Pentru că am citit un articol din „Gazeta Sporturilor” al Mariei Andrieș, pe care îl puteți lectura aici, un articol care mi-a plăcut, voi începe cu un dialog plin de savoare purtat de autoarea articolului invocat cu unul dintre comentatorii sceptici de pe site:
ciupi (399 comentarii) • 9 octombrie 2016, 6:58
sa nu ne îmbătăm cu un henț urmat de eliminare! a fost un antrenament după aceea…
Maria Andrieş (1086 comentarii) • 9 octombrie 2016, 9:37
bine, doar ne amețim putin 🙂
O mostră de umor feminin elegant și plin de rafinament.
Ce ni se spune de către toți cei care ne dau sfaturi de natură psiho-spirituală este acela că ar fi de dorit să trăim mereu acum și aici. Bun, până aici este bine și astfel am hotărât ieri, dar dacă tot îmi place fotbalul și sunt și român ce-ar fi să mă uit la meciul de fotbal Armenia-România. La început am primit acest meci cu o stare amplă și profundă de detașare, că așa se precizează în textul tradițional. Ca să nu spun că habar n-aveam ce se va petrece pe teren, pentru că în fotbalul românesc, te poți aștepta la orice, din nefericire mai ales la ce este mai rău. Se pare acum că a fost de bine, chiar de foarte bine.
Deci, normal ar fi să ne bucurăm puțin, cu măsura exercitată în porții discrete. Dar dacă vreți putem să ne bucurăm de-a dreptul, cu entuziasm de-a dreptul. Entuziasm, care ar trebui să ni-l păstrăm în permanență și dacă avem motiv și dacă nu, cuvântul fiind format din particula en (în, înăuntru) şi theos (Dumnezeu). A avea entuziasm înseamnă a-L avea pe Dumnezeu înlăuntrul tău și în traducere ar reprezenta „Dumnezeu este în mine”. Haideți să lăsăm, acum și aici, măsura pentru alții. Un meci care a avut de toate. Și penalty-uri și eliminări și șuturi de la distanță. De când nu am văzut așa șuturi sănătoase ca ale lui Răzvan Marin. Și disciplină tactică și agresivitate și organizare a jocului și eficiență. După meciul horror cu Muntenegru, nu din perspectiva scorului, în definitiv 1-1 nu este o tragedie, ci a unei lipse de coerență a jocului echipei, mă gândeam sincer că nu are rost să mă mai torturez privind o echipă care nu manifestă nimic din atitudinile, calitățile și atributele cu care mi se spunea că va juca: agresivitate, determinare și spectacol. Ei, acum mărturisesc că toate acestea le-am primit la pachet, din plin, în meciul cu Armenia.
Habar n-am ce va fi la meciul cu Kazahstanul, dar acum este foarte bine și, pentru numele lui Dumnezeu, acum am chef să mă bucur de scor și mai ales de un joc al naționalei care m-a încântat și care a fost extrem de plăcut de privit. Este un debut cu dreptul al unui tânăr, : Răzvan Marin, deși fotbalistul „Viitorului” trage la poartă cu ambele picioare, cu stângul și cu dreptul, ceea ce este excelent de-a dreptul (se pare că dreapta este uzitată în limbajul pozitiv mai mult decât stânga 🙂).
Evident (în ciuda declaraților și trăirii mele) că am și o umbră de reținere: ce se va întâmpla mai departe în această campanie de calificare, dacă lucrurile nu vor merge bine mai încolo?! Ceva îmi spune că ar trebui să fiu mai ponderat în afirmații și în trăiri. Dar stiți ceva, astăzi nu vreau să dau dovadă de echilibrul mult invocat. A fost super tare ca echipa României să bată Armenia chiar la ea acasă cu 5-0. Nu cred că Armenia, care a pierdut greu în deplasarea cu Danemarca, scor 0-1, este o echipă chiar atât de slabă cum o arată scorul din meciul cu noi. Cred că noi am jucat bine, că nu am oprit motoarele și am jucat din minutul 1 și până în ultimul minut, ca niște nemți. Na, că am scăpat porumbelul. Da, am fost motivați și determinați până la sfârșit, atenție, ca și în meciul cu Muntenegru, atunci însă ratând în final un penalty.
Acum cred că toți scepticii și cinicii de serviciu, jurnaliști și așa ziși suporteri, din nefericire sunt mulți dintre aceștia, își ascut simbolic vorbind penițele, pentru ca în cazul în care marți echipa noastră va eșua la meciul din Kazahstan, să-i sară la beregată antrenorului Daum și oficialilor din cadrul Federației Române de Fotbal. Urmând ca ulterior, net-ul să fie plin de afirmații de genul; v-am spus eu că v-ați entuziasmat prea repede, că lucrurile nu se schimbă peste noapte etc și șamd, rulând aceeași placă pe care o aud la fiecare eșec al echipei de fotbal a României.
Închei acest comentariu repetând afirmația Mariei Andrieș care spunea că, în cazul în care nu vrem să ne entuziasmăm (deși ar fie de dorit să o facem), să ne amețim totuși puțin 🙂.
