Rămășițele expirate ale sportului românesc

0 106

         Am asistat ieri la două mostre de reșapare a unor sportivi care, din nefericire, nu au reușit să aducă sportului românesc medaliile dorite, de orice culoare ar fi fost ele.

          Este vorba de Marian Drăgulescu, 35 ani, care a ratat de puțin medalia de bronz la sărituri. Astfel, având același punctaj cu sportivul japonez Kenzo Shirai, situat pe a treia treaptă a podiumului, Drăgulescu a ocupat locul 4, datorită notei mai mici obținute la execuție         comparativ cu sportivul nipon. Este de apreciat prestația lui Drăgulescu, mai ales că, în calificări, venea după o răceală care l-a făcut să concureze mult sub potențialul său real. În finală el a concurat decent. De altfel, Marian Drăgulescu a anunțat că nu vrea să se retragă. Se gândește să participe la europenele de anul viitor, precum și, de ce nu, spune acesta, la olimpiada de la Tokio din 2020.

          Alta a fost situația Cătălinei Ponor. La 28 de ani aceasta s-a calificat în finala de la bârnă, unde a evoluat ezitant, ocupând în final locul 7 din 8.

          Din urmă nu se vede venind cineva în gimnastica masculină sau feminină. O excepție de la această regulă o constituie Adrian Muntean care, la 23 ani, va evolua astăzi în finala de la paralele, ce-i drept cu ultima notă din calificări. Astfel, clasat pe locul 8 din 8 calificați, Adrian Muntean are șanse, și, implicit, speranțe minime la o medalie.

         Există un blocaj care nu știu prin ce miracol ar putea fi spart. Cum să avem tineri în săli de sport? Investind bani și adoptând metode de lucru adaptate la timpul prezent. Și, eventual, aducând antrenori străini care să pregătească sportivii români. Acest lucru constituind, alături de plata corespunzătoare a antrenorilor români, premisele ferme a unei revigorări a sportului de performanță la nivel național. Neinvestind în ei, în tineri, ce speranțe vom putea avea? Doar acelea legate de hazard, șansă și noroc. Adică, zero! Sportivii tineri de performanță, potențialii viitori medaliați, ar trebui sprijiniți și prin burse acordate  de mediul privat de afaceri din România. COSR (Comitetul Olimpic și Sportiv Român) și Ministerul Tineretului și Sportului nu vor putea suporta întreaga greutate financiara a susținerii sportivilor români. Din nou reiterăm necesitatea promulgării unei noi legi a sponsorizări care să încurajeze mediul privat de afaceri să investească în sport. Mai este o problemă acută și anume ceea  ce se petrece cu sportivii după ce părăsesc activitatea competițională.  Ei ar trebui reintegrați în societate în locuri adecvate pregătirii lor și aptitudinilor de care dau dovadă.

         Cred că ar fi cazul ca mulți din Federația Română de Gimnastică să-și dea o binemeritată demisie, în așa fel încât, la conducerea gimnasticii românești, să poată accede acele  persoane care să aducă un suflu nou. Dacă nu, măcar o rotație de cadre ceva mai tinere, căci matusalemicul Adrian Stoica, președintele acestei federații, ar fi de dorit să iasă din joc. Știu că este vorba de bani și putere, dar, în lipsa acută de rezultate, cineva ar trebui să răspundă. Aceasta se petrece în orice țară unde funcționează norme minime de decență și asumare a responsabilității pentru rezultatele obținute. Ar fi de dorit ca astfel de lucruri să se petreacă și în România.

          Dacă nici în momentul de față, nimeni nu va face nimic în sensul resetării sportului românesc, la viitoarele Jocuri Olimpice, vom avea probabilitate zero privind câștigarea vreunei medalii, indiferent de culoarea acesteia.

          La deviza Jocurilor Olimpice „Sportius, altius, fortius”, în traducere „Mai repede, mai înalt, mai puternic”, ar trebui ca noi, românii, să  adaugăm cuvântul Senexus adică „mai bătrân”. În speranța că sportivii români vor avea parte de o sănătate de fier,  le dorim tuturor  să concureze în continuare până la vârste venerabile. Trăiască geriatria.

 

Leave A Reply

Your email address will not be published.