunci când vei ajunge la aceeaşi masă cu Merkel, Junker şi Obama, nu îi poţi trimite la puşcărie. Cultura politică câştigată în urma unui sistem la care iau parte mai multe partide politice nu se poate compara cu cea unde un partid/grup este suprem. Calculul este simplu: dacă sunt mai multe partide, mai mulţi oameni iau parte la proces, iar aceştia angrenează implicarea politică a unui procent mai mare din populaţie, fapt care cu timpul, după greşeli şi piedici, duce la o clasă politică experimentată cu baza într-o societate cu cunoştinţe politice solide şi cu o implicare civică pe măsură. La acest capitol, România poate da clasă Turciei în momentul de faţă, noi suntem într-o creştere a calităţii profesionale de care oamenii din circuitul politic dau dovadă, iar în paralel a culturii şi experienţei politice de care societatea dă dovadă. Oricât de tare am critica politicul românesc din prezent, nu mai este mizeria aniilor `90 când minerii făceau ordine, fapt foarte asemănător cu mitingurile de susţinere pentru Erdogan.

În al doilea rând populaţia o să îţi susţină partidul/grupul atâta timp cât există pâine şi circ. Vedem acest lucru exemplificat cel mai clar în Turcia, unde pâinea şi circul sunt la ordinea zilei, iar susţinătorii chemaţi periodic în pieţe ca să îşi manifeste suportul. Partidul lui Erdogan se bazează pe marile mase ale populaţiei, bătrânii, conservatoriştii şi populaţia cu o educaţie precară, grupuri care mereu, numeric, o să deţină controlul. Supunerea sistemului educaţional din fostul imperiu exemplifică unul din principiile fundamentale ale politicului: dacă ai un popor sănătos şi inteligent, o să îţi producă mai mult, dar acelaşi popor nu mai poate fi păcălit la fel de uşor. Distrugând educaţia, Erdogan a pus bazele unui sistem cu un unic partid în ţara lui şi a diminuat considerabil şansele unei rezistente din partea opoziţiei, dar nu va faceţi griji, nu o să fie de durată. Sunt sigur că odată ce sancţiunile internaţionale o să se abată pe Turcia, pâinea şi circul o să se transforme în foamete care o să stârnească tot mai multe nemulţumiri, odată cu ele, mâna de fier care controlează societatea o să devină mai restrictivă (pentru a preveni revolte), iar de aici putem spune că este ca la matematică: foamete plus control abuziv rezultă revolte şi revoluţii. Aceste acţiuni pot porni din interior sau cel mai probabil insuflate şi cu susţinere din exterior şi Erdogan o să se alăture listei impresionante de dictatori ai Orientului, maziliţi – este doar o chestiune de timp până o să împărtăşească soarta lui Gaddafi sau Saddam.

Nu în ultimul rând, trebuie să remarcăm şi ce s-a întâmplat în ultimii 10-15 ani în Orientul Mijociu, foarte mulţi dictatori au căzut, întreg mapamondul înghiţind găluşca fabricată de americani: pentru democraţie, dar dacă ne uităm la regimurile care au urmat putem să ne dăm seama de un plan amplu, gândit, a cărui direcţie nu este greu de depistat. Aceste regimuri sunt instabile, au parte de lupte neîncetate pentru putere între diverse facţiuni, apa este tulburată în mod deliberat. De fapt, destabilizarea zonei a fost voită şi calculată, cu paşi mici, treptat, ca să se ajungă la porţile Rusiei. Ciclul normal al evoluţiei spune că odată cu globalizarea, lumea o să se îndrepte spre un singur pilon de putere, un singur lider, iar actiunile SUA denotă aceşti paşi. Au distrus regimurile dictatoriale dintr-o zonă care altădată era foarte puternică militar şi economic, iar mai presus de toate aveau o stabilitate, o coerenţă, fie ea şi abuzivă, dar exista. Aceste regimuri aveau o afinitate pentru Rusia, iar în cazul unei conflagraţii mondiale, mai mult ca sigur (fiind şi dictatoriale) s-ar fi aliat cu Rusia, făcând din acest actor, unul mai puternic. Traseul urmat este clar, acum s-a încercat în Turcia şi nu s-a reuşit, dar perseverenţa este o caracteristică a SUA.

Ne îndreptăm spre o nouă organizare a lumii, încet, dar sigur, iar în această perioadă se conturează drumul pe care o să-l parcurgem pentru a ajunge în acel punct. În ritmul acesta, cu siguranţă o să fie un drum greu şi plin de tensiune şi cel mai probabil încheiat cu un conflict deschis. În toate statisticile prezentate de oficiali sau analizele făcute de diverşi actori din afara politicului (presă, organizaţii non-guvernamentale etc.) ne este prezentat faptul că NATO, cu predilecţie SUA, sunt mai puternice decât Rusia sau China. În aceste statistici intră numărul de arme, numărul de avioane, nave de luptă, efectiv militar, putere nucleară şi lista poate continua; la toate aceste capitole nouă ne este prezentat că suntem mult mai puternici. Puteţi observa un tipar? Şi naziştii prezentau societăţii exact aceleaşi lucruri în anii premergători războiului, calmau populaţia şi îi dădeau încredere prin diverse calcule menite să arate puterea Germaniei sub Hitler şi ştim cu toţii deznodământul. O spun încă o dată: SUA şi părţi semnificative din NATO (chiar şi România) au început să îşi contureze în ultimele două decenii, o imagine tot mai clară de agresori. În numele democraţiei, un lucru atât de pur şi bun, sunt destabilizate voit multe ţări ale lumii şi spun acest lucru din următoarea poziţie: dacă ai fost în stare să îi cucereşti, eşti în stare să stabilizezi zona, atât de simplu. După ce reuşeşti să îngenunchezi un regim cu armată şi conştiinţă proprie, ne spui că nu eşti în stare să stabilizezi zona din cauza unor rebeli sau terorişti care în comparaţie cu tine se bat cu beţe şi pietre. Suntem luaţi de proşti! Ştiţi care a fost cea mai mare realizare a Diavolului? A fost aceea să îi convingă pe oameni că nu există.

Cu toate acestea, trebuie să precizez că prefer sclavia instaurată de SUA în detrimentul celei instaurate de către Rusia. Cel puţin în situaţia în care ne aflăm, eu nu o să intru la puşcărie pentru cuvintele aruncate mai sus. Putem să ne spunem punctul de vedere, să ridicăm obiecţii atunci când ceva nu ne convine, chiar dacă până la schimbarea voită, trebuie multe presiuni şi ceea ce este cel mai important, putem face acele presiuni din confortul propriei case şi nu dintr-o celulă.

Leave A Reply

Your email address will not be published.