Obedienții
În ultimele luni au avut loc mai multe luări de poziție ale unor politicieni români la adresa acțiunilor și declaraților publice ale ambasadorului american la București.
Dacă nu s-ar ști ce s-a petrecut în culisele politicii românești, luările de poziție atât de ferme și de virile ale celor doi politicieni (unul fost, Adrian Năstase și altul expirat, Traian Băsescu, dar menținut încă în jocul politic de o parte a serviciilor, să sperăm nu pentru multă vreme), ne-ar fi făcut mândri ca națiune. Să-l înfrunți pe însuși ambasadorul Statelor Unite la București, Hans Klemm, și să-l avertizezi să nu se mai amestece în politica internă a României. Câtă cutezanță, cât curaj manifestat de cei doi. De asemenea am menționa aici și reacția lui Călin Popescu Tăriceanu din ipostaza de președinte al Senatului României.
Aveți mai jos scrisoarea deschisă adresată președintelui României de către Adrian Năstase:
https://nastase.wordpress.com/2016/07/05/scrisoare-deschisa-adresata-presedintelui-romaniei/
Un scurt anamnesis pentru a ne reaminti cam care au fost pozițiile primilor doi în trecutul nu foarte îndepărtat. De fapt amândoi politicienii au negociat cu Statele Unite din poziția culcat pe burtă, cu privirea și limba ferm ațintite spre talpa pantofului lui Uncle Sam. Adrian Năstase a contribuit la bugetul de campanie a lui George Bush Jr cu o sumă considerabilă, gurile rele vorbesc de circa 100 miloane dolari, în retur pentru susținerea sa la președenția României la alegerile din 2004. Năstase a fost într-adevăr sprijinit într-un mod neconvențional dar a pierdut alegerile datorită faptului că a intrat în coliziune cu o anumită grupare, prietenii știu la ce și cine mă refer. Năstase, personajul care în calitate de președinte al cluburilor Rotary din România și de prim-ministru al României l-a „grațiat” pe Traian Băsescu de o cercetare mai profundă în dosarul Flota. Și astfel s-a adeverit un mai vechi dar extrem de actual proverb românesc „pe cine nu-l lași să moară nu te lasă să trăiești”. Traian Băsescu, atunci când a devenit președinte al României, ca un scorpion veritabil, a cerut capul lui Năstase pe tavă. Dorință ce i s-a realizat datorită relaților intime și profunde dezvoltate cu serviciile încă înainte de 1989, prin prisma serviciului prestat (căpitan de navă, și reprezentant naval la Anvers) precum și prin numirea unor oameni loiali în justiție, acestea realizându-se uzând de prerogativele de președinte al României. Adrian Năstase a fost oaspete forțat al pușcăriei pe o perioadă de timp pentru niște fapte derizorii, totuși reale de altfel. Dacă era condamnat pentru ceea ce a făcut de fapt, cu mult mai grav, probabil că încă și acum locuia în penitenciarul unde și-a scria memoriile. Nu că n-ar avea ce scrie. Pentru că la intelectul pe care îl posedă Năstase, dublat de un caracter pe măsură, ar fi putut constitui o forță în politica românească. Să vedem ce-a prestat între timp Traian Băsescu. Înțelegând profund (ca fost marinar) din ce parte bate vântul, adică de dincolo de ocean, și-a dat acceptul de a fi integrat în omniprezenta masonerie de orientare americană, unde șef îi era Mircea Geoană, viitorul contracandidat la președenția României. Încurcate sunt căile, era să spun Domnului, dar aici este exclusiv mâna celui cu cornițe. Un episod amuzant. La alegerile din 2009, patapievici pomenea despre existența unei casete pe care apărea o înregistrare compromițătoare la adresa lui Mircea Geoană, care era filmat prestând ireverențios în raport cu o anumită domnișoară, filmare care a ajuns în posesia staff-ului de campanie a lui Traian Băsescu pe linia Sorin Ovidiu Vântu. Evident a existat un gentelman’s agreement, și din respect față de șef, caseta i-a parvenit în cele din urmă împricinatului, respectiv lui Mircea Geoană. Intelectualii sunt total inadecvați pentru a se manifesta în politică, pentru că nu înțeleg (de cele mai multe ori) comandamentele momentului. Exact așa s-a întâmplat cu Horia Mihai Patapievici, care urla din toți bojocii despre conținutul acelei casete. Noroc că fost potolit. Tot serviciile l-au ajutat pe Băsescu să câștige președenția României în anul 2009, reamintind frecvența excepțională cu care s-a votat în Franța (undeva la 10 secunde un vot) în timpul scrutinului prezidențial. Ambasadorul din Franța de la acel moment, Theodor Baconschi, fiind răsplătit mai apoi cu postul de Ministru de Externe, de unde de altfel a fost nevoit să demisioneze pentru că și-a dat cu stângul în dreptul.
Fiecare dintre cei doi, Năstase și Băsescu, au avut în spate șleahta proprie de acoliți care au supt financiar România, cât au putut. Au putut pentru că au avut de unde, România fiind încă, în ciuda aparențelor, o țară bogată și mănoasă.
Amândoi, Năstase și Băsescu, sunt obsedați de putere, pe care au exercitat-o în folosul personal. La Traian Băsescu, spre deosebire de Adrian Năstase, s-a văzut o vagă dorință de punere pe roate a justiției, doleanță de pe urma căreia profităm și astăzi.
Traian Băsescu, mai brut și mai grobian în manifestări decât Năstase, a apărut la televizor în 2008 susținând inițial că în România nu este criză, apoi la câteva zile revenind și accentuând faptul că în România este criză dar nu trebuie să luăm nici un împrumut extern și revenind ulterior cu un nou mesaj prin care a declarat că România este afectată de criză și trebuie să contactăm un împrumut de la FMI și că el personal va circula de atunci înainte cu Dacia (sic). O inconsecvență absolut ridicolă. Glumind, de fiecare dată l-a tras cineva de mâneca pentru a-i atrage atenția asupra mesajului care ar fi trebuit comunicat. Cel mai grav lucru pe care l-a făcut în guvernarea sa este contactarea împrumutului de douăzeci de milioane de euro la FMI, un subiect pe care am tratat pe larg în articolul Dincolo de aparențe I, împrumut care a fost luat printr-o subțiere deliberată din creion a PIB-ului României. O parte a acestor bani s-au dus în Bănci private din SUA pentru a susține lipsa acută de lichidități din acel moment de pe piața financiară americană. Astfel Băsescu, secondat de aghiotantul Boc, a manifestat o impecabilă slugărnicie dublată de o desăvârșită obediență. Adrian Năstase a scris și el în exact acea perioadă pe blogul personal, în sensul că el ar fi contactat împrumutul României către FMI fără a îi fi cerut cineva în mod expres acest lucru. Câtă promtitudine, câtă generozitate din partea lui Adrian Năstase, evident pe banii țării, adică ai noștri, ai tuturor.
La momentul actual avem o justiție nu tocmai oarbă, așa cum ni se prezintă, dar mult mai bună decât în timpul lui Adrian Năstase. Aservită aproape în totalitate lui Big Brother, menționăm aici numirea Laurei Codruța Kovesi la conducerea DNA cu binecuvântarea Departamentului de Stat al Statelor Unite și prezența lui George Maior la conducerea SRI, faimosul binom SRI DNA, George Maior fiind dealtfel în momentul de față actualul ambasador al României la Washington, cu potențial de prim ministru dacă conjunctura o va permite în viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat. George Maior este la rându-i integrat pe filiera masoneriei americane, fiind fiul profesorului universitar Liviu Maior, cel care fusese racolat anterior și de către masonerie și de către serviciile americane, cu ocazia studiilor realizate în S.U.A. Și astfel totul se leagă, devine fluent și perfect comprehensibil.
De ce totuși acești lingăi ai politicii americane, Năstase și Băsescu, care au stat capră, evident simbolic, deși în cazul lui Adrian Năstase nu se știe niciodată, s-au gândit acum să latre acum către ambasadorul Statelor Unite ale Americii pentru implicarea sa în politica internă a României? Cum își permit niște politicieni care i-au obișnuit pe americani să ne trateze ca niște lachei, să-și schimbe brusc atitudinea?
Foarte simplu, Adrian Năstase este frustrat pentru ca a înfundat pușcăria, nefiind protejat, și supărat pentru că pupilul său Victor Viorel Ponta nu poate să fie președinte al Camerei Deputaților în locul lui Valeriu Zgonea, cel cu care de altfel s-a întâlnit ambasadorul american.
Iar Traian Băsescu, care și-a negociat imunitatea post-președenție, deși (niciodată nu se știe) este nervos din cauză ca pupila Elena Udrea este pe cale să înfunde pușcăria.
Lor li s-a adăugat fostul manechin Călin Popescu Tăriceanu, în calitate de actual președinte al Senatului României. Nu spun că nu ar trebui să existe o demnitate la nivelul manifestării politice externe a României, dar nu venind din partea acestor trei personaje care și-au dovedit măsura slugărniciei și obedienței exact în direcția S.U.A. Nu ești foarte credibil dacă scuipi acolo unde altădată ai lins.
Iată declarațiile lui Traian Băsescu: „Dacă discutăm de ambasadorul SUA, poate învaţă să nu se mai bage în toate deciziile politice. Că s-a dus să-l menţină pe Zgonea preşedinte al Camerei Deputaţilor şi politicul din România i-a arătat că nu e jupân în România. Poate fi partener, consultant, prieten al nostru, dar nu trebuie să-şi aroge dreptul de a se băga în deciziile politice ale instituţiilor politice din România”, a declarat Traian Băsescu la România TV.
Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, s-a întâlnit cu procurorul general al României, cu procurorul șef al DIICOT și procurorul șef adjunct al DNA, discuțiile referindu-se la continuarea colaborării în ideea combaterii infracțiunilor transfrontaliere și a criminalității organizate, dar și la oferirea de sprijin în perfecționarea profesională a procurorilor români.
Traian Băsescu a subliniat că ambasadorul american trebuie să-şi menţină statutul de diplomat. „Cât e el de reprezentant SUA, dacă vrea să facă în România, ce nu a putut face în nicio altă ţară pe unde a fost în misiuni diplomatice, eu îi spun, aşa cum i-am spus şi într-o discuţie privată, că nu funcţionează”, a punctat fostul şef al statului. Dar când s-a intervenit pentru menținerea la putere în momentul când ai fost suspendat cum era. Atunci intervenția cancelariilor europene și a Statelor Unite era legală pentru că era vorba despre pielea proprie și personală a lui Traian Băsescu.
Devine straniu să constatăm o coalizare transpartinică a politicienilor români atunci când interesul le-o cere, mai ales când vine vorba de DNA și DIICOT. Își apără pielicica. Cei trei care se dușmăneau câte doi, combinări de trei luate câte două, acum sunt strâns uniți în declarații, atunci când vine vorba de interesul de gașcă transpartinic, acela de a nu înfunda pușcăria.