Jos masca, domnule CTP!
Am avut nefericita ocazie să-l cunosc personal pe Cristian Tudor Popescu, în contextul în care am asistat în clădirea Facultatății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Cluj-Napoca, la conferința internațională IDENTITATE ROMÂNEASCĂ ÎN CONTEXT EUROPEAN, derulată între 28-30 noiembrie 2008, sub egida Universității Babeș-Bolyai. Înainte de această întâlnire, mai tânăr fiind, mai precis în perioada adolescenței, i-am citit scriitorului Cristian Tudor Popescu, proza SF și, ulterior, după 1989, mai multe articole de-ale sale, simțindu-mă atras de un anumit cinism al său care atunci mi se părea expresia unei maturități masculine. Impresia pe care mi-a făcut-o acest om, cunoscându-l direct, a fost însă lamentabilă. O persoană având un ego supradimensionat, care dorește să fie permanent în centrul atenției, având un dispreț maxim pentru muritorii de rând, noi toți ceilalți, adică. Știu cum își alege subiectele. Obsedat să fie citit cu orice preț, CTP speculează cu abilitate un anumit gen de psihologie facilă, o emoționalitate infantilă pe care unii dintre noi o avem și astfel obține tot ce și-a dorit, adică numărul cât mai mare de citiri. Cu o imagine prefabricată de justițiar, în fapt o mască aleasă deliberat, și dând tot timpul impresia că este posesor al adevărului absolut, CTP este în fapt, doar un speculant ordinar și facil de subiecte maxim citibile. Fără adâncime, fără profunzime și lipsit și de cea mai elementară empatie, pozând în permanență în cinicul de serviciu, el mimează și joacă un rol care atrage audiențe. Știe multe despre culisele politicii dar nu a spus niciodată nimic pentru a nu-și periclita statutul financiar și imaginea jurnalistică. Punându-și masca de sărac și cinstit, CTP posesor mult timp al unei Dacii 1310, a făcut pe naivul ignorant când colegul său de breaslă și de redacție de la ziarul „Adevărul”, Bogdan Chireac, a fost acuzat că a primit bani pentru a avea facilita anumite opinii exprimate în ziar. CTP a incriminat, condamnat și decapitat mediatic în decursul timpului nenumărate personaje printre care s-au regăsit Gheorghe Hagi și Ștefan Huidu, în momentul în care, aceștia din urmă, erau unanim dezavuați public. Se simte confortabil în postura de gâde. În cazul punctual a lui Gheorghe Hagi s-a dovedit ulterior că nu avea dreptate atunci când l-a acuzat pe acesta de simularea unui fault la un meci de fotbal al naționalei, jucat în compania Italiei la Campionatul European din 2000. Nu am văzut sau am auzit că și-ar fi cerut vreodată iertare, așa cum a făcut-o polițistul Marian Godină de la Ștefan Huidu în zilele acestea, pentru atitudinea pe care a avut-o față de acesta în accidentul de mașină. În fapt nu-l văd pe acest frondor și farsor travestit în călău-jurnalist să-și ceară vreodată scuze, de la cineva. De iertare ce să mai vorbim, să dea Domnul să greșesc. CTP s-a dovedit în decursul timpului lăudătorul unor personaje grotești ale istoriei românești contemporane și anume: Ion Iliescu în 1990 în ipostaza de incitator la bătaia studenților, având celebra expresie marca CTP: „nu toți studenții au meritat să fie bătuți” și Mugur Isărescu în prezent, văzut ca personajul care menține stabilitatea financiară a țării, deși toți experții financiar-bancari știu că Isărescu este doar reprezentantul intereselor băncilor străine în România. CTP a făcut toate acestea doar ca să se încadreze în trend-ul vremii, în moda timpului. Acum este expirat și menținut în viață datorită puseelor întâmplătoare de atenție care i se mai acordă, sper că nu pentru mult timp.
Acest dictator, emanator de sentințe, satrap la nivel psiho-mental, fiind lipsit de masele adulatoare de cititori, va deceda mediatic într-un final. Perfuzia temporară care i-a fost acordată de către Florin Mergea este, sper, una din ultimele, astfel că dispariția mediatică a lui CTP să jaloneze sfârșitul unui pseudo-jurnalism inveninant și visceral, abil deghizat în ipostaza unui exeget moralist și cerebral.
Astfel CTP a inceput polemica printr-un articol caustic intitulat ironic „Florin Mergea a cucerit argintul pentru România” în care a precizat:
„Florin Mergea a fost mai preocupat să-i arate lui Rafa Nadal în văzul lumii întregi ce tenis știe el, decât să contribuie cu calm și disciplină la victoria echipei”.
Tenismanul a reacționat promt, simțindu-se, pe bună dreptate, jignit:
„Felicitări d-lui ctp… A dovedit încă o dată cât de vaste sunt cunoștințele sale în materie de tenis.. O să-i cer niște sfaturi cu prima ocazie când o să am onoarea să-l întâlnesc… Și poate la Tokio ne antrenează somitatea sa”.
CTP a continuat, jignind și prevalându-se de orgoliul de sportiv rănit a lui Mergea, a răsucit cuțitul în rană acutizând astfel disputa: „Ironii demne de un politician cu doctorat şi fără bacalaureat”.
CTP îmi evocă repusie, dezgust și milă. Niciodată n-am simțit mai acut decât în preajma sa sentimentul că „regele e gol”, extrem de gol. Această găunoșenie îi răzbate prin toți porii. Am avut un sentiment de respingere, corelată cu o stare de conștientizare a superficialității și atotsuficienței de care acest individ dă dovadă. Posesor al unui cinism de circumstanță, care este speculat insidios, CTP nu este altceva decât o creatură umană demnă de toată mila. El se dovedește a fi doar o carcasă goală care emană neputință și frustrare permanentă, refulată prin scris. Dacă ar scrie doar pentru el, în sesiuni de autopsihanaliză manifeste, devenind astfel un scriitor intimist, ar fi de bun augur, dar după modul cum împroșcă cu bale jurnalistice în stânga și în dreapta, el devine dezgustător de-a dreptul, exponentul haterilor de profesie.
După răspunsul deloc inspirat pe care Florin Mergea l-a dat jurnalistului, majestatea sa CTP a jubilat, juisând îndelung mediatic, jignindu-l la rândul său pe Florin. Articolul lui Cristian Tudor Popescu despre Mergea se pierdea în neantul nulităților jurnalistice, dacă Mergea nu-i dădea replica. Astfel numele său, CTP, a ajuns din nou pe frontispiciul mediatic, menționat de nenumărați confrați într-ale jurnalismului.
Obsedat să ocupe prim-planul public, el nu este altceva decât o primadonă machiată excesiv, mediatic expirată.
Ca jurnalist și din nefericire și ca om, CTP se hrănește exclusiv din atenția primită în plan mass-media, atenție care din nefericire, încă i se mai acordă. Mai precis, atenție pe care o smulge cu aviditate și cinism. În lipsa acesteia, scribul CTP va sucomba lent și sigur. Doar puseul de orgoliu feisbucist a lui Mergea l-a mai scos la suprafață și i-a oferit o nesperată gură de oxigen.
Pentru a fi cinstiți, se întâmplă ca acest personaj sinistru al mass-mediei românești să mai aibă și dreptate, fapt care face să îi exulte orgoliul de fericire.
Nu voi spune dacă în disputa Florin Mergea-Cristian Tudor Popescu este cineva care are sau nu dreptate. Mi se pare absolut irelevant. Avem doi sportivi, Florin Mergea și Horia Tecău care și-au respectat țara și care au jucat și s-au pregătit împreună renunțând la partenerii lor tradiționali pentru a reprezenta culorile României la Jocurile Olimpice (sună desuet dar nu e). Au acceptat să-și sacrifice sezonul pentru o prezumtivă medalie. Întrebare: cine se mai sacrifică astăzi pentru România? Au jucat în turneele de la București și Washington, pregătindu-se special în acest sens pentru Jocurile Olimpice de la Rio. Nu au făcut acest lucru pentru bani ci pentru gloria sportivă a lor și a României, deopotrivă. Doi români care au câștigat singurul punct obținut de România în disputa cu Spania în cupa Davis desfășurată de curând în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Și dincolo avem o bucată de jurnalist care în loc să felicite echipa de dublu pentru câștigarea acestei medalii, chiar de argint fiind, una din cele 5 (cinci) medalii obținute de delegația română la Jocurile Olimpice de la Rio, nu a făcut altceva decât să răscolească rahatul, făcând rating din și prin otrăvirea atmosferei. Crede și își imaginează cineva că pe Mergea nu l-a durut prestația sa? Credeți că nu și-a reproșat sieși nimic? Credeți că singurii români care au declarat ferm înainte de olimpiada de la Rio că își doresc medalia de aur, lui Horia Tecău și Florin Mergea, nu le pare rău că nu au obținut-o și nu regretă aceasta mai mult decât noi toți la un loc? Acest regret este și pentru bucuria imensă pe care ar fi putut să ne o aducă, de fapt, tot nouă tuturor. Astfel jurnalistul CTP, în loc să ne facă să ne bucurăm de titlul de vicecampion olimpic pe care l-a obținut cuplul Mergea-Tecău ne-a indus subversiv doar gustul amar dat de pierderea aurului olimpic. Nemulțumitului i se va lua darul. S-ar putea ca la viitoarea olimpiadă să avem atitudini gen Simona Halep, care s-a ferit de virusul Zirka, chipurile, și de aceea nu a participat la Jocurile Olimpice. Serena Wiliams, numărul 1 mondial, participantă la Olimpiadă din partea SUA, probabil s-a vaccinat înainte. Să fim, totuși, sinceri, și să spunem lucrurilor pe nume, acești sportivi din tenisul de câmp nu ne datorează nimic. Statul român nu a făcut mai nimic pentru ei. Este un merit al Federației Române de Tenis care a reușit să faciliteze o ambianță propice evoluției acestor sportivi. Nu neaparat banii, care sunt infimi, cât atmosfera creată. Toate acestea s-au simțit pe viu la meciurile de Cupa Davis de la Cluj-Napoca. Nu este deloc întâmplător faptul că președinte al acestei federații este George Cosac, fost sportiv de performanță. Tenismenii români au fost prezenți la Rio pentru a se reprezenta pe ei și deopotrivă pe noi, pentru că și-au dorit aceasta. Pentru acest lucru au respectul meu. Că poți greși ca sportiv, că poți avea atitudini și poți lua decizii greșite și acest lucru se poate întâmpla la 4-3 în setul decisiv pe serviciul tău, toate acestea pot fi adevărate. Dar tot atât de adevărat este faptul că Florin Mergea și Horia Tecău împreună au ajuns în finală și au cucerit totuși (ce penibil îmi sună acest cuvânt acum) medaliile de argint pentru România, locul 2 (doi) în lume. Trebuie să conștientizăm profund acest lucru și să-l apreciem la justa valoare. Citiți în continuare scrisoarea lui Florin Mergea adresată nouă, românilor, și veți putea delibera singuri cine are sau nu dreptate.
Trebuie să recunosc că CTP este un manipulator de primă clasă și de data asta i-a reușit. A desprins o atitudine din context și a speculat-o mediatic în favoarea sa. Nu așa stau lucrurile? Nu ratingul contează? (a se citi numărul de citiri). CTP-ul a gândit la rece și și-a atins scopul. E greu să recunoaștem că am mușcat-o. Vrem aurul și nu ne putem bucura de argint. CTP, pe fază fiind, ne-a făcut-o. E greu să recunoști ca cititor și jurnalist că ți-a fost speculat într-un mod perfid regretul și frustrarea și a întors-o împotriva unuia dintre performeri, Florin Mergea, care a contribuit decisiv la prezența în această fază a competiției, finala la olimpiadă. O mostră admirabilă și abjectă totodată de manipulare și deturnare a posibilei bucurii într-un regret amar. Am urmărit să devoalez aici aceste mecanisme în intimitatea lor, tocmai ca să nu mai cădem pradă lor.
Cristian Tudor Popescu nu este altceva decât un sclav al propriei imagini pe care și-o întreține cu o ostentație bolnăvicioasă. El este anologul unei caroserii zdrăngănitoare, care face „mult zgomot pentru nimic”, pentru a se menține cu orice preț în prim-planul vieții publice.
Atât timp cât nu ne vom trata cu respect sportivii care cu adevărat merită acest lucru, iar Florin Mergea și Horia Tecău sunt în această postură, nu vom putea spera să depășim condiția de alunecare pe topogan în jos a sportului românesc în general.