Transportatorii, foamea, politicul și presa – I
După cum nu prea s-a aflat de la instituțiile de presă majore, ieri a avut loc un mare protest al transportatorilor în toată țara, nu numai în București. Presa națională a vuit cu multele mașini care blocau capitala ieri (de parcă asta nu se întâmplă zilnic), dar pare-se că pentru televiziunile mari, țara nu înseamnă neapărat tot spațiul geografic, ci doar Bucureștiul. Nu s-au dat imagini de pe A1, Timișoara, Sibiu, Cluj-Napoca și așa mai departe, s-a menționat în treacăt doar că o să fie protest și pe acolo. Manifestația de ieri a reușit să mă afecteze personal, când un drum Cluj-Napoca-Sibiu l-am făcut în 10 ore, zece ore! Din acestea, opt le-am strâns pe A1 pe porțiunea Sebeș-Sibiu. Am să vă prezint filmul evenimentelor de pe A1, care coincide cu toată țara, sunt sigur – un film care le-a scăpat televiziunilor noastre mărețe: Digi, Antena, Pro Tv (ei s-au chinuit puțin, au avut o știre care acoperea Buzăul și câteva localități din zonă), TVR-ul („Sacul fără fund”- pentru că acolo mereu mergeau funcții în plus care nu își relevau nevoia) – nimeni, nimic! Este România, un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.
Ora 13:45 – intru pe A1 fericit că am scăpat de nebunia de înainte (deja aveam două ore întârziere adunate la Turda și Aiud), ca la cinci minute după, să mă oprească coloanele de pe cele două benzi, care nu mergeau cu viteză redusă (cum au anunțat că vor desfășura protestul), ci stăteau! Am întrebat ceva băieți veniți din Olt dacă știu detalii, mi-au spus că la 15:00 se termină și urmează să plecăm, menționând că pe drumul lor până acolo a fost la fel. În apropiere, câteva doamne venite din Timișoara care se duceau la Sibiu – și ele mi-au relatat faptul că zona de vest este la fel de „impracticabilă”. Am pus mașina la umbra unui TIR, mai aveam doi litri de apă, un suc la jumătate și niște biscuiți din bord a căror vechime nu o cunoșteam și am zis că pentru două trei ore lichidele ajung pentru două persoane, iar biscuiții am vrut să îi arunc, dar nu aveam unde.
Ora 14:30 – am tocmit cu sechestrații „să punem de un grătar” în mijlocul autostrăzii, vâlcenii au spus că aduc grătarul și carnea, oltenii au zis că au mirodenii, iar doamnele din Timișoara aveau ceva cidru – numai bine! Ne-au fost ruinate speranțele când ne-am dat seama că nu avem cu ce face focul și ne-am resemnat. Au început discuțiile despre politică, în care evident că oamenii dădeau vina pe politic, „ce poți să și faci?! Asta e, sunt niște incompetenți.” Apoi am pus întrebarea: „Dar nu noi îi votăm și din cauza noastră ajung acolo?!” S-a făcut liniște – e greu pentru românul de rând să își recunoască aportul negativ adus la situația noastră, având în vedere că activismul nu atrage pentru că nu aduce bani direcți.
Ora 15:00 – prima mașină a MAI se chinuia să își croiască drum pe banda de rezervă unde toate cefele late și cei mai puțin antrenați în de-ale civismului și bunului simț își croiseră o cale mai rapidă – nu am văzut o amendă sau măcar avertisment! Am început cu toții să intrăm în mașini, pregătiți de plecare, pentru că așa se anunțase, dar nimic nu se întâmpla.
Ora 15:15 – am rămas cu un litru de apă.
Ora 15:20 – începem să întrebăm tiriștii din zonă dacă pot întreba prin stațiile de emisie ce se întâmplă. Am aflat ce se întâmplă: nu s-a plecat! Frustrarea și nervii începuseră să se instaleze în cele 40 plus grade ale asfaltului, iar umbra tirului deja se mutase.
Ora 15:30 – am sunat la UNTRR (Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România) ca să aflăm ce se întâmplă pentru că în presă nu găseam nimic. Doamna de la capătul celălalt, cu o voce tremurândă și deja cu discursul pregătit (semn că nu am fost primul), mi-a spus că la ora 15:00 trebuia să se termine și că nu știe mai multe. Halal relațiilor cu clienții din România – domeniu care are lipsuri mari, mai ales la bugetari și afiliați.
Ora 16:00 – am înaintat 500 de metri ca apoi să ne oprim din nou. De data aceasta din cauza unuia din cei cu bunul simț deprins în traficul bucureștean, care a considerat de cuviință să se pună de-a culmezisul pe cele două benzi, ca apoi karma să îi ardă motorul la propriu-una din puținele satisfacții ale zilei.
Ora 16:30 – am sunat la 112. Rămâneam fără apă, mâncare și răbdare și ca să fie „meniul” complet, mi s-a făcut și rău de la căldură – nu eram singurul care dispunea de acest meniu. Doamna a putut să ne spună că s-a dat drumul la circulație și această se realizează alternat, dar nimic nu se întâmpla, noi nu ne mișcam. Am precizat că ni se face rău și că autoritatiile trebuie să facă ceva. S-a oferit să trimită o ambulanță cu apă, i-am replicat că nu are pe unde să intre, precizând expres că acest lucru se datorează reacției foarte „prompte” a poliției rutiere de a trimite oameni care să supravegheze traficul. Nu am primit ajutorul sau răspunsurile voite – mă așteptam, dar am zis că merită să încerc.
Ora 16:45 – am apelat relațiile cu publicul ale Poliției Rutiere Alba-Iulia și Sebeș, suna ocupat sau nu răspundeau – pe banii și timpul nostru! În cele 7-8 ore petrecute pe A1 am văzut un echipaj de poliție trecând pe acolo. Mi-am spus că sunt amplasați la noduri, dar nu erau pentru că după ce am reușit să plecăm, am mai văzut doar un echipaj pe drum.
Ora 16:50 – am sunat la Digi Știri să le spun ce se întâmplă. Domnița mi-a spus respectuos că o să trimită informația mai departe și mai departe a fost trimisă.
Ora 17:00 – am mâncat biscuiții, cu speranța că o durere de stomac e mai suportabila decât foamea, până la urmă foamea primează.
Ora 17:30 – manelele au început să răsune „suav” dintr-o mașină de teren cu numere de Argeș, probabil că îi era cald și a deschis ușa; astfel, sunetul îmbietor al dușmaniilor și banilor a inundat benzile de mers.
Ora 17:45 – argeșeanul rămâne fără baterie. Într-o cooperativă socială de bun gust a celor din jur, nimeni nu a avut ustensilele necesare să îi pornim motorul.
Ora 18:00 – odată cu răbdarea se ducea și rezistența vezicilor, iar cum alternative la marginea drumului nu erau, puteai observa la fiecare zece metri câte o siluetă satisfăcută.
Oră 18:30 – am început să ne mișcăm, cu 5 km/oră, dar mergeam. Aici a început lupta „locului în față”, în care toate cefele late se grăbeau să îți ia fața pentru că aveau bișnițe importante care îi așteptau.
Ora 19:00 – ieșirea de pe autostradă putea fi zărită. Acolo, în intersecție, legea junglei domnea pentru că Poliția Rutieră avea un om la ieșirea de mai sus (Miercurea Sibiului), care stătea în mijlocul intersecției cu ochii în telefon încercând să prindă pokemoni probabil.
Ora 20:00 – am ajuns la Sibiu, fericit că voi mânca și turbat. Supărat pe politicieni, poliție, pe noi, pe mine.
În primul rand vreau să îi felicit pe transportatori pentru un protest cu rezultate maxime as putea spune, mai ales în urma rezultatelor negocierii. Deși în urma acestei acțiuni a suferit o țară întreagă, s-a obținut ceea ce se voia. Greva este una de manual, pentru ca a reușit să coopteze toata societatea, a reușit să îi frustreze pe toți, astfel punând o presiune pe politic de neimaginat – lucruri frumoase se întâmplă când ne unim puterile, nu?! Spun acest lucru deoarece patru patronate au lucrat la realizarea acestei fapte.
De ce s-a dat numai Bucureștiul, la știri? Un răspuns poate fi pregătirea slabă a rețelei de jurnaliști de pe teren, lipsa de dotări și așa mai departe, dar nu cred că e cazul. Un alt răspuns poate fi afilierea cu politicul; de ce să arătăm lumii ceea ce se întâmplă de fapt, nu?! De ce să nu le conturăm noi o realitate a țării lor, asa că doar în București a fost ieri nebunie. Din păcate nu am răspuns la întrebarea de ce nu au acoperit subiectul la nivel național, dar faptul că nu au făcut-o dovedește o oarecare formă de compromitere, că ceva a fost putred. Pe lângă aceste idei și întrebări vine și reacția întârziată și slabă a autorităților, care parcă voiau ca oamenii să se enerveze, să ajungă la capătul puterilor și să îi înjure pe transportatori. Nu mi-ar fi de mirare ca după această acțiune să fie modificate și/sau impuse legi care să modifice statutul protestelor, să observăm o limitare a cadrului în care un protest se află, deci o limitare a libertății noastre de expresie.
Greva de ieri a mai demonstrat faptul că am ajuns într-o situație critică. Dacă nu ne mai putem înțelege coerent, cu argumente, pentru un lucru care nu ardea atât de tare și a fost nevoie să paralizăm țara pentru o zi, e grav. Când politicul împovărează cu taxe peste taxe o țară a cărui nivel de trai abia dacă îl atinge pe cel din centrul Europei, înseamnă că politicul e compus numai din oameni care nu au ce căuta acolo – oameni prea mult spus. Indivizi care au ajuns acolo cu scopul de a căpușa și de a regla conturi personale și știu că acest lucru este de la FSN încoace, dar acum am ajuns să avem parte de același tratament și din stânga și din dreapta, iar mai rău e când cele două se întâlnesc și cad de comun acord în privința mizeriilor facute.
Protestul de ieri a mai demonstrat că numai dacă paralizezi țara, ocupi spații imperios necesare omului de rând, vei reuși ceva. Numai dacă îi implici forțat în proces, pentru că altfel, românul se uită la antene, Digi, Pro TV și TVR și vede numai informații filtrate, diseminate, în loc să vină în stradă, unde află cum stau lucrurile de fapt. Mi-a fost demonstrat ieri că marea presă contribuie pe anumite paliere la drumul greșit luat de politicul nostru, când de fapt ei, noi, suntem acolo tocmai să semnalizăm ceea ce nu merge bine.