Domnul Nicolae Melinescu, pentru cei care sunt mai tineri, a fost prezentator în cadrul televiziunii publice din România, înainte de 1989 și (oarecum paradoxal) și-a continuat cariera și după acest an în cadrul aceleiași televiziuni.
Domnia sa, Nicolae Melinescu, s-a simțit profund jignit, așa cum mi-a spus, de o întrebare pe care i-am adresat-o cu ocazia Simpozionului internațional „Independența media și libertatea de exprimare”. Acestă întrebare era firească în contextul tematicii abordate în cadrul acestui simpozion, respectiv am solicitat o poziție a domniei sale relativă la problema relativ spinoasă a acoperiților din presă.
Cei care citesc publicațiile media, scrise și online, au văzut că acest subiect delicat, cel al prezenței în corpul jurnalistic din România a unor persoane care aparțin diverselor servicii de informații, apare cu o anumită frecvență. Cine sunt în realitate aceste persoane și care este impactul lor asupra informațiilor pe care le vehiculează? Un acoperit este un ofițer care aparține unuia dintre multiplele servicii de informații din România, care primește o remunerație lunară corespunzătoare gradului pe care îl deține în respectiva structură operativă. Există și posibilitatea ca acoperitul să fie doar un simplu agent de influență care să fie remunerat în funcție de serviciile prestate. Dublu angajat, dublu remunerat, el nu are cum să fie liber și independent, ci depinde de serviciul de informații în care este integrat. Serviciile de informații sunt structuri militarizate având o ierarhie clar precizată. Prin urmare, ofițerii aflați sub acoperire se supun strict unor ordine primite. Devine astfel evident că informarea publicului realizată de către acești pseudojurnaliști este grav afectată, poluată de-a dreptul de influențele exercitate în funcție de linia de comandă primită. Dacă se dorește favorizarea unor anumiți candidați politici sau defăimarea altora, acoperitul se conformează promt și prestează în funcție de ordinele primite. Un caz ultracunoscut este cel al lui Robert Turcescu care s-a autodemascat ca fiind ofițer în cadrul DGIA, ulterior el negând acest lucru. Este de notorietate legătura pe care Turcescu o are cu politicianul Traian Băsescu, cel care a fost deservit cu promptitudine de-a lungul celor două mandate prezidențiale, de către diversele structuri informative pe care și le-a aservit în totalitate. Robert Turcescu a ajuns să candideze la primăria București din partea Partidului Mișcarea Populară (PMP) fiind plimbat de mânuță de către Băsescu pe la diverse televiziuni. Ce credibilitate poate să mai aibă un asemenea personaj în condițiile în care a încălcat toate normele deontologice scrise și nescrise ale meseriei de jurnalist.
Prezența acestor acoperiți invalidează grav demersul jurnalistic. Ei devin, prin statutul pe care l-au dobândit vectori de manipulare și operatori eficienți în cadrul unor ample procese de inginerie socială care vizează schimbări structurale în cadrul realității sociale de la noi.
Există și postaci care deservesc serviciile și care prestează contra cost când este necesar. Astfel de postaci pot activa pe diverse sit-uri pentru a duce în derizoriu demersuri mediatice care riscă să dezvăluie anumite informații care ar compromite sistemul. Ei devin catalizatori în cadrul rețelelor de socializare, fiind extrem de activi când se realizează acțiuni sociale soldate cu proteste de masă. Ei sunt factorii coagulanți cei mai eficienți în vederea declanșării unor acțiuni de stradă gândite să determine schimbări din funcție a anumitor personaje cheie din cadrul aparatului de stat. Cel mai elocvent caz în această direcție îl constituie demisia premierului Victor Ponta în urma unei astfel acțiuni de manual care a angrenat toți actorii din sfera media, mai sus menționați. O singură întrebare sunt îndreptățit să o pun: de ce nu au apărut proteste de masă și în cazul măririi salariilor și acordării pensiilor speciale de către parlamentari sau în cazul în care aceeași parlamentari au votat o lege prin care puteau să-și angajeze rudele de gradul I în cadrul cabinetelor proprii? Răspunsul este clar! Pentru că nu s-a dorit.
Privind unilateral, strict din perspectiva serviciilor, apare ca normal și firesc ca acestea să urmărească să-și infiltreze agenți acoperiți pe toate palierele sociale indiferent dacă acest demers al lor este legal sau nu. Astfel, prin intermediul acestor infiltrați se poate avea acces la anumite informații și se poate controla informația diseminată către masă. Din nefericire se realizează mult mult decât atât, respectiv influențarea opiniei publice prin generarea unor curente de opinie, tranduri manipulative care deservesc interesele unor grupări oculte.
Acești indivizi pot fi cu precizie identificați și numiți ca atare. Demersurile lor jurnalistice se constituie de fapt în veritabile acțiuni mediatice comandate. Ei semnează practic autodenunțuri periodice reprezentate de propriile luări de poziție, formând un front comun indiferent de apartenența lor la diverse trusturi mediatice. Așadar, când se primește ordin pe unitate toți indivizii încadrați acționează la unison, exprimând o poziție comună în legătură cu o anumită problemă dată în care devine necesar să se pronunțe. Luările lor de poziție îi remarcă în afara nici unui dubiu, atitudinea mediatică comună exercitată la unison fiind adeseori prea puțin nuanțată. În consecință, strâns uniți, acești pseudojurnaliști se autodeconspiră periodic prin prestația lor tendențioasă care este uneori mai mult decât evidentă. Cazul cel mai elocvent din ultima vreme, în care s-a constatat clar și distinct această procedură aplicată a fost cel al „sinuciderii” sau „accidentării” mortale a lui Dan Condrea, patronul „Hexi Pharma”. Fosta lui soție, Laura Georgescu, a ieșit pe diverse canale media afirmând că Dan Codrea a avut legături cu diverse servicii secrete din România SIE, SRI etc. Imediat, cu promptitudine maximă au ieșit, făcând bloc comun la toate posturile, anumiți jurnaliști care și-au propus să decredibilizeze urgent afirmațiile acesteia, afirmând că Laura Georgescu este labilă și suferă de anumite afecțiuni de natură psihică. Toate acestea s-au constituit într-un atac mediatic la persoană și și-au propus să conducă în derizoriu, spusele ei blocând orice posibilitate de fi luate în seamă. S-a dorit stingerea din fașa pentru opinia publică a oricărei conexiuni ce putea fi făcute între serviciile de informații și afacerea firmei conduse de Dan Condrea. Laura Georgescu n-a făcut altceva, în fond, prin afirmațiile ei, decât să identifice apartenența persoanelor care au lucrat atât cu tatăl ei, cât și cu Dan Condrea, la diverse structuri operative aparținătoare serviciilor de informații.
Infiltrarea în cadrul instituțiilor mediatice a unor agenți sub acoperire este interzisă conform legislației europene în vigoare. Această interdicție se constituie într-o piedică minoră, care nu a oprit cu nimic serviciile să procedeze în continuare la inserția de personal specializat în cadrul structurilor mediatice, oricare ar fi acelea.
Recunosc că uneori, în trecut, am dat dovadă de o impertinență care sfidează cel mai elementar bun simț. Nu a fost cazul întrebării pe care i-am adresat-o domnului Nicolae Melinescu, respectiv: ce părere are domnia sa despre acoperiții din presă? Mi-a răspuns că se simte jignit de o asemenea întrebare. Iar eu i-am răspuns cu un calm extrem că nu văd de ce s-ar simți jignit, din moment ce un asemenea statut nu-l vizează.
E ca și cum, analogic vorbind, ai întreba un marinar experimentat ce părere are despre existența unor colegi ai săi care suferă de rău de mare. Evident că în primă fază întrebarea ar trebui să-l amuze, iar ulterior răspunsul său ar putea fi acela că marinarul în speță ar trebui fie să-și găsească altă meserie, fie o modalitate prin care să scape, definitiv și irevocabil de răul de mare.
În acest context întrebarea mea poate fi reformulată. Suferiți cumva de rău de mare, domnule Melinescu?
