Modul în care se circulă în orașul pe care îl locuim cu toții, atinge la momentul prezent limita de sus a suportabilului, dacă nu o depășește chiar, de-a dreptul. Soluțiile care implică spații de parcare sunt, așa cum a precizat ieri Florin Otrocol în articolul său, limitate. Există pericolul sufocării în trafic prin blocaje interminabile care vor conduce la stres și nervi turați la maximum, incriminări și înjurături la greu. Este un scenariu pe care ar trebui să-l luăm în calcul începând de luna viitoare când situația traficului se va acutiza odată cu venirea masivă a studenților, dintre care mulți vor veni cu mașinile personale din localitățile de baștină, mașini care vor contribui din plin la congestionarea circulației în Cluj-Napoca. Practic se constată extinderea perioadei traficului la vârf într-un mod îngrijorător și în afara intervalului de timp pe care l-am știut până acum. Astfel s-ar putea să ne situăm în curând într-o oră de vârf perpetuată non stop în Cluj-Napoca (cel puțin în timpul zilei).
Totuși, ce s-ar putea face în mod real, în afara construirii inteligente, în regim de urgență, a unor centuri ocolitoare care să fluidizeze și să eficientizeze traficul, această acțiune fiind necesar a fi corelată cu extinderea spațiilor suplimentare alocate parcărilor? Este limpede faptul că toate acestea vor necesita timp. Nimic nu va putea stopa această spirală ascendentă și imposibil de contracarat (ce implică creșterea constantă a numărului de mașini existente) care ar implica construirea de spații de parcare suplimentare și care oricum ar fi insuficiente, străzi înguste inadecvate traficului auto intens ș.a.m.d.
Dictonul latinesc care precizează că omul superior este adeptul lui mea culpa (vina mea) în detrimentul omului inferior care este omul lui tua culpa (vina ta), de fapt o exclusivă fugă de responsabilitate proprie. Să vedem în consecință ce-am putea face noi pentru noi și nu ce-ar putea (dar oricum nu fac), autoritățile locale pentru noi.
Cum se poate ieși din acest cerc vicios?
Există o soluție reală care să poată fi aplicată în Cluj-Napoca la modul imediat și care ar conduce la descongestionarea traficului cu posibilitatea adoptării acesteia în regim de urgență de către marea majoritate a celor care participă la traficul rutier în urbea locală? Și mai ales ce implicare ar presupune din partea noastră?
În primul rând renunțarea de facto la un snobism de factură auto, care, de cele mai multe ori, se dovedește nepractic și deloc necesar. În sensul în care unii nu se pot duce până la colțul străzii fără să folosească mașina proprie și personală. Există o frenezie a utilizării vehiculului aflat în dotare și când trebuie și mai ales când condusul nu se constituie într-o necesitate imperioasă. De unde provine acest mod de a pune problema. De la o inflație de imagine în detrimentul consistenței valorice intrinseci. Pe înțelesul general: dacă vecinul are un Audi, apăi musai și eu trebuie să posed unul, dacă se poate o marcă mai nouă. Dacă vecinul își plasează bucile în mașină pentru a se deplasa cinci metri în vederea achiziționării de țigări atunci și eu trebuie să procedez la fel. Că, de, trebuie să-mi poată admira toată lumea statutul social palpabil direct prin intermediul mașinii pe care o posed. Este acest tip de atitudine în realitate necesar și universal valabil? Cum procedează, frate, olandezii spre exemplu? Simplu, iau bicicleta și se deplasează cu ea la birou. De la membrii guvernului și până la cetățeanul obișnuit. Cum procedează aceiași olandezi într-o zi ploioasă? Simplu, își iau pelerinele și pedalează, iar, în cazul în care se udă, au haine de schimb la birou, oficiu, fabrică, magazin, acolo unde se găsește locul lor de muncă. Da, se manifestă și acolo un snobism manifest printr-o modă de a schimba bicicletele la fiecare sezon. Evident pentru cine își permite și în limite financiare decente. Dar oricât de hard-core ar fi o bicicletă, costul acesteia nu depășește o sumă de bani decentă și nu se poate compara în nici un caz cu sumele alocate achiziției unui automobil la care se adaugă banii alocați întreținerii acestuia. Cum bine preciza un prieten: dacă ai o mașină ea devine un membru constituent al familiei cu drepturi depline, membru căruia trebuie să-i aloci un buget dedicat corelat cu timpul și grija afectată.
Concret: am un bun prieten, inginer de profesie, cu domiciliul în Cluj-Napoca care are o mașină Logan pe motorină, care deține o firmă I.T. (firmă cu profil hardware) la care este simultan patron și unic angajat. Inginerii pur-sânge dau dovadă de un pragmatism pe care întotdeauna l-am admirat. Iar prietenul meu nu se dezminte în acest sens. Acesta și-a achiziționat o bicicletă pe care o folosește constant în cazul în care este nevoit să meargă la diverse firme din Cluj-Napoca cu care are contracte de mentenanță. Astfel, atunci când nu trebuie să transporte imprimante, calculatoare și alte scule aferente care necesită folosirea imperioasă a Loganului din dotare, se deplasează cu bicicleta. Este rapid, ieftin și eficient. Soția și fiica acestuia au și ele, fiecare câte o bicicletă pe care o folosesc constant.
Există din ce în ce mai multă lume în Cluj-Napoca care utilizează constant bicicleta ca mijloc de transport predominant. Ce ar fi de evitat pentru bărbați în cazul folosirii excesive și exclusive a bicicletei: utilizarea unei șei late cu loc adecvat pentru „bijuterii” care, astfel, să nu ne pună în pericol integritatea virilității masculine potențiale, oricum și ea aflată în cădere liberă în România. Pentru femei nu există un astfel de pericol, ba chiar dimpotrivă.
Ce ne împiedică pe fiecare din noi să procedăm la fel?
Ce alte soluții mai sunt la îndemâna noastră imediată? Folosirea mijloacelor de transport în comun mai ales în sezonul rece, dar și aici să nu uităm că perpetuăm totuși sedentarismul. Mersul pe jos, atunci când timpul ne permite, este o altă modalitate de angrenare al mușchilor proprii și personali în detrimentului utilizării autovehiculelor, de orice fel ar fi acestea.
Sigur pentru folosirea bicicletelor, vorbim de piste dedicate; creșterea numărului bicicliștilor ar duce implicit la diminuarea numărului automobiliștilor.
Un alt remediu ar fi să folosim constant alte mijloace de locomoție decât cele exclusiv mecanizate. Ce ne oprește pentru a recurge la ele: lenea, comoditatea, snobismul precum și graba prost înțeleasă. Toate acestea se transformă cu timpul în boli cronice cardiovasculare și de altă natură, care, dacă nu ne omoară, ne transformă în suferinzi cronici care iau cu pumnul medicamente și pentru care viața devine uneori o povară prea grea de purtat. Ne situăm pe primele locuri din Europa în ceea ce privește incidența bolilor cardiovasculare, diabetului zaharat etc., etc., etc. Avem o mare parte dintre noi o nutriție deficitară care corelată cu tutunul, alcoolul, băuturile energizante și drogurile conduc la o distrugere iremediabilă a stării de sănătate. Industria farmaceutică a întâlnit în România un paradis consumerist efervescent de unde provin și profiturile consistente de care se bucură companiile farmaceutice. Este evident mai ușor să previi decât să tratezi. Iar în cazul afecțiunilor cronice, acestea sunt mari consumatoarea de medicamente și implicit, de finanțe.
Dacă vom continua pe această linie a folosirii excesive și uneori exhaustiva a mijloacelor mecanizate de transport acest lucru va fi cert în detrimentul nostru, din toate punctele de vedere și nu vom putea, realist vorbind, să pretindem peste noapte (chiar dacă această noapte a ineficienței edililor urbei durează de ani), autorităților locale clujene adoptarea a unor soluții miraculoase scoase din joben.
Pentru ca cele precizate mai sus să devină părți componente ale vieții noastre, este necesară elaborarea unei strategii transpuse practic prin intermediul educației constantă pornind de la stadiul de grădiniță, precum și o cultură a sportului predată la toate nivelurile de vârstă, care să schimbe mentalități, comportamente și atitudini. Aceasta este soluția reală. Restul nu constituie decât paleative, mai precis frecții ineficiente la picioare de lemn.
