Când bunul simț deranjează mult mai mult decât neghiobia și aroganța

0 532

Lipsa mea de decență l-ar acuza pe premierul Dacian Cioloș de nesăbuință. Premierul a răspuns cu mult prea multă eleganță solicitării celor două văduve politice rezultate din decesul USL, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, prezentând ieri în plenul Parlamentului situația economică a țării.

Vrăjitorul politic, social-democratul Liviu Dragnea, cel căruia îi reușește pe propria-i moșie teleormăneană sărbătoarea halloweenului în fiecare zi electorală, s-a rățoit inginerește la premier reproșându-i acestuia că se adresează țării și Parlamentului „folosind limba tehnocraților, care sună străin, și care este ruptă de realitate”, mai precis este o limbă străină de „limba română”. Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, într-un puseu de virilitate cerebrală (puseuri cu care ne-a obișnuit de altfel) a arătat întregii națiuni cum stă treaba cu ejacularea precoce neuronală, simulând un atac verbal la adresa dușmanului comun, al personalității domniei sale, al lui Dragnea și mai ales al poporului: „Domnule prim-ministru și domnilor miniștri, nu ați răspuns cu nimic și nici nu cred că aveți de gând să răspundeți și am să vă spun de ce: pentru că nu ați fost aleși. Sunteți un guvern nedemocratic, care timp de un an de zile a luat decizii care au ucis încet, dar sigur, democrația în România. Guvernul tehnocrat a fost un experiment nereușit, la care românii au fost supuși fără voia lor. (…) Domnule Cioloș, Guvernul dumneavoastră a eșuat în toate planurile — în plan economic, în planul respectării drepturilor și libertăților cetățenești, în plan social. Sunteți, din păcate, o dezamăgire pentru români. V-am ascultat cu atenție discursul ținut astăzi și mi s-a părut mai degrabă o perdea de fum, o perdea creată de cifre, de cifre abstracte, care, de fapt, ascund realitatea”.

Pe Dragnea mai că-l înțeleg. Obișnuit cu colonoscopiile yesmenilor, orice limbă care ocolește fundul hăului în care se află disperarea domniei sale, este o limbă moartă, incapabilă să producă măcar un simulacru de erecție simțirii patriotice tot mai îndepărtată acestei națiuni, adică celei autohtone. De aici i se trag, foarte probabil, acuzațiile cu privire la „lipsa de patriotism”, „Guvern tehnocrat, vândut străinătății, care lucrează împotriva României”. Dragnea e disperat. Sătul să audă la fiecare pas despre acuzele care i se aduc cu privire la lipsa de reacție vizavi de condamnarea suferită, liderul pesedist drege demagogic busuiocul, transformând fiecare ieșire publică a domniei sale într-o pledoarie patetică pro-democrație și pro-românească. Urmăriți-l relaxați pe Dragnea, fără dispreț, milă sau iritare și veți constata că are atitudinea unui senator  roman constipat care confundă agora cu iarmarocul. Un trist al zilelor noastre!…

Eeeeee! Cu Călin file de poveste e altceva; interpretează altă partitură. Oleacă mai tânăr, mai arătos și mai spilcuit decât cocoșatul de la Notre Dames, acest Don Juan nu acceptă refuzul. Pentru domnia sa, genul feminin nu are secrete, egal că se numește politică, democrație, realitate sau dezamăgire. De când s-a căsătorit public cu politica și-a tras în secret și unul dintre numele ei ascunse, Catastrofica! Din cauza prestației din ultimii ani ai domniei sale, poetul a cedat și i-a dedicat versificația: „Cu tristețe mă închin / La tot genul feminin / Scriu scrisori, să nu mori, / Să ne mai găsim!”. Călin nu trebuie să scrie nimic; este suficient să deschidă gura și l-ai aflat în toată splendoarea domniei sale!

Și totuși mai sunt oameni politici, responsabili cu starea nației, care-i bagă-n seamă pe cei doi. Unul dintre ei este premierul Dacian Cioloș, cel care le-a dat replica celor doi cocoțându-se la tribuna Parlamentului: „S-au folosit aici cuvinte mari, inclusiv legate de patriotism, apropo de acest Guvern tehnocrat, care e vândut străinătății, care lucrează împotriva României, care nu dă socoteala în fața Parlamentului. Sunt prezent în fața Parlamentului să dau socoteală, la câteva zile după ce mi s-a solicitat aceasta. (…) Pentru mine, om care sunt crescut la țară, patriotismul înseamnă în primul rând bun simț, înseamnă a nu minți, înseamnă a-ți ține cuvântul și înseamnă să iți asumi ceea ce știi să faci și nu mai mult. Nu am nevoie de lecții legat de patriotism”. Ce-ți veni, domn’ Premier? Matale ripostezi cu eleganța bunului simț dinaintea neghiobiei roșii și aroganței albatrosului (zburătăcita din sigla ALDE)? Ca să știi și matale, Călinuț și-a pus în siglă un albatros, pentru că Albatros era numele unei foarte faine mașini de spălat; vrea să spele imaginea partidului și a viitorilor parteneri politici. Ai uitat? Nu ai fost pionier și utecist? N-ai minte domn’ Premier! Sau mai exact, reacționezi la acuze ca un infantil precoce, fost prematur, căruia i se reproșează că minte când spune că și-a făcut lecțiile. Te-au scos profii politicii autohtone la tablă și țup!… matale să dai răspunsuri! Să demonstrezi colegilor din băncile de la școala vieții că ești serios, ți-ai făcut temele și ești primul din clasă! Poate că ți-a plăcut să fii pionier, însă ține minte: istoria te va putea consemna (în cel mai fericit caz) ca unul dintre pionierii democrației românești, alături de unul ca Ion Rațiu. Ți-ar face cinste o asemenea alăturare, ha? Mai ai de lucru, dar nu ești chiar atât de departe; așa că insistă! Rămâi prostuț și naiv ca un școlar de top și istoria te va regreta. Mai bine dă-i în amarul lor și vezi-ți de treabă!

Cât despre cifrele pe care le-ai prezentat celor doi, Parlamentului și Poporului?! Am oareșce rețineri. Nu te pot crede doar pe cuvântul tău de pionier! Dar despre toate acestea, într-un material viitor!…

 

Leave A Reply

Your email address will not be published.