Cu ocazia acestei sărbători comercializate până la refuz pe tot mapamondul occidental, pot afirma că dacă ne vom uita cu atenție la scena politică vom observa această sărbătoare desfășurându-se zilnic în România. Politicienii de azi, dacă mai pot fi numiți așa (ca o părere personală consider că este o insultă adusă termenului), sunt o deformare totală a valorilor pe care termenul le presupune. Conform lui Max Weber, un economist politic și sociolog german, destul de bine împământenit în d-ale politologiei (a pus baze solide acestui domeniu), un politician trebuie să îndeplinească trei calități primordiale, esențiale succesului nu numai al lui, dar și al celor care îl votează: pasiune, sensul răspunderii și sensul proporției. La acestea, stimatul mai adaugă ceva completări printre care și faptul că omul care vine într-o funcție de putere trebuie să dețină în momentul învestirii o bază economică/materială solidă și să dispună de un capital de încredere al întregii comunități, fără pete, iar singurii care nu îl plac sunt doar cei care îl invidiază și nu sunt în stare să atingă realizările acestuia. Pe scurt, trebuie să fie un exemplu pozitiv!
O să luăm pasiunea ca și punct de reper în rândul politicienilor. După acțiunile acestora putem deduce că foarte puțini au pasiunea pentru a face politică, pentru îmbunătățirea clasei politice prin practicarea unui tip de politică menită să îmbunătățească societatea și nu buzunarele lor și ale clientelei. Pentru acei bișnițari de pe băncile Parlamentului care ar îndrăzni să mă contrazică, o să îi pun să se uite pe geam, să iasă puțin din mașinile luxoase (nu numai în campanii) și să se plimbe printre oameni, în tăcere, să asculte strada, să ia pulsul. România este divizată, prostită și îndobitocită, sătulă, disperată, furioasă și fără un viitor clar. Românii nu mai fac lucruri frumoase din pasiune, foarte puțini mai muncesc din pasiune, de dragul meseriei și de dragul că aduc partea lor la construirea țării. Sunt rușinați când ies afară din țară (cei care cunosc rușinea și bunul simț), stigmatizați. În discursul lor pasiunea a fost transformată în demagogie – auzim expresii și formulări precum „Să ne luăm țara înapoi”, „Îndrăznește să crezi în România” (plus completarea ulterioară); ni s-au mai promis autostrăzi, spitale și așa mai departe. Pasiunea lor se rezumă strict la buzunarele lor și cele ale clientelei, după cum spuneam mai sus.
Se apără unii pe alții de justiție, e bine că a mai sărit societatea civilă cu biciul pe ei și nu toți bișnițarii penali au rămas acolo, dar dacă nu erau presiunile, credeți că ar mai fi luat decizia bună? Cu siguranță nu, spun eu, pentru că nesimțirea și incompetența celor ajunși acolo nu are limite; desigur nu toți sunt incompetenți, dar vorbim și despre intenții în această ecuație, iar cei care sunt competenți, sunt în cu totul alte arii decât cele regăsite în fișa postului. Dacă vine vreunul mai „răsărit în d-ale occidentului” și „politichiei” precum Remus Cernea, este luat în glumă, batjocorit. După ce acesta a făcut presiuni pentru o reglemantare a căsătoriei persoanelor de același sex, pe holurile ilustrei noastre instituții (Parlamentul) bișnițarii și-au arată limitele spunând despre Cernea tot felul de lucruri nu tocmai ortodoxe, cu accente homofobe puternice, iar aceasta o am din surse sigure că doar am studiat Științe Politice și acum am colegi care fac cafele pe acolo. Da, fac cafele, pentru că dacă nu ai bani sau voturi sau părinți cu „baze” solide, degeaba ești bun. Sexul frumos mai are o „șansă” totuși, pentru că tot după spusele sursei mele, se mai practică și tactica „Monica Lewinsky”-pentru cei neavizați, stimata făcea „curat” lună sub biroul lui Bill Clinton, iar dragi români, acest lucru pe holurile Parlamentului. Pasiune… mă apucă râsul și plânsul totodată.
Sensul răspunderii și sensul proporției sunt alte valori, cerințe denaturate și deturnate. „Virtutea stă într-o înțelegere obiectivă a posibilului efect cauzal al unei acțiuni și reorientarea calculată a elementelor unei acțiuni. În așa fel încât să se obțină consecința dorită. O întrebare etică este așadar, redusă la o întrebare de procedură tehnic corectă, iar acțiunea liberă constă în a alege mijloacele corecte ” – Max Weber. Pe scurt, dacă ai o etică corectă, bună, dispui de un set de valori sănătoase, acestea se vor resfrange în abilitatea ta de a lua cea mai bună decizie din punct de vedere administrativ (adică efectul asupra societății). Nu vreau să plictisesc cu teorie, nimănui nu îi place (poate de fapt aceasta este problema), dar cele două calități sunt primordial legate de valori sănătoase și este logic. Dacă ai dispus de aceste valori pe toată durata dezvoltării tale și nu te-ai abătut, înseamnă că ai cunoștințele legale, civice, sociologice, economice și politologice necesare unui politician, iar mai departe urmează doar să le aplici cu rezultatul pozitiv garantat. Dar la noi nu se completează bine acest set. E precum un costum prost de Halloween, dispui de cunostiintele economice și civice, dar ai deprins și nesimțire, lăcomie și aroganță – îți vei folosi cunostiintele economice și civce să prostești și să înșeli pentru ca mai apoi să poți face bani prin metode puțin neortodoxe.
Unde se duce România, inconștienților? Unde ne duceți și ce o să faceți cu noi? Va spun eu: la dezbinare, revoltă și disperare fără să știți că în ritmul acesta vă furați singuri căciula. Am mai atins acest subiect și în alte articole, dar simt nevoia să îl precizez și în acest context. Atunci când românii o să ajungă la o stare de disperare pentru că nu o să mai știe ce să aleagă, pentru că o să fie sătui de miile de kilometri de autostradă promiși și nerealizați spre exemplu, o să voteze alte variante, poate extremiste, iar atunci nici măcar organele de securitate ținute în lesă de voi nu o să vă mai scape. Nu îmi doresc să se ajungă acolo, dar o parte din mine vă vrea legați de stâlp în piața publică, fiecare cu o pancartă la gât pe care să scrie „așa nu” – trebuie să recunosc, visez periodic asta și mă trezesc fericit după. Slavă Domnului pentru că sunt un om bun și cerebral și sunt de părere că pușcăria este o variantă mai bună pentru mulți din bișnițarii ce practică dejecția numită politică de ei și presa mare care îngroașă buzele sau se apleacă peste/sub birou fără să semnalizeze că ne ducem dracului pe drumul acesta. Am mai trecut printr-o asemenea situație când Vadim și Iliescu au ajuns în turul final din 2000, dar situația nici măcar nu se apropie de cea potențială pe care am avea-o dacă nu îi oprim rapid din a fi un grup infracțional organizat. Vedeți, toată presa se ferește să spună că de fapt, acest lucru îl avem în multe din partidele noastre. Este clar când ai deja cel puțin trei membri de partid cu greutate în același dosar; este clar că sub ei erau alte structuri menite să canalizeze banii sifonați, dar cumva, nimeni nu o spune. Am avut, și anchetele arată că încă mai avem, grupuri infracționale care activează la nivel înalt, sunt transpartinice și interinstituționale, iar nivelul mlaștinei în care suntem afundați ar trebui să vi-l arate numai formularea de mai sus. Este de ajuns, consider eu, să vă sperie, să faceți ceva ca oameni și să nu mai tolerați astfel de comportamente, indivizi și formațiunile care nu se dezic de aceste lichele.
Ce s-a realizat în țara asta? Vă spun eu: mai nimic. Avem dosarele Revoluției și Mineriadelor care plutesc de mai bine de 20 de ani pentru că vă protejați tăticii, nu?! Iar aici nu uit și „infecțiile” umane din sistemul judiciar și cel al instituțiilor de forță, care puteau ele să facă ceva, instituțional, dacă au observat că politicienii noștri sunt așa de incompetenți, dar nu! Aceștia s-au luat de mână cu politicienii și ne-au lăsat singuri. Cum rămâne cu neimplicarea politicului în instituțiile de forță? Așa mă amuză când se dau funcțiile la concurs, iar concursul este joi, dar de marți se știe șeful – tatăl meu a fost polițist, știu și acest lucru din surse sigure. Cum vine o culoare, se schimbă șefi și „șefuleti” cu un CV „impresionant” și realizări profesionale spre zero, care nici măcar nu știu cum miroase un hoț, dar ei se vor șefi. Vedeți, acolo ne duc, iar exemplele pot continua.
Suntem într-un perpetuu Halloween politic… aceștia sunt orice, numai nu politicieni!
