Zi de doliu terfelită mediatic
Doliul național, datorat morții reginei Ana, doliu promulgat de către președintele Românei pentru ziua de 13 august, a stârnit în foarte mulți români o stare de indignare și pe alocuri de revoltă. Au apărut în presa online nenumărate articole conținând pseudo-analize istorice care nu aveau decât rolul de a-i incita pe cititori împotriva acestei decizii a statului român. Pe de alte parte s-a mers atât de departe cu aceste aberații încât s-a ajuns la contrafacerea unei genealogi care îl implică pe regele Mihai și regina Ana, priviți ca descendenți din familia Rothschild și din reptilieni. Pentru a duce în derizoriu un subiect și a crea polemici inutile, observ că se pune în mișcare un aparat mediatic extrem de eficient. Toată acestă operațiune vizează învrăjbirea unor indivizi și, în același timp, ocuparea spațiului online. Nu pot, de asemenea, să nu observ că această mișcare mediatică s-a suprapus peste scandalul declanșat de posibilitatea supravegherii în masă a populației României de către SRI. Deci totul nu reprezintă altceva decât o manevră de deturnare și distragere a atenției de la o problemă gravă către o problemă lipsită de orice miză.
Să fim clari. România este în momentul de față o republică, fapt datorat în principal invaziei sovietice din cel de-al doilea război mondial.
Nimeni și nimic nu poate schimba acest statut al României.
Despre rolul regalității și al dinastiei de Hohenzollern-Sigmaringen în destinul Românei se poate discuta amănunțit, pentru fiecare rege în parte.
Carol I a fost regele sub domnia căruia s-a obținut independența de stat a României.
Ferdinand a fost regele care a susținut interesele țării în detrimentul apartenenței sale dinastice. Ne reamintim primul război război mondial în care România a intrat în război de partea Antantei și nu de partea Puterilor Centrale, cu ai căror conducători, Ferdinand avea legături de sânge.
Nu instituția regalității în sine se face vinovată de anumite eșecuri ale României, ci mai degrabă unii dintre reprezentanții săi. Cea mai incriminantă prezență pe tronul României este cea a lui Carol al II-lea. Această domnie a avut cu adevărat efecte catastrofale pentru destinul României. Instaurarea pe tronul regatului României a regelui Carol al II-le ar fi fost imposibilă dacă Ionel I.C. Brătianu nu ar fi fost asasinat. Moarte suspectă, acesta este termenul pe care istorici îl conferă dispariției premature a acestui mare om politic român de orientare liberală, care a contribuit decisiv la crearea României Mari. El s-a opus revenirii pe tron a lui Carol al II-lea pentru că știa extrem de bine caracterul și interesele oculte care se aflau în spatele acestuia.
Carol al II-lea a fost readus pe tron de către reprezentanți ai masoneriei care s-au deplasat direct în Franța unde acesta avea domiciliul, special în acest scop. Rezultatul: asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, alături de o parte a conducerii Mișcării Legionare, prin înscenarea fugii de sub escortă, asasinarea prin otrăvire a lui Octavian Goga, pierderea Basarabiei și a Ardealului de Nord. Când misiunea sa în România a fost în îndeplinită cu brio, acesta a părăsit țara permițându-i-se să ia cu el toate averile într-un tren personal. Toate aceste aspecte nu le veți găsi tratate ca atare în nici un studiu istoric mainstream. De ce? De frică. Istoricilor de astăzi le este teamă să abordeze obiectiv anumite subiecte sensibile, datorită legislației din România care incriminează într-un mod aberant anumite persoane și grupări fără să se permită rostirea adevărului.
Regele Mihai I, fiul lui Carol al II-lea, care i-a succedat acestuia la guvernare, extrem de tânăr și de neexperimentat, a fost cu abilitate manipulat și folosit pentru actul de la 23 august, care s-a soldat cu arestarea mareșalului Antonescu și întoarcerea armelor împotriva Germaniei. Reamintesc că România lupta atunci împotriva Uniunii Sovietice. Momentul ales a fost inadecvat pentru că sursele istorice menționează clar faptul că mareșalul Antonescu avea oameni trimiși pentru a negocia ieșirea României din război. În acel moment a fost din nou prezentă o mână din culise care a regizat cu atenție evenimentele.
Ulterior, regele Mihai a fost forțat să abdice de către Petru Groza, prim-ministrul de atunci numit de sovietici, fiind șantajat cu potențiala moarte a susținătorilor săi, studenți în mare măsură, care au protestat în fața palatului și asupra cărora s-ar fi putut deschide focul.
Regina Ana s-a căsătorit cu regele Mihai după ce acesta a abdicat, deci după ce acesta a părăsit România. Prin urmare este adevărat că regina Ana nu a jucat un rol semnificativ în istoria României de dinainte de decembrie 1989. În cadrul istoriei post-decembriste rolul său a fost mai degrabă decorativ, cu funcție de reprezentare.
Această zi de doliu național, 13 august, a reprezentat în fapt, doar o mișcare normală și necesară pentru imaginea României. Onorarea unei persoane care a făcut parte din familia regală, monarhie care a contribuit la obținerea independenței României și realizarea României Mari, nu reprezintă altceva decât expresia unui respect minimal oferit în acest sens de către o națiune civilizată, cea română.