Diana Hener, turul României pe bicicletă
Motto: Mulți o numesc nebunie, eu i-aș spune dezvoltare personală. Diana Hener
Diana Hener, 29 ani, psihoterapeut. Turul României, 3235 km parcurși în două luni, fără două zile. Este printre puținele femei, dacă nu singura, care a realizat un astfel de tur solo, fără niciun însoțitor. Diana nu s-a antrenat în mod special pentru acest tur. Cea mai lungă tură cu bicicleta a fost de 120 de km, până în Padiș. Cu atât mai mult acest tur al României constituie o performanță remarcabilă care denotă curaj, tenacitate, perseverență, determinare, încăpățânare în vederea atingerii scopurilor propuse. Acest demers al clujencei prin adopțiune, Diana născându-se în Turda, era proiectat de mult timp și inițial a fost gândit să-l realizeze împreună cu un prieten, care s-a răzgândit între timp. Acest fapt nu a dezamăgit-o. Din contră, mai mult chiar, s-a capacitat pe sine în ciuda unor aspecte care au apărut insurmontabile. Lipsa de finanțare, lipsa inițială de susținere morală din partea familiei – concomitent cu scepticismul manifest al prietenilor, i-ar fi făcut pe mulți să abandoneze. Există oameni pe care adversitățile îi doboară. Există alții pe care acestea îi îndârjesc mai mult făcându-i în permanență să se autodepășească. Diana Hener face parte din această ultimă categorie.
Extrem de directă în abordare, extrovertită, stenică și capabilă să comunice la nivel de nuanțe evenimentele pe care le-a trăit, Diana este și se constituie într-un veritabil model de urmat. Aceste atitudini de care ea a dat dovadă de-a lungul celor aproape două luni pot constitui un exemplu pentru femei și bărbați, deopotrivă.
Unele aspecte din această viață le putem aborda în modul descris mai sus, mai ales cele ce vizează demersuri exterioare pentru altele e necesară o altă abordare, mai ales pentru acelea ce vizează aspecte de ordin interior. Acolo sunt dezirabile alte calități cum ar fi compasiunea, răbdarea, înțelegerea, altruismul, empatia.
Să ieși din zona de confort pentru a plonja în necunoscut este o acțiune care implică o anumită doză de curaj dublată de o inserție de risc asumat. Singura modalitate de a te duce mai departe în fiecare zi este o încredere deplină în forțele proprii concomitent cu o capacitate de adaptabilitate continuă la vicisitudinile traseului și la inerentele incidente care survin pe parcurs. Este indispensabilă spontaneitatea și dezinvoltura pe care, fie o ai nativ, fie ești nevoit să ți-o însușești în regim de urgență. Altfel clachezi.
Încă o probă de ambiție feminină care stârnește o apreciere necondiționată din partea tuturor acelora care au urmărit-o pe Diana Hener în periplul ei pe bicicletă în România.
Ce te determină să pornești singură într-un astfel de expediție? O dorință de independență împinsă la extrem, faptul de a-ți demonstra că poți reuși singură acolo unde până și unii bărbați au eșuat? Dorința de a te valida, de a fi în centrul atenției, de a ieși din fluxul cotidian a unei existențe liniare? Nimeni nu poate pretinde că poate desluși în totalitate resorturile interioare declanșatoare precum și energiile lăuntrice angrenate în această dublă expediție: interioară și exterioară, parcursă de Diana Hener. În nici un caz un bărbat, sau, mă rog, ca să nu fiu sexist în raport de propriul gen, un bărbat poate sesiza toate acestea într-o prea mică măsură.
Una dintre motivațiile explicite pe care Diana Hener a avut-o este aceea de a atrage atenția (prin locațiile prin care trecut) asupra persoanelor cu SM (scleroză multiplă). Diana a devenit mesagerul acestora, ea întâlnindu-se cu aceste persoane, dându-le speranță și atrăgând atenția spre această categorie defavorizată; în România sunt circa 10.000 de persoane diagnosticate cu SM. Centrele de tratament sunt prea puține raportat la numărul de pacienți cu SM, cadrele medicale și medicamentația insuficientă sau inadecvată. Acest element constituie un element cheie pentru că altfel acest tur n-ar fi avut (cel puțin din perspectiva mea) validarea umană necesară. Turul României pe bicicletă n-ar fi constituit decât rezultatul unei pure acțiuni egotice, expresia unui spirit competitiv dus la extrem. Această componentă umanitară este singura care a conferit semnificație și sens efortului psihoterapeutului Diana Hener. Întâlnindu-se în orașele prin care a trecut cu grupuri de pacienți cu SM, cu pacienți individuali și chiar cu reprezentanți ai asociaților pentru persoane cu scleroză multiplă, Diana Hener a demonstrat faptic că îi pasă de ceea pe mulți dintre noi ne lasă rece, mai precis suferința aproapelui nostru.
Dar de ce este de prețuit o astfel de experiență, cum este cea a Dianei, pentru noi ceilalți?! Mai ales pentru multiplele atitudini de care Diana Hener a dat dovadă în acest tur ciclist al României, atitudini care pot și sunt necesare a fi cultivate în regim de urgență, pentru că altfel vei fi nevoit să abandonezi. Din acest periplu dispar reperele ordinare, obișnuite, sfera cotidianului de zi cu zi se transformă într-o noutate permanentă la care trebuie să te adaptezi în regim de maximă necesitate.
Niciodată, repet niciodată, în cazul Dianei Hener, nu s-a pus problema să abandoneze.
I-am propus Dianei Hener, ca prin intermediul rubricii „Contributori” să realizeze mai multe materiale grupate tematic, prin care să descrie ceea ce a trăit în acest periplu ciclist al României. Am vrut să prind prin intermediul ei un puls subiectiv al României în ansamblul ei. O radiografie a realității românești din perspectiva unui cicloturist. Tranzitarea României pe bicicletă este o perspectivă inedită și incitantă la care vă invit să participați alături de Public News.
Ce a dobândit Diana în acest tur al României? Cu ce s-a ales? Cum privim noi din afară acest aspect? Sunt convins că prin intermediul acestor materiale vom putea să ne identificăm cu ea pe alocuri și de ce nu, unii dintre noi chiar să ajungem să realizăm la rândul astfel de tururi care să ne confere posibilitatea unei transformări interioare benefice.
Cred că Diana Hener ar fi o pretendentă la accederea în trupele SAS (trupele de comando din Marea Britanie), elita trupelor speciale de intervenție, cel puțin prin determinarea și tenacitatea de care a dat și dă în permanență dovadă. Este aceasta de ajuns pentru a ne da examenul de om? Nu putem afirma aceasta întru totul, dar cel puțin într-o anumită măsură da.
Demersul Dianei Hener constituie un protest activ împotriva pasivității, împotriva suficienței, indiferenței și inerției din societatea românească și mărturia vie că în viață orice se poate dacă angrenezi energiile și adopți atitudinile corespuzătoare scopurilor propuse.
Această reușită a Dianei Hener poate constitui un nou restart al propriei sale existențe.
Dacă și cum va reuși să profite de această reușită, doar viața ne-o poate spune.
Pentru noi ceilalți, această acțiune a Dianei Hener reprezintă un motiv de inspirație.
Cu certitudinea că veți participa la acest veritabil tur mediatic al României, intermediat de Diana Hener, vă invit să lecturați mâine primul articol din seria pe care v-o propune Public News.