Adevărul la zi despre Islanda

1 113

Motto: „Problema noastră nu este nesupunerea civică. Problema noastră este obedienţa civică. Problema noastră este că oamenii din întreaga lume s-au supus ordinelor unor lideri şi milioane dintre ei au fost ucişi din cauza acestei obedienţe. Problema noastră este că oamenii din întreaga lume sunt obedienţi în faţa sărăciei şi înfometării şi prostiei şi războiului şi cruzimii. Problema noastră este că oamenii sunt obedienţi atunci când închisorile sunt pline de hoţi mărunţi şi marii hoţi ne conduc ţara.  Asta este problema noastră !”
Howard Zinn (1922-2010)

În trecutul apropiat și în prezentul imediat Islanda a fost, este și va rămâne un  exemplu de societate care constituie un veritabil model, apt de a fi urmat de orice țară care emite pretenții democratice.

Dintr-un motiv care devine evident pentru cei care știu și înțeleg cum este manipulată presa, știrile care au vizat această țară sunt eludate deliberat de către agențiile de presă din întreaga lume. Lipsa din fluxul știrilor mass-media a informațiilor precise despre evenimentele care au avut loc în decursul timpului pe teritoriul Islandei se datorează în principal faptului că nu se dorește ca acesta să devină un model de urmat pentru celelalte țări. O posibilă contaminare a mai multor țări de către modelul islandez ar determina imposibilitatea implementării planurilor de control ce vizează fiecare societate în parte.

Modul în care fluxurile de bani care sunt colectați din taxe și impozite ajung să fie utilizați de către stat, oricare ar fi acest stat, ajunge să constituie un mister pentru marea majoritate a contribuabililor. Mult invocata și clamata deschidere și transparență care să permită monitorizarea strictă a acestor fluxuri financiare, este o sintagmă care se rostește la ocazii festive, adică la alegerile parlamentare și locale, fiind prea puțin pusă în practică.

Noi cetățenii, toți cei care cotizăm, contribuim astfel la stabilitatea financiară a unui stat care ar trebui să ne deservească. Asta în pură teorie. În practica imediată însă, se constată interpunerea în fluxul financiar a unor instituții bancare statale și private care gestionează într-un mod fraudulos finanțele, adică altfel spus banii noștri, ai tuturor.

Cum aici sunt direct implicate și Băncile Naționale ale fiecărui stat în parte, modul de operare a acestora este învăluit într-o ceață deasă.

În perioada crizei financiare izbucnite în 2008, Islanda a avut parte de admiraţia, dar şi de criticile analiştilor occidentali pentru modul în care a gestionat situaţia dificilă.

Populaţia a luat la cunoştinţă abia în anul 2008 faptul că băncile private islandeze împrumutaseră circa 120 de miliarde de dolari, de zece ori mai mult decât PIB-ul ţării la acel moment. Bula aceasta s-a spart şi a făcut ca preţurile locuinţelor să se dubleze peste noapte, cei care s-au împrumutat ajungând astfel să se trezească într-o situaţie extrem de grea.

Soluţia adoptată în aceste condiţii, în întreaga lume occidentală, a fost împrumutarea băncilor, naţionalizarea datoriilor, în condiţiile în care beneficiile fuseseră până atunci private. În Islanda lucrurile au stat altfel. Aici a avut loc o revoluţie paşnică împotriva guvernului corupt şi incompetent, motiv pentru care ţara a devenit un model pentru lupta împotriva liderilor politici şi financiari. Într-un interval de doar cinci luni, principala bancă privată din Islanda a fost naţionalizată, oficialii guvernamentali au fost obligaţi să demisioneze, guvernul a fost demis şi a fost instalat un nou executiv. Fostul premier a fost trimis în judecată pentru modul în care a gestionat criza financiară şi a fost condamnat în mod simbolic.

La presiunile băncilor străine (olandeze şi britanice) care au creditat sistemul bancar islandez s-a răspuns printr-un referendum la care populaţia a respins plata datoriilor către băncile străine de către cetățenii islandezi.

Adevărul în această privinţă este că doar islandezii au fost în stare să depășească această stare, deocamdată. Nu numai că au reuşit să răstoarne un guvern corupt, ei chiar au pus bazele unei Constituţii corecte care asigura că toate aceste dezastre naţionale nu vor mai putea să se repete niciodadată.

Acest proces revoluţionar liniştit, fără violenţă, îşi are originile în anul 2008 când guvernul islandez a decis să naționalizeze cele mai mari trei bănci din ţară (Landsbanki, Kaupthing şi Glitnir) ai căror clienţi erau în principal englezi şi americani.

După această măsură, moneda locală (krona) s-a devalorizat puternic, iar bursa financiară islandeză a fost închisă temporar atunci când scăderea ajunsese la 76 %.

Islanda devenise falimentară, şi pentru a salva situaţia FMI a oferit 2,1 miliarde USD, iar ţările nordice au oferit în plus 2,5 miliarde USD.

În timp ce băncile şi autorităţile căutau soluţii la situaţia economică dezastruoasă a Islandei, cetăţenii islandezi au ieşit în stradă şi au manifestat paşnic zeci de zile în şir în faţa Parlamentului Islandei, astfel că primul ministru Geir Haarde a demisionat.

Pe parcursul anului 2009, economia Islandei a continuat să fie întro stare precară, dar Parlamentul a propus ca ţara să plătească Angliei şi Olandei suma de 3,5 miliarde de EURO, eşalonata pe 15 ani, la o dobândă de 5,5 % !!!

Această propunere a aprins din nou scânteia populară în Islanda, oamenii s-au întors pe străzi cerând ca această decizie să fie supusă unui referendum. În martie 2010, acest referendum a avut loc şi 93 % din populaţia Islandei a refuzat să plătească datoria în condiţiile propuse. Acest fapt a determinat creditorii să îşi regândească strategia şi să o îmbunătăţească, oferind o rată de numai 3 % şi eşalonarea pe o perioadă de 37 de ani.

Ei bine, nici asta nu a mers. Preşedintele de atunci al Islandei, Olafur Ragnar Grimsoson, văzând că Parlamentul aprobase propunerea cu o marjă foarte mică de voturi, a ales să nu o ratifice şi a chemat poporul islandez din nou la referendum pentru ca oamenii să aibă ultimul cuvânt și din nou aceștia au respins soluțiile impuse din afară.

Revenind la situaţia tensionată din anul 2010, în timp ce islandezii refuzau să-şi plătească datoriile către rechinii financiari fără să fie consultaţi, coaliţia de guvernare a lansat o investigare financiară care să determine responsabilităţile legale pentru criza economică brutală care a afectat ţara, astfel că a arestat deja câţiva bancheri şi directori executivi care erau implicaţi în operaţiuni financiare de mare risc.

Ei bine, islandezii au arestat pe toţi bancherii supuşi sistemului financiar global, care s-a dovedit că sunt răspunzători de haosul şi prăbuşirea economică a Islandei.

roobber-bankers

La începutul lunii iunie 2010, nouă persoane au fost arestate în Reykjavik şi Londra pentru fapte de criminalitate financiară care au determinat prăbuşirea economică a Islandei în anul 2008, criza profundă care a făcut să apară o reacție publică fără precedent care schimbat destinul ţării

În Islanda a avut loc o în fapt o revoluție pașnică, ţara cu cea mai veche democraţie (anul 930), ai cărei cetăţeni au reuşit să impună schimbări fundamentale (nu doar de faţadă) prin demonstraţii ferme.

La presiunea cetăţenilor islandezi, nu numai că guvernul a demisionat, dar s-a demarat elaborarea unui proiect pentru noua Constituţie,  iar bancherii vinovaţi de declinul economic al ţării se află la pușcărie.

Cetăţenii au cerut în plus alegeri anticipate şi au reuşit! În luna aprilie 2012 a fost aleasă o coaliţie de guvernământ formată din Alianţa Social Democrată şi Mişcarea Verde de stânga, iar prim ministru a fost numit Johanna Siguroardottir.

Între timp, Interpolul a emis un mandat de arestare internaţional pe numele lui Sigurdur Einarsson, fostul preşedinte al uneia dintre bănci. Această situaţie a făcut ca bancherii şi directorii speriaţi să părăsească ţara în masă, ca şobolanii, unii dintre ei fiind nevoiți să apeleze la protecția CIA.

În acest context de criză, a fost aleasă o adunare care să pună bazele unei noi Constituţii care să reflecte lecţiile învăţate şi să o înlocuiască pe cea în funcţiune, fiind inspirată din Constituţia Daneză. Pentru asta, în loc să apeleze la experţi şi politicieni, Islanda a decis să apeleze direct la popor, din moment ce poporul are putere asupra legii şi nu invers.

Mai mult de 500 de islandezi s-au prezentat ca şi candidaţi pentru a participa în acest exerciţiu de DEMOCRAŢIE DIRECTĂ şi a scrie o nouă Constituţie. S-au ales 25 dintre ei, fără nici un fel de afiliere politică, printre aceştia regăsindu-se studenţi, avocaţi, jurnalişti, fermieri şi sindicalişti.

Una dintre prevederile importante ale acestei noi Constituţii a fost protejarea expresă a libertăţii de informare şi de expresie, având numele de Iniţiativa Mediei Moderne Islandeze (IMMI), o lege care are scopul să facă din Islanda un paradis pentru jurnalismul de investigaţie, pentru libertatea de informare, în care sursele, jurnaliştii şi furnizorii de internet care găzduiesc site-uri de ştiri, sunt protejaţi prin această lege.

Societatea islandeză  prin reprezentanții săi au dorit să creeze prin acest IMMI acestă libertatea reală, în vederea  susținerii și neaservirii mass-mediei nici unei structurii de putere, la vedere sau ocultă.

Cetățenii Islandei au realizat că, numai  în condițiile în care beneficiază constant de o informare corectă oferită de o presă liberă și independentă pot să beneficieze de o stabilitate economico financiară și  de o securitate reală a societății în care trăiesc.

Presa este dealtfel singura capabilă să redea cu maximă acuratețe evenimentele ce se derulează, indiferent de domeniu.

Modelul islandez de a rezolva problemele sistemice a fost aplicat încă o dată în 2015, când zeci de oficiali au fost arestaţi pentru implicarea în manipularea pieţei financiare din Islanda după reglementarea pieţelor în anul 2001.

Rezultatul acestor măsuri unice: FMI arată în acest moment că Islanda a reuşit să-şi revină din punct de vedere economic „fără să-şi compromită modelul statului bunăstării”, în primul rând asigurând acces universal la servicii medicale şi educaţie. De fapt, Islanda e drept o naţiune mică de doar 330.000 de suflete care a demonstrat că ieşirea din criză este posibilă şi altfel decât prin naţionalizarea pierderilor din sectorul financiar privat, prin împrumutarea băncilor mari de către stat.

Islanda a mai oferit Occidentului și restului Europei în ansamblul ei, o lecţie. Islandezii şi-au ales  preşedintele în persoana lui Guoni Johannesson, acesta nefiind un  politician cu experienţă, nefiind  un „analist” economic sau politic, nefiind un „expert financiar”. Johannesson este profesor de istorie, specializat în istorie politică, un universitar care a stat departe de lumea politică. A decis să candideze în momentul în care scandalul Panama Papers a arătat că mai mulţi politicieni islandezi au făcut evaziune fiscală, inclusiv fostul premier (acesta a demisionat, iar alegerile anticipate vor avea loc la toamna acestui an). A fost ales cu circa 39% din votul popular şi a depăşit-o pe Halla Tomasdottir, o femeie de afaceri cu viziuni liberale. Noul preşedinte i-a luat locul lui Olafur Ragnar Grimsoson, cel care s-a aflat în fruntea statului vreme de 20 de ani. Islanda are în prezent un preşedinte care nu este nici politician şi nici om de afaceri. De altfel, l-am văzut în tribune alături de galeria islandeză la Compionatul de fotbal din Franța din 2016.

Islanda a dat din nou un exemplu ferm într-o perioadă în care mişcările anti-globalizare şi suveraniste, pe de o parte, şi cele pro-business şi globaliste, pe de altă parte, îşi dispută puterea în marile economii ale lumii. Islanda oferă un exemplu mişcărilor populiste care promovează platforme împotriva corupţiei politice şi a intereselor corporatiste şi expune în egală măsură goliciunea sistemelor politice tradiţionale și posibilitatea înlocuirii lor cu modele care funcționează.

Islandezi prin curajul, determinarea și angajamentul civic au reușit să se lupte și să câștige bătălia pe care au purtat-o cu aparatul financiar reprezentat de bănci. Cetățenilor din Islanda le-a păsat de ceea ce se întâmplă cu banii lor. Nouă, atâta timp cât Mugur Isărescu se află la conducerea Băncii Naționale a României, și nu solicităm încarcerarea de urgență a acestuia, se pare că nu ne pasă. 

Există vreo posibilitate reală ca, prin ceea ce am putea să facem, să restructurăm clasa politică din România?

Teoretic da, practic, singura modalitate este acea de a protesta pașnic în masă. Este de domeniul evidenței faptul că se va perpetua la nesfârșit acest sistem corupt și obedient, dacă ceva nu-l zguduie din temelii. Acest ceva se traduce prin determinarea noastră de a ne asuma faptul că suntem singurii responsabili de propriul destin,  simultan, în calitate de indivizi și ca națiune în ansamblu. Și că nu o să vină nimeni, de nicăieri să  facă pentru  noi  și în locul nostru ceea ce ar trebui să realizăm noi înșine.

La aceste alegeri din toamna acestui an, ar trebui să votăm pentru ocuparea locurilor de către 300 de parlamentari, în conformitate cu referendumul la care marea majoritate dintre noi a hotărât așa. Numărul lor, va fi  în schimb de 466 în loc de 588 cât sunt în momentul de față. Departe de numărul de 300 care a fost statuat prin voința populară expusă prin acel referendum din anul 2009.  Opțiunile electorale sunt și ele limitate, având de ales între aceleași partide mari  PNL și PSD cu satelitul ALDE, partidul de buzunar PMP, precum și USR-ul (Uniunea Salvați România) nou apărut pe frontispiciul politicii românești, cele mai vechi  formațiuni perpetuând, de-a lungul timpului un sistem politic putred. Celelalte partide aflate pe scena politică, spre exemplu M10, partidul Monicăi Macovei, nu au, cel puțin până în momentul de față, forța necesară coagulării unei mase electorale suficiente pentru a fi reprezentate în parlament.

1 Comment
  1. […] Trezindu-ne pe noi și pe ceilalți vom realiza într-un final, luând exemplul Islandei (citiți aici) că suntem stăpâni pe destinul nostru și nimeni, dar, absolut nimeni nu poate dispune de el […]

Leave A Reply

Your email address will not be published.